Andong, Coreea de Sud Andong, Coreea de Sud

Hahoe, satul istoric din Andong

Hahoe, Coreea de Sud: un sat istoric cu locuințe istorice din perioada Joseon, devenit sit UNESCO (Hahoe, înseamnă ”înconjurat de râu”). Am fost acolo primăvara, care în Coreea de Sud e un vis.

Hahoe

Hahoe e un loc super-drăguț și liniștit, un sat locuit cu locuințe istorice din perioada Joseon, devenit faimos datorită celor doi frați Ryu, care au devenit personaje importante în istoria Coreei. Casele din sat au acoperișuri fie din paie, fie cu țigle negre, majoritatea sunt locuințe private, dar sunt și 2-3 case-muzeu, într-una am putut intra în curte, era doar un cățel tăcut care m-a privit cu ochi mari.

Dar cel mai frumos este pe aleea mărginită de cireși înfloriți de pe malul râului, care ocolește aproape tot satul, cu vedere spre stâncile din jur. Sunt și bănci pe una dintre porțiuni și se auzea așa frumos zumzăitul albinelor din copacii în floare, o încântare! Am prins o zi foarte călduroasă, cu 29C, deși în mod normal sunt 20C în perioada asta.

În Hahoe există un festival al măștilor care se mai ține și acum la anumite ore (eu l-am ratat, am uitat complet de el), iar în trecut exista tradiția ‘Sunyu Line Fire’, în care se dădea foc la ghemotoace de bumbac aruncate din vârful stâncii Buyongdae, în timp ce aristocrații locali se plimbau cu bărcile pe râu și citeau poezii 😊

Hahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de Sud

Andong

Am stat în Andong, la Haru the Guesthouse, două nopți de cazare într-un dormitor de fete au costat 41.400 won (153 lei), cu mic dejun inclus.

E un hostel drăguț și confortabil, acum destul de pustiu – în afară de mine și o doamnă care a stat o noapte nu era nimeni. Managerul de acolo trecea în timpul zilei și exersa la chitară, în rest a fost cu self-service, îmi luam singură micul dejun din frigider și am lucrat în bucătărie, care era un loc mai liniștit când se apuca băiatul ăsta să cânte 😀

L-am întrebat dacă au început să se întoarcă turiștii de când s-au deschis granițele și mi-a zis că sunt foarte puțini, ceea ce se vedea și cu ochiul liber, în afară de trei persoane zărite în autogară, n-am văzut alți străini. În oraș unii localnici se uitau la mine cu uimire, cred că nu mai călcaseră străini prin Andong de ceva vreme.

Hahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de SudHahoe, Coreea de Sud

Cum ajungi la Andong

Din Seul până în Andong City se poate ajunge cu autobuzul în aproape 3 ore, biletul costă 17.000 won (63 lei). Am încercat să iau bilet online de la hticket, dar îți cer un număr de telefon coreean pentru a–ți face cont, așa că am renunțat și l-am cumpărat în ziua plecării, autobuzul a fost în mare parte gol. Deși în Coreea există wifi gratuit cam peste tot, pe cursa asta nu a fost nimic.

Autubuzul din Seul te lasă la Andong Terminal, care e la vreo 6 kilometri distanță de oraș. Există un centru de informare turistică unde o doamnă s-a chinuit cu Google translate să îmi dea indicații ce autobuz să iau până în oraș, după care s-a întors în fugă să mă întrebe de unde sunt, ca să completeze în sistemul lor. ”Romania”, i-am zis lui Google, care a tradus prompt ”Shut-up maniac!” 😀 ”Nu, nu asta!”, i-am strigat bietei femei înainte să mă urc în autobuz.

Ca să ajungi la Hahoe trebuie să iei autobuzul 210, care circulă din oră în oră. Când am fost eu tocmai se reorganizaseră toate cursele și nu corespundeau cu ce apărea în Google Maps, care de regulă are toate informațiile despre autobuzele din Coreea de Sud.

Autobuzul 210 din Andong City te lasă în apropiere de sat, de unde există un shuttle gratuit, pe care îl iei după ce cumperi biletul de intrare în sat – 5.000 won (18.5 lei). Deși este un sat locuit, Hahoe este sit UNESCO și un important obiectiv turistic, așa că se plătește intrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *