N-am idee de ce s-a tradus titlul original – El tiempo entre costuras – prin Iubirile croitoresei, când aceasta nu-i o carte despre iubire, ci de spionaj. Alte ediții i-au zis simplu „Croitoreasa” sau „Timpul dintre tighele” (un titlu care sună imperfect în limba română, dar are o explicație la final), însă probabil că la noi o carte are șanse mai mari să se vândă dacă e despre iubire.
Romanul începe oarecum telenovelistic, cu o tânără care se lasă sedusă de un nemernic care îi fură banii și o părăsește când ea rămâne însărcinată. Din fericire María Dueñas e o scriitoare bună, care ține strâns hățurile poveștii și nu o lasă să se transforme într-o melodramă ieftină. Evoluția personajului principal este urmărită pas cu pas: rămasă singură în Maroc fără bani sau cunoștințe Sira este forțată să se maturizeze și să-și ia destinul în propriile mâini.
Fundalul poveștii nu este unul din cele mai fericite: în Spania începuse războiul civil, legăturile între continent și Maroc erau inexistente, încurcăturile în care intrase mai mult sau mai puțin singură o forțau să rămână blocată în Tetouan. Treptat romanul devine un joc complicat de spionaj, croitorie de lux, lume bună, război – toate împărțite între Protectoratul spaniol din Maroc și Spania celui de-al doilea război mondial.
Adevărata muncă a scriitoarei nu este însă povestea de spionaj condimentată cu tighele, ci toată documentarea din spate, care a vizat personaje reale din Spania și Maroc, franchiști, naziști, aristocrați spanioli, spioni, personaje internaționale (sunt chiar și câteva nume de origine română ca Elena Petrino Borkowska, născută, se pare, Aglae Kreicher, din Bucovina; Elsa Bruckmann, născută prințesă Cantacuzino; desigur, nici una nu este româncă sadea). Juan Luis Beigbeder, Rosalinda Fox, Alan Hillgarth, Serrano Suñer sunt însă personaje reale care au jucat un rol important în istoria acelor timpuri și în povestea de față.
Odată ce cartea își intră în ritm și Sira își asumă un rol mai activ în cadrul poveștii, am citit romanul pe nerăsuflate: deși este o carte voluminoasă, de vreo 600 de pagini, în 3 zile am dat-o gata, sărind de la Maroc la Madrid, de la Madrid la Lisabona, urmărind aventurile croitoresei inventive. Pe alocuri Sira mi s-a părut un personaj nițel cam superficial, oarecum mulțumită să joace roluri care o depășeau (este totuși fata unei croitorese, fără cine știe ce educație, dar cu un talent la… aranjat ciorapii în fața oglinzii).
Destinul ei seamănă cu cel al Spaniei din perioada respectivă: o țară frumoasă și cam frivolă, răvășită de un război intern, o scenă pentru jocuri politice internaționale, care în loc să-și ia soarta în propriile mâini așteaptă ajutor de la Germania nazistă, fără să taie legăturile complet cu englezii și americanii. La încheierea războiului urmările nu se lasă mult așteptate: ”Ne-au refuzat intrarea în Națiunile Unite, au retras ambasadori și nu ne-au dat nici un dolar din Planul Marshall, e adevărat.”
Măcar croitoreasa a fost mai norocoasă: într-un final iubirea, aia care bântuia și în titlu, își face apariția în atelierul ei.
Erau bărbați cu costume de in deschis la culoare și panamale, băiețași cu pantaloni scurți, ce goneau pe străzi, și spanioloaice cu coșuri pline de verdețuri. Dar și musulmani cu turbane și chilabe vărgate, maure în veșminte largi, din care nu li se vedeau decât ochii și picioarele. Dar și soldați în uniformă, fete în rochii de vară înflorate, copii desculți, care se jucau printre găini. Se auzeau voci, fraze și vorbe disparate în arabă și spaniolă, saluturi adresate neîntrerupt comisarului ori de câte ori cineva îi recunoștea automobilul. Era greu de crezut că în acea lume izbucnise cu numai câteva săptămâni în urmă ceea ce se intuia a fi un război civil.
Hoinăream prin medina albă din Tetuan, mâncam cuscus, jarira și shehbakia, urcam pe Dersa și Gorgues, mergeam la plaja de la râul Martin și la cabana Ketama, printre pini, înainte de căderea omătului.
