Acasă » Hola, México! Lucruri utile pentru un sejur prelungit în Mexic

Hola, México! Lucruri utile pentru un sejur prelungit în Mexic

by Anca

Lungul drum de la iarna europeană la cea mexicană presupune mai mult decât un bilet de avion. Înseamnă și adaptarea la o altă cultură și alte obiceiuri, produse și reguli diferite. Stau aici aproape o lună, așa că am nevoie de alte lucruri decât un turist aflat în vacanță. Viața ”în deplasare” arată altfel când lucrezi de la distanță și în ciuda fotografiilor cu plaje paradisiace, realitatea e mai nuanțată și nu se reduce doar la atât.

Zborul

Am zburat cu KLM-Air France pentru că aveam deja un voucher pentru un zbor anulat anul trecut, când voiam să ajung în Columbia, așa că am plătit o diferență și am stat liniștită că am bilet. În ziua de Crăciun, panică: am realizat brusc că nu pot tranzita prin SUA, câtă vreme restricțiile pentru escalele/sosirile din zona Schengen sunt încă în vigoare. Mă și gândeam ce naiba fac, când am observat că biletul putea fi schimbat, așa că a doua zi am modificat plecarea astfel încât să trec prin Amsterdam și Paris.

Pentru Amsterdam deja intrase în vigoare obligativitatea testului Covid, așa că a trebuit să îl fac și pe ăsta. În prima zi am zburat OTP-AMS și AMS-CDG. Pe Charles de Gaulle am avut o escală lungă, de o noapte, și am rămas în aeroport ca să mai economisesc niște bani. Am găsit un aeroport pustiu în care m-am plimbat năucă ca să găsesc zona de așteptare, până m-a lămurit un angajat al aeroportului că unele zone de acces se închid noaptea și nu puteam sta decât într-un anumit terminal.

Mai erau vreo două persoane acolo, în rest doar angajații aeroportului care făceau curat și era atât de frig, cum de obicei este prin aeroporturi, încât n-am putut dormi aproape deloc, deși erau niște bănci pe care te puteai întinde. Cum mergeam la căldură îmi luasem doar o jachetă și o bluză, dar pe frigul ăla mi-ar fi trebuit o pufoaică, nu altceva.

A doua zi m-am îmbarcat pentru zborul de 11 ore de la Paris la Cancun. Air France e un fel de TAROM la fel de zgârie brânză – la un zbor de 11 ore am primit o masă de prânz și înainte de aterizare ne-au mai dat un sandviș subțire. Noroc că fusesem prevăzătoare și mai aveam ceva de mâncare la mine, ceilalți pasageri bântuiau prin avion după resturile mesei de prânz. După ce am aterizat toată lumea s-a ridicat în picioare, că ne amorțise fundul de atâta stat jos, și imediat stewardesele au început cu predicile de prevenție Covid, să ne așezăm, să nu stăm în picioare etc. Companiei aeronautice îi păsa atât de mult de sănătatea pasagerilor încât au pus în vânzare toate locurile și avionul era plin, oricum nu am văzut până acum locuri blocate în vreun avion pentru așa zisa ”distanțare socială”, banii sunt mai importanți, dar dă bine să impui măsuri inutile. La cât de înghesuite sunt locurile în avion, eram la fel de aproape de un potențial bolnav de Covid și dacă stăteam jos, și dacă stăteam în picioare.

Sosirea în Mexic

33 de ore mai târziu am ajuns la controlul pașapoartelor. Toată lumea trecea rapid de control, la mine hop cu întrebările. Unde stau, cât stau, unde mă duc etc. M-am scotocit de rezervări, am răspuns la toate întrebările, după o vreme tipa de la pașapoarte m-a poftit într-o sală, pentru un al doilea interviu. A venit un bărbat cu un formular cu întrebări și încă un document prin care luam la cunoștință că la acest al doilea interviu am dreptul să fie prezent cineva de la Consulatul României, asta dacă aveam chef să aștept acolo o zi întreagă până venea cineva.

După ce am răspuns la întrebări a venit cineva ca să mai ceară clarificări. Unde stau, pe cine cunosc în Mexic, când plec, unde plec. Colac peste pupăză, după Mexic mă duc în Columbia, de zici că joc în Narcos 5! Dar de ce mă duc în Cartagena? Am răspuns și eu ca toanta că este frumos. După care a dispărut toată lumea și am rămas acolo așteptând nu se știe ce. În timpul ăsta tipul de la cazarea din Cancun, care venise să mă ia de la aeroport, îmi tot scria pe WhatsApp, că nu știa pe unde sunt. La început am fost destul de calmă, dar totul dura prea mult și am început să intru în panică: mă și vedeam așteptând următorul Air France ca să mă întorc cu coada între picioare într-un Paris înghețat.

La un moment dat s-au întors polițiștii de frontieră cu pradă proaspătă: două rusoaice care și ele călătoreau singure. Mă uitam în jurul meu și era de-a dreptul amuzant: din toată populația aia care se prelingea pe la graniță – familii, cupluri, bărbați care călătoreau singuri – singurele persoane care păreau să prezinte un pericol pentru siguranța națională erau trei gagici amețite din Europa de Est!

În sfârșit, după ce am pierdut acolo aproape o oră acolo mi-au adus pașaportul și m-au pus să semnez o autorizație de intrare în țară, cum că verificaseră informațiile date de mine și puteam să fac plajă în Mexic!

După toate astea, altă belea: nu îl găseam pe șofer, care nu venise cu o pancartă cu numele meu și nu știam cum să-l identific. Când ieșeam din terminal pierdeam semnalul WIFI și nu aveam cum să-l contactez, așa că m-am întors de vreo trei ori în terminal, cu nervii la pământ. Eram așa de obosită și de stresată că îmi venea să plâng. Până la urmă m-am calmat și am luat un bilet de autobuz, care arată foarte bine, are WIFI și te lasă direct în centrul orașului Cancún. M-am întâlnit cu gazda mea la cazare, un om foarte amabil, deși făcuse un drum până la aeroport degeaba.

Cazare

Nu sunt în vacanță și nu stau în vreun resort de lux, ci într-o garsonieră la marginea orașului Playa del Carmen, merg cu ”colectivo” și lucrez de la distanță pe fusul orar din România. Asta înseamnă un program destul de haotic cu trezit la 2-3 dimineața și dus la culcare pe la 5-6 după-masa și mese luate la ore ciudate. La 11 dimineața, care e echivalentul orei 6 seara în România, se face o lumină în casă de nu mai poți să stai – am ferestre pe trei pereți, care nu mă ajută foarte mult după masa, când vreau să dorm.

Dar nu mă plâng, îmi rămân câteva ore de lumină în care pot merge la plajă. Pericolul e să uiți că ora 5 după masa este echivalentul miezului nopții și dacă sar ora asta sunt prea obosită după aceea. Încă mai lucrez la perfecționarea acestui ”program”, e ceva nou pentru mine.

BugetMexic03.jpg

Cazarea nu e foarte ieftină pe Riviera Maya, deși stau într-un cartier obișnuit, cu localnici, undeva la un kilometru de plajă și la câțiva kilometri de Centro. Am o mică chicinetă, dar nu pot găti mare lucru într-un cuptor cu microunde. Apa de la robinet nu se poate bea, localnicii o fierb și pentru unii e ok, dar apa din Playa del Carmen are un gust neplăcut, așa că prefer să cumpăr apă la bidoane.

Mâncare

În Mexic există Oxxo, un lanț de supermarketuri de cartier cu multe gustări și mâncare nesănătoasă. Soriana și Walmart au hipermarketuri mari cu de toate, de la alimente la haine și produse utile în casă. Sunt multe chestii noi prin magazine, zilele trecute am cumpărat nopales, un cactus comestibil care seamănă la gust cu castravetele, dar e mai elastic și mai puțin apos. Au multe sosuri (”mole”…de la guacamole), am luat unul cu avocado, dar era atât de picant încât nu l-am putut mânca. Diverse lipii și tortillas pentru toate acele burritos și tacos cu care se hrănesc mexicanii. Pâinea este extrem de pufoasă și dulce, iar porțiile sunt imense la multe produse. Am mâncat în oraș doar de 2-3 ori, cel mai bun loc din Playa se numește El Fogon, e un restaurant cu prețuri decente la care vin și localnicii, iar mâncarea este foarte bună. Nici nu știam ce să comand din meniul în spaniolă, până la urmă am luat niște nachos con bistec (friptură) și au fost foarte buni.

BugetMexic02.jpg

Transport local

Cea mai folosită modalitate de transport prin oraș sunt colectivos, un fel de maxi-taxi cu traseu prestabilit și care te lasă oriunde vrei tu. Mi-a luat câteva zile ca să mă prind ce trebuie să spun dacă vreau să cobor: paradero sau para aqui, por favor. Cursa costă 10 pesos sau mai mult, dacă ieși din oraș.

Mai există și autobuze cam deșelate, dar circulă ceva mai rar. În Playa e vreo 7 pesos biletul, se plătește direct șoferului.

Taxiurile sunt marcate și au prețuri prestabilite în funcție de distanță. De la autogara din Playa până la cazare, care e în capătul opus al orașului, am plătit 150 de pesos (30 de lei).

BugetMexic04.jpg

Transport interurban

ADO are rețeaua cea mai mare de autobuze, poți să cumperi biletele și online cu un mic comision sau de pe Busbud, unde comisionul e mai mare. La ADO nu le prea merge site-ul, așa că am luat biletele prin aplicația mobilă, care și aia cam sughiță uneori. La autogară e mereu coadă la bilete și nu cumpăr de acolo decât pentru locuri care nu apar în app (de ex Puerto Morelos). Autocarele sunt noi și confortabile și au WIFI.

Mayab operează anumite trasee în Yucatan, dar nu poți lua bilete online.

Prize

În Mexic se folosește sistemul american cu prize cu două fante înguste. Aveam un convertor de pe vremea când am fost în Japonia, dar când am ajuns aici am constatat că ștecherul de la calculator nu intra în adaptor, așa că am mai luat unul de la un magazin care vindea accesorii pentru telefon (60 de pesos).

SIM card

Primul lucru pe care l-am făcut după sosire a fost să îmi cumpăr un SIM card mexican cu internet, fără net ești mort în ziua de azi, nu poți contacta pe nimeni. Sunt mai mulți furnizori, am cumpărat de la Telcel: SIM-ul a fost 80 pesos (16 lei), internetul a costat 200 de pesos (40 de lei) pentru o lună. Le-am luat pe toate dintr-un Oxxo. Nu îți trebuie pașaport sau altceva ca să cumperi un SIM.

Spaniolă

Nu toată lumea vorbește engleza aici și dacă tot stau mai multă vreme în America Latină am început să vorbesc un pic în spaniolă – cam chinuit, dar se înțelege 😀 Mă ajută și Google Translate, deși dă rateuri la unele cuvinte sau expresii, așa că mi-am instalat și o aplicație de învățat spaniola – Mondly.

Pandemia

Mexic e una din puținele țări care nu a impus restricții în urma pandemiei, se poate intra în țară fără test Covid și fără carantină, toate locurile (magazine, obiective turistice, restaurante) sunt deschise. Se poartă mască în locurile publice, în magazine ți se ia temperatura și primești gel dezinfectant. Pe plajă lumea nu poartă mască, dar în rest sunt atenți la asta.

În Quintana Roo au fost 16.000 cazuri de Covid până acum (sursă), iar în București au fost 105.000 (sursă), la o populație similară (poate chiar mai mulți în Quintana Roo cu tot cu turiști). Dacă te uiți la cifrele totale pe țări, Mexic e pe locul 13 în lume, după SUA, India, Brazilia, Rusia, UK, Franța, Turcia, Italia, Spania, Germania, Columbia și Argentina.

Cum e viața pe pandemie în Mexic? E o viață bună, oamenii se bucură că trăiesc (localnici și turiști deopotrivă), că pot merge la plajă, că pot mânca cu prietenii, că nu îi ține nimeni în case din cauza unui virus care a devenit deja endemic. Și aici autoritățile sunt îngrijorate, nu e un subiect tratat cu superficialitate de nimeni. Sunt momente, în special pe plajă, după ce îmi dau masca jos, în care pur și simplu uit de mască pentru câteva secunde, uit de pandemie și de viața asta stresa(n)tă. Și e atât de bine să uiți măcar pentru o clipă de toate astea…

S-ar putea să îți placă și

Leave a Comment