Dacă ați văzut vreodată imagini cu locuri atât de vechi încât nu păreau să aibă nici o legătură cu realitatea în care trăim noi, să știți că și Geghard este un astfel de loc. O vizită acolo seamănă cu o călătorie în trecutul creștinătății, pe vremea când aceasta se celebra prin peșteri, la lumina lumânărilor și la adăpost de pericolele de afară.
Mănăstirea Geghard este ca un fagure bătrân: intri într-o biserică, apoi de acolo printr-o ușiță mică într-o capelă săpată în stâncă prin care curge chiar și-un izvor, apoi în alta, după care ieși afară și urci la etaj unde descoperi altă încăpere, săpată deasupra celorlalte și cu o ferestruică de unde poți privi în jos. Atmosfera e completată de raza de lumină care trece pieziș prin oculus (gaura din cupolă), plutește pe deasupra capului credincioșilor și se dizolvă în întunericul din colțuri.
Afară mai e un rând de chilii săpate în piatră în care se poate intra, deși sunt atât de mici încât nici să te învârți în jurul tău nu poți acolo, iar dincolo de zid curge un pârâu cu un pod arcuit frumos deasupra. În caz că descrierea mea „literar-artistică” nu v-a convins, să știți că Geghard este sit UNESCO din anul 2000.
