Iarna la Palatul Mogoșoaia

Plimbare la Mogoșoaia: vizitatori puțini, zăpadă multă și neatinsă, vreme destul de bună (ningea lin, dar fără urme de soare pe cerul pâclos). Copacii din parc sunt minunați iarna: crengi uriașe răsucite, trunchiuri cu scoarță albă sau pătate cu steluțe, multe scrijelituri. Liniște, doar câteva păsări mici cu cioc portocaliu.

Ce-mi place la Mogoșoaia e că domeniul e foarte bine îngrijit – față de anul trecut când am fost ultima dată am văzut că au montat niște bănci, una chiar sub copacul sub care mă adăpostisem pentru picnic (mă rog, eu aș fi preferat să-mi lase copacul în pace, e un arbore mai sălbatic, nu unul domestic, cu băncuță). Și într-un mod egoist m-am bucurat că nu multă lume dă cu nasul pe acolo, domeniul păstrându-și astfel farmecul său oarecum desuet.

Ce nu-mi place este obsesia asta a oamenilor de pază cu “nu e voie să fotografiați”, “nu aveți voie să fiți aici”: în partea dreaptă a palatului, cum ieși pe poartă, e o suprafață care a fost amenajată recent: acolo unde anul trecut era un maidan care-i ținea companie statuii lui Lenin, s-a amenajat acum un mic lac artificial cu un podeț din lemn deasupra, plus locuri de joacă pentru copii și câteva terenuri de tenis, copaci plantați recent.

Două gherete stau de pază pe acolo-șa. După ce mi-am băgat nasul peste tot, după ce am trecut și micul pod pe care n-aveam voie să trec că era legat cu panglici, după ce am fotografiat tot ce voiam, după ce începusem să mă pregătesc de plecare, s-a trezit și-un nene dintr-una dintre gherete să-mi spună că îmi ia aparatul (?!), că n-am voie să fac fotografii pe acolo. Cu toate că nu e nicăieri nici un anunț că n-ai voie să fii acolo!

În rest e frumos la Mogoșoaia și iarna, deși eu sper că ăsta e ultimul weekend cu zăpadă, că mi-a cam ajuns…