Helsinki: picnic pe stânci și raze printre gene

Spre Helsinki cu feribotul din Sankt Petersburg: după o săptămână de Rusia a fost o ușurare să mă reîntorc în Uniunea Europeană. Primul avantaj net față de rușii care stăteau cuminți la patru cozi lungi pentru controlul pașapoartelor la sosirea în Helsinki: doar câteva persoane la ghișeul cu steluțe, prin urmare am trecut ca vântul de control și m-am trezit afară, lângă piața de legume unde parchează feribotul St. Peter Line.

Portul din Helsinki

În sfârșit, am putut pune întrebări și să fiu înțeleasă, prețurile erau în Euro și nu a mai trebuit să fac socoteli cât costă fiecare lucru în parte, mi s-au oferit informații în engleză la tot pasul – ajungi să duci dorul lucrurilor ăstora după un voiaj printr-o țară non-occidentală, oricât de frumoasă ar fi ea.

Câtă abundență în piața din Helsinki! De la mormane de fragi la pește proaspăt și plante aromatice vândute în ghivece – găseai absolut orice și era o plăcere să te plimbi pe acolo, chiar dacă nu cumpărai nimic!

N-am văzut așa un belșug alimentar prin Rusia unde rar de tot găseam vreo piață dosită bine de parcă era ceva rușinos și unde jumătate dintre produse arătau cam suspect, spre deosebire de țările occidentale unde după fiecare colț dai ba peste vreo piață de flori, ba peste una cu legume bio sau pâine făcută în casă. Îmi place mult atmosfera asta relaxată de târguieli și căscat gura, totul făcut din plăcere, nu pentru căratul cartofilor și-a merelor prin mijloace aglomerate de transport.

Plimbare pe Suomenlinna

Mai toți cei care ajung la Helsinki fac și-o plimbare pe Suomenlinna, probabil și pentru că Helsinki nu are o abundență de obiective turistice care să te țină țintuit pe țărm. Cum feribotul St. Peter Line trage chiar lângă piața de legume a orașului, iar de acolo sunt curse frecvente spre insule, iată-mă și pe mine cumpărându-mi bilet dus-întors pentru Suomenlinna (4 Euro).

Nu îmi programasem vizita asta, dar cum era o zi perfectă (cald, soare, cum nu speram să prind în Finlanda) și toate insulițele de lângă Helsinki îmi făceau cu ochiul, am ținut morțiș să mă plimb și pe mare. Și nu mi-a părut rău deloc.

Din tot ce am citit despre Suomenlinna ai fi zis că este ditamai grupul de insule cu un traseu serios de parcurs, însă în realitate fortăreața este micuță, traseul se parcurge rapid și până să te dezmeticești bine ai și ajuns la King’s Gate, punctul terminus al traseului.

Suomenlinna este UNESCO World Heritage site, un loc foarte bine întreținut, iar traseul albastru este atât de bine marcat încât să fii orb și tot n-ai putea să te rătăcești cu toate indicatoarele alea albastre înfipte în pământ din 5 în 5 metri. Există și niște tunuri rămase de pe timpuri, iar pe partea cealaltă a insulei un mic submarin a fost transformat în cafenea.

Și pentru că am ajuns incredibil de repede la King’s Gate am zis să mă întorc spre vaporaș pe partea cealaltă a insulei, atâta doar că lucrul ăsta nu e posibil din cauza proprietăților particulare care-ți blochează accesul, așa că tot pe traseul marcat a trebuit să mă întorc.

În jur, pe mare, puzderie de bărci cu pânze, pe cer un soare indecent de strălucitor – o zi perfectă, dar și cel mai nordic punct atins de mine până acum 😊

Helsinki Cathedral & fish on the rocks

După ce m-am întors de pe Suomenlinna am luat-o spre catedrala lor albă – simbolul neoficial al orașului. E locul unde toată lumea se adună pentru fotografii, unde ajung toate autocarele cu turiști, unde poți pierde vremea uitându-te la lume. Catedrala e o clădire elegantă în exterior și surprinzător de simplă în interior; de fapt, poate că lucrul ăsta nu e surprinzător, ci firesc pentru Finlanda.

M-am simțit bine în orașul ăsta, poate pentru că eram odihnită după noaptea petrecută pe feribot, poate din cauza vremii (soare, cald) așa cum nu speram să prind în Helsinki unde mă vedeam de fiecare dată înghețată de frig, înfășurată bine în șalul călduros. În schimb am avut parte de cea mai perfectă zi de vară de care m-am bucurat plimbându-mă pe străzile orașului.

Nu, Helsinki nu are atracții turistice comparabile cu alte capitale europene, dar are un șarm aparte, de urbe civilizată si relaxată. Am prins într-una din piețe un eveniment organizat de Avon, la care toată lumea țopăia înconjurată de baloane roz pe ritmuri antrenante de muzică (faină atmosferă).

Apoi am avut cel mai bun prânz din toată călătoria asta: un picnic servit pe niște stânci crescute în mijlocul orașului – peștișori mici la grătar, avocado copt și-o pâine foarte bună, ca o turtă subțire tăiată în două; ca desert iaurt cu fructe. Și sinceră să fiu am și moțăit un pic pe stâncile alea ondulate, că prea era cerul senin și viața frumoasă.

Lacuri & bălți

Mai târziu am luat-o spre mare, pe o plajă cu eternele gâște nordice care nu știu cum se numesc, prin parcuri & alei pe care treceau bicicliști, pe lângă mult stuf auriu și-un oraș în mișcare, până la terminalul de ferry unde am eșuat ca o plătică stoarsă de soare și de oboseală, căci tot timpul am avut rucsacul meu credincios în spate (n-aveam unde să îl las, doar…), așa că probabil n-am văzut chiar tot orașul, dar măcar m-am simțit foarte bine acolo.

Iar peștii ăia la grătar erau teribil de delicioși, încă le duc dorul 🙂

Spre Tallinn, înainte, hai noroc!

Călătoria cu feribotul de la Helsinki la Tallinn m-a lămurit ce se întâmplă pe Marea Baltică între aceste două orașe. Știind că este vorba doar de o traversare de câteva ore mi s-a părut normal să îmi iau bilet on deck, dar mare mi-a fost mirarea când, ajunsă pe vas, i-am văzut pe toți căutându-și de zor cabinele. Ok, mi-am zis, poate e un drum obositor în care simți nevoia să te întinzi un pic.

În prima parte a drumului am stat pe puntea însorită, cu soarele pregătindu-se de apus în față, încercând să-mi găsesc un loc comod pe banca aceea tare în care se țin colacii de salvare. După vreo oră, însă, am rămas fără apă de băut și mi-am amintit de supermarketul pe care îl zărisem la sosire.

Am încercat să ajung acolo, dar m-am lovit de o mare forfotă, de ziceai că se dă ceva gratis pe vapor – gratis și bun. În supermarket era buluc de lume, mai ceva ca la sărbătorile de iarnă, abia am reușit, cu chiu cu vai, să mă strecor și eu înăuntru.

Magazinul respectiv, pe jumătate plin cu spirtoase și pe jumătate cu ciocolată, avea prețuri mult mai mici decât în Finlanda și oamenii își cumpărau baxuri de vodcă și de bere, batoane uriașe de Toblerone și pungi imense de bomboane. Toată lumea căra ceva, câte o sticlă uriașă de șampanie sau măcar o doză de Cola Cola, ca pradă a călătoriei pe Marea Baltică, după care fiecare, după vârstă și rezervare, se retrăgea fie pe punte, unde punea de-o petrecere gălăgioasă, fie în cabină, pentru ceva intimitate între două sticle de vodcă.

Inutil să spun că n-am găsit în ditamai supermarketul nici măcar o sticluță cu apă de băut, așa că m-am întors învinsă (și însetată) pe punte, între două grupuri de petrecăreți finlandezi care mai de care mai tatuat, mai colorat și mai inelat prin părțile cartilaginoase ale corpului.

Aproape de Tallinn unii au început-încet să cedeze, se mai loveau de câte un perete, mă mir că n-a căzut nimeni peste bord, mai ales că balustradele nu erau foarte înalte și oricum nu-i păsa nimănui de siguranța și securitatea pasagerilor. Iar în Tallinn… ei bine despre petrecerile din Tallinn data viitoare, după ce termin și fotografiile respective de sortat și puricat 😊