Grădina cețurilor din amurg

Oaspetele împăratului înseamnă oaspete într-un lagăr japonez, în timpul celui de-al doilea război mondial. Nu multă lume știe (inclusiv eu) toate ororile japonezilor din acel război – japonezii înșiși se rușinează să își recunoască vina chiar și în zilele noastre. ”The comfort women”, deținutele transformate în prostituate pentru soldații japonezi, nu ar fi existat, iar japonezii și-ar fi tratat deținuții cu maximă delicatețe. Filmul Unbroken al Angelinei Jolie, care povestește cazul maratonistului american Louis Zamperini, prizonier de război într-un lagăr japonez, este contestat de naționaliștii japonezii ca fiind ”pură invenție”, iar filmul ca fiind ”imoral”.

Însă lucrurile nu sunt întotdeauna atât de simple ca la prima vedere. Yun Ling, singura supraviețuitoare a unui lagăr japonez din Malaezia, își scrie memoriile din perioada de după eliberare când a devenit ucenica lui Aritomo, un maestru grădinar japonez. Ura ei față de împărat, a cărui ”oaspete” a fost împreună cu sora sa Yun Hong, moartă în lagăr după ce a fost folosită drept ”comfort woman” de către soldații japonezi, o împiedică să își trăiască viața mai departe. Dorința surorii moarte de a avea cândva o grădină japoneză o face să se apropie de Aritomo care va deveni treptat cea mai importantă persoană din viața sa.

Grădina cețurilor din amurg este despre Malaezia și Japonia în egală măsură, despre perioada tulbure de după război, despre chinezii bogați din Malaezia, ca Yun Ling, și malaezienii băștinași săraci, despre aventurierii sosiți de departe, ca Magnus Pretorius, un sudafrican din Transvaal, despre gherilele comuniste însetate de sânge și victimele lor, dar și despre suferințele japonezilor prinși între adorația față de împărat și sacrificiile cerute de acesta, cu care nu îndrăzneau să nu fie de acord (povestea lui Tatsuji, un fost pilot kamikaze, este sugestivă în acest sens). Dincolo de toate este peisajul malaiezian al munților din nord, cu jungla în care Aritomo se pierde pentru totdeauna și grădina japoneză pe care Yun Ling încearcă să o refacă, ca un ultim omagiu pentru sora ei, pentru Aritomo și pentru ea însăși.

Tot din carte am aflat pentru prima dată despre horimono, un tatuaj tradițional japonez care acoperă tot corpul sau o parte din acesta: ”Majoritatea artiștilor care fac tatuaje sunt și maeștri ai stampei. Practic ai nevoie de aceleași calități ca artist. Nu rareori horoshi creează lucrări inspirate de Suikoden.” Aritomo, un maestru al stampei, va face și el un horimono la un moment dat, unul singur, pe care Yun Ling va dori ba să îl păstreze pentru totdeauna, ba să îl distrugă. Tatuajul apare în final ca o hartă a întregii povești, o potențială hartă a comorilor ascunse de japonezi în timpul războiului, o grădină transpusă pe piele și un simbol al dragostei unui japonez pentru o chinezoaică din Malaezia.

Măcar că apa și-a oprit curgerea, încă mai auzim șoapta numelui ei.” — Ți-e greu chiar și acum, așa-i?

Sunt ca o stea muribundă care trage totul spre ea, un vid care se extindea, care înghițea până și lumina.

Afară, munții au fost aduși în grădină și au devenit parte din ea. Aritomo fusese un maestru al shakkei, arta peisajului împrumutat, care înseamnă să iei priveliști din afara grădinii și să le integrezi cu totul în creația ta.

Grădina trebuie să te emoționeze. Să-ți schimbe dispoziția, să te întristeze, să te bucure. Să te facă să înțelegi valoarea lucrurilor efemere, îi explic. Momentul acela când ultima frunză stă să cadă, când n-a mai rămas decât o petală, și ea gata să se desprindă; momentul acela închide în el toată frumusețea și tristețea vieții. Mono no aware, îi spun japonezii.