Îndrăgostită de un masai (din păcate)

Mda, ce pot să spun? Să lași viața din Elveția pentru malarie, hepatită, râie, gelozie și dormit pe jos, bașca malnutriția, pare o idee foarte bună, teoretic, păcat că practic nu prea stă în picioare. Da, dragostea e oarbă, și nu, din ce povestește autoarea nici sexul nu era grozav, dar se pare că tipul (masaiul) arăta foarte bine. A, că spre final el o bănuiește de toate cele, inclusiv că fiică-sa nu este fiică-sa, asta e partea a doua, care o determină să fugă cât o țin picioarele din Africa.

Cartea asta mi-a amintit un pic de Măritată cu un beduin, dar acolo căsnicia celor doi e una reușită, pe când aici diferențele de cultură și mentalitate sunt uriașe. M-a amuzat pasajul în care ea observă că Lketinga se poartă “ca un sălbatic”. Hello, omul chiar ERA sălbatic, la ce te puteai aștepta de la el? Să înțeleagă strădaniile unei femei europene? Să aprecieze că ea muncea și el tăia mesteca frunze opiacee? Mă scuzați, era “războinic”, adică păștea caprele.

Dar lăsând la o parte toate astea cartea este o poveste sinceră despre Kenya și viața într-un trib de masai. Poate că unii ați văzut și filmul, eu nu, și poate e mai bine așa. Știu că autoarea a mai scris niște cărți în continuarea acesteia și sunt curioasă să le citesc – în finalul ăsteia nu pare să-și mai dorească să mai calce vreodată prin Kenya, dar având un copil cu un african probabil s-a mai întors acolo.

Cât despre mine, dacă ajung vreodată în Kenya, vreau să fiu turistul tipic: să stau la hotel, să fac plajă și să mă zgâiesc la zebre. No malaria for me, thank you very much!