Mă întreba un cititor mai devreme dacă e nevoie de viză pentru Japonia, așa că mă gândesc că nu strică încă un articol puțin mai tehnic despre subiectul ăsta. Nu, nu e nevoie de viză dacă mergeți în Japonia în scop turistic, pentru vizitarea rudelor și prietenilor, pentru participarea la manifestări științifice, conferințe sau seminarii. Dacă mergeți pentru a munci acolo veți avea nevoie de viză – mai multe detalii pe site-ul MAE.
Chiar și fără viză tot trebuie să treci prin niște ”proceduri” la aeroport: se completează un formular (înainte de verificarea pașapoartelor erau niște japoneze care se tot agitau pe lângă coada de oameni ca să ne completăm formularele astea) unde trebuie să treci orașele pe care le vei vizita și datele din pașaport, ți se iau amprentele degetelor arătătoare și ești fotografiat cu un aparat ca un muțunache caraghios. La vamă ești supus unui scurt interviu și am citit pe site-ul MAE (au scos o broșură utilă pentru călătoriile în Japonia pe care vă puteți arunca privirea) că dacă răspunzi contradictoriu la întrebările lor ți se poate refuza intrarea în țară.
Vameșul care m-a luat pe mine în primire s-a uitat prin bagaj și m-a întrebat ce orașe vizitez: a părut foarte interesat de faptul că merg la Osaka (”Do you have friends in Osaka? Are you travelling alone? You don’t know anybody there?), asta pentru că Osaka este capitala Yakuzei și, probabil, orice european care merge acolo e puțin suspect. Vameșul vorbea foarte bine engleza și nu părea că-și face treaba de mântuială, așa că nu le răspundeți în dorul lelii, dacă n-aveți chef să vă întoarceți acasă. Cam asta a fost tot, la plecarea din Japonia lucrurile au fost mult mai simple.
Alte informații
În Japonia se circulă pe partea stângă a drumului, iar permisele de conducere românești nu sunt recunoscute, deci dacă vreți să închiriați o mașină trebuie să obțineți un permis de conducere nipon. În zonele metropolitane nu aveți nevoie de o mașină – transportul public este extrem de bine pus la punct, dar dacă vreți să explorați zone rurale, o mașină poate fi utilă.
Siguranță
Este una dintre cele mai sigure țări din lume din punctul de vedere al criminalității, dar au fost atacuri teroriste de-a lungul timpului și acolo (cu gaz sarin la metrou, de către secta Aum Shinrikyo, de exemplu), așa că nu vă poate garanta nimeni că nu se va întâmpla nimic, niciodată. De asemenea e o zonă seismică și lovită de tsunami – eu nu am prins nici un cutremur cât am fost acolo, dar asta nu e o garanție că și voi veți avea același noroc 😊
Cultură
Ambasada Japoniei pune la dispoziția publicului o serie de cărți în română sau engleză despre Japonia – lista de cărți o găsiți pe site-ul lor, lista de casete video cu subtitrare în limba engleza o găsiți tot acolo. Termenul de împrumut este de două săptămâni și trebuie să aveți un act de identitate. Ambasada este în zona Piața Victoriei: America House East Wing, Șos. Nicolae Titulescu, nr. 4-8, etaj 8, București. Tot ambasada organizează uneori diverse evenimente culturale, de exemplu ceremonia ceaiului – pentru a fi la curent urmăriți site-ul lor.
Ghiduri turistice
Am citit două ghiduri – Ghid complet Japonia și cel scos de National Geographic, dar acestea sunt mai mult pentru cultura generală, nu au multe informații utile pentru planificarea unei călătorii. Cele mai multe informații le găsiți tot pe internet, de exemplu pe Japan Guide unde puteți afla cum să ajungeți undeva sau cât costă biletul de intrare la un templu. O alternativă este ghidul Lonely Planet.
Dacă mai aveți întrebări, let me know 🙂 Nu sunt expertă în Japonia, dar în măsura în care pot oferi o informație nu trebuie decât să întrebați. Și dacă aveți completări la ce am scris eu, lăsați un comentariu, nu se știe cui ar putea fi utilă informația aceea.
3 comentarii
Un articol foarte util.
Multumesc.
Poate ajuta: eu am fost in Sapporo in 2012 si am putut inchiria masina cu permisul meu de conducere. Ca a fost f scumpa distractia..asta e alta poveste.
Multumesc. Ajuta 🙂