Azi am avut cea mai neplăcută experiență din viața mea la vizitarea unui muzeu: am plecat spre locul respectiv binedispusă și cu inima deschisă și m-am întors plină de nervi și întoarsă pe dos! Am vizitat zeci de muzee până acum, de la unele mari și celebre până la altele micuțe ca niște bijuterii, dar numai în România am avut experiențe mediocre în ceea ce privește calitatea serviciilor și atitudinea personalului, ca să nu mai zic de regula stupidă cu ”fotografiatul interzis”!
M-am hotărât de dimineață să vizitez Colecția de artă ”Ligia și Pompiliu Macovei”, păstorită de Muzeul Municipiului București într-o clădire de pe strada 11 Iunie, după ce am văzut pe site-ul lor câteva fotografii din interiorul muzeului. Mi s-a părut un loc incredibil de frumos și fiind și soare afară mă așteptam să am o zi foarte bună. Ce naivă eram!
În primul rând când am ajuns acolo am găsit intrarea principală închisă, deși programul este de miercuri până duminică, de la 10 la 18. Noroc că n-am plecat imediat, ci am dat roată clădirii gândindu-mă că poate intrarea e prin altă parte: m-a văzut un paznic și mi-a zis că imediat vine cineva să-mi deschidă. Cum adică ”să-mi deschidă”, când ar fi trebuit să fie deschis deja?!
M-am întors la intrarea principală și nici n-am apucat să intru bine în clădire că doamna de la bilete mi-a spus, zărind aparatul foto pe umărul meu, că fotografiatul este interzis.
”De ce?”, mă găsesc să întreb eu.
”Muzeul are o nouă conducere care are o nouă viziune.”
Ar fi trebuit să plusez și să întreb care este această ”viziune” (viziunea de a avea cât mai puțini vizitatori, probabil!), dar eram încă cu zâmbetul pe buze și nu aveam chef să îmi stric ziua.
Am plătit cei 6 lei, cât costă biletul și am început ”vizita”. Muzeul are doar câteva încăperi, eu eram singurul vizitator la momentul ăla (poate chiar singurul pentru toată ziua), iar angajații muzeului erau în număr de doi: un tip care tot timpul a stat cu ochii pe mine, în timp ce se rezema de pereți cu o carte în mână, și cea care mi-a vândut biletul. Nici n-am apucat să încep să ”vizitez” că ăștia doi au și început să șușotească la doi pași de mine, suficient de aproape încât să aud foarte clar cuvinte ca ”viziune” și ”fotografiat”! Vorbeau despre ce-mi spusese ea mie și mureau de frică că voi face fotografii, pare-se.
În alea 15 minute cât am stat în muzeu oamenii ăștia au reușit să mă facă să mă simt ca un infractor. Nici nu apucam să mă uit la ceva că țup și ăștia doi după mine! Și iarăși șușoteli pe la colțuri și uitături strâmbe în timp ce credeau că nu-i văd (îi zăream reflectați în oglindă). Îmi venea să le spun ”Băi #$%!@, am sosit abia acum DOUĂ minute, aveți puțină răbdare că o să plec într-un final, nu mai păreți așa deranjați.” Finalul a fost ”apoteotic”, ultima încăpere fiind o cămăruță cu două intrări: el s-a postat în una dintre uși, tot cu o carte în mână, sprijinind zidul, iar ea s-a postat în cealaltă, uitându-se mohorât la mine. Eram, cum se zice, încolțită, ia numai să îndrăznesc acum să fac FOTOGRAFII, acest obicei oribil care AR PUTEA SĂ ATRAGĂ ȘI ALȚI VIZITATORI ACOLO!
Mă uitam la exponate și-mi venea să plâng, erau lucruri superbe în casa aia, cristale de Veneția și de Boemia în culorile curcubeului, sute de cărți și picturi pe toți pereții, scaune joase din Afganistan și mese islamice lucrate atent, servicii din porțelan și alte minunății, iar eu nu-mi doream decât să plec cât mai repede de acolo! Nu m-am putut abține și le-am zis la final că am avut o experiență minunată la ei în muzeu și le mulțumesc, dar așa, cu năduf, că deja explodam de ciudă că doi inși, plus o conducere ”vizionară”, au reușit să polueze cu mințile lor tot ce au construit Ligia și Pompiliu Macovei într-o viață.
Dragă conducere a Muzeul Municipiului București, dacă viziunea ta este una în care vizitatorii sunt umiliți, iar fotografiatul este interzis, atunci să știi că viziunea ta este una de căcat! Cum ar fi dacă nu ați mai primi fonduri de la stat și ar trebui să vă întrețineți singuri din vânzarea de bilete? Ar mai îndrăzni vreun angajat de-al vostru să se uite strâmb la vizitatori dacă salariul lui ar depinde de câți oameni vizitează muzeul și de cât mulțumiți sunt la plecare?! Ați mai impune reguli stupide dacă rolul vostru ar fi să oferiți alternative plăcute de petrecere a timpului liber și să creați spații primitoare pentru oamenii care vă calcă pragul?!
Eu nu știu care e legislația în România și cine v-a dat vouă dreptul să dispuneți cum vreți de un spațiu și de niște obiecte care v-au fost donate, dar să știți că într-o țară ”înapoiată” ca Marocul n-a stat nici dracu’ după mine să îmi sufle în ceafă prin muzee și am avut voie să fac FOTOGRAFII! Am avut voie să fac fotografii la Galeriile Uffizi, în Florența, și la Ermitaj în Sankt Petersburg, în muzee din Cairo sau Madrid, din Viena, Copenhaga și Paris și nu a fost niciodată asta o problemă! Iar voi, în România anului 2016, mileniul trei, într-o lume tot mai digitală și care pune preț pe experiențe și pe împărtășirea lor, voi AȚI INTERZIS FOTOGRAFIATUL, înapoiaților!
P.S.: sper că n-o să vină nimeni cu argumentul că fotografiatul cu blitz strică exponatele. Aparatele din ziua de azi n-au nevoie de niciun blitz, au ISO până la cer, poți să pozezi și-o măslină pe întuneric.
P.P.S.: am de gând să vizitez toate muzeele din București, în special pe-astea mici, și să scriu cât mai obiectiv despre ele. Primul a fost Zambaccian unde tot așa, fotografiatul e interzis și angajata era foarte acră. Păcat de muzee, că sunt frumoase și au atâta potențial irosit…
Interzisul fotografiatului, de fapt, taxa foto in muzeele din Romania, m-a surprins si pe mine, cand am revenit in tara dupa o vreme petrecuta in strainatate. Nu cred ca este decat o modalitate de a mai face rost de bani. Iar atitudinea personalului se explica, dupa mine, si prin nesfarsita plictiseala si lipsa de activitate la locul de munca. Pacat! Am gasit prin muzeele din Italia nenumarati voluntari. Era mult entuziasm in ceea ce faceau.
Mda, nici eu nu-mi amintesc să fi văzut taxa foto prin străinătate.
Ce pacat de tara asta, cu asa oameni … Stiu ca nu trebuie generalizat, dar din ce traiesc si citesc sunt foarte multi "frati si surori" ai celor despre care scrii tu aici. De la vanzatoarea de haine care te urmareste prin magazin desi i-ai multumit pentru disponibilitatea de a te ajuta, insa nu vrei decat sa te uiti, fara sa ai privirea ei in ceafa, pana la diversitatea functionarilor de la ghisee, care se intristeaza in secunda in care vad ca ai nevoie de o informatie de la ei si sunt nevoiti sa deschida gura …
Ma bucur ca ai fost prin atatea locuri si poti sa-i contrazici pe cei care imi spun ca nici in alte tari nu este atat de bine cum visam noi, numai ca sa-si justifice comportamentul de 2 lei. Ca si cum faptul ca si altii au probleme justifica incremenirea multor romanasi in obiceiuri proaste.
Oh, da, cum erau unele magazine pe timpuri… Când intrai se uita vânzătoarea urât la tine, că o deranjai.
Îți recomand Muzeul de Artă Apuseană Minovici, când am fost eu era un ghid foarte în temă, care mi-a povestit tot felul de chestii interesante despre loc. Plus că poți să faci poze fără probleme 😉
Și la Muzeul Storck au fost ok oamenii, am putut fotografia în voie – aici am fost la o Noapte Albă a Muzeelor, nu știu cum sunt în general.
La Muzeul de Artă Apuseană Minovici și la Muzeul Storck vreau să ajung cât de curând, mai ales la primul, care se găsește într-o casă foarte frumoasă 🙂
Oh da, imi amintesc ce experienta neplacuta am avut cind am vizitat Muzeul Brukenthal. Noi am vizitat multe muzee ale lumii printre care Ufizzi, Vaticanul Metropolitan etc si eram obisnuiti sa fotografiem oriunde. Cind am mers la Brukenthal nu ne-am dat pur si simplu seama ca nu avem voie sa fotografiem si cel care ne-a urmarit tot timpul aproape ca ne-a scos afara de gulerul camasii ca am indraznit sa scoatem aparatul.
Cel mai tare ne-a deranjat tonul si felul in care ni s-a adresat ca si cum am fi fost cei mai mari infractori.
Din pacate nu am mai putut sa mai admir nimic in muzeul acela si nici nu ma voi mai intoarce niciodata acolo.
Avertismentul "Fotografiatul interzis" este prezent cam peste tot in lumea larga. Nu este vorba atat de afectarea exponatelor, cat de lipsa dorintei vizitatorului de a mai cumpara albume, poze, pliante s.a.m.d., sursa importanta de venituri pentru cele mai multe muzee. Daca erau si in cazul nostru, nu stiu. Cat despre comportamentul personalului prezent acolo, asta e alta treaba, care tine, de fapt, de nivel de civilizatie, educatie etc. Pana la urma, asa-i la noi! Sa incercam sa vedem ce se mai poate, pana nu se retrocedeaza tot, cu precadere celor mai putin indreptatiti. Asa-i a noi, nu?
Si un numar mai mare de vizitatori poate fi o sursa importanta de venit. Vizitatori pe care poti sa ii atragi prin metode mai moderne decat ”Fotografiatul interzis”. Sau poti sa pui o taxa foto (decenta, nu 50 lei / exponat, cum am vazut pe undeva) si mai incasezi un ban si din asta. Solutii ar fi, astfel incat sa fie toata lumea fericita si vizitatorii sa calce pragul unui muzeu mai des.
Nu-mi amintesc ca la Ligia și Pompiliu Macovei sa fi avut albume / poze de vanzare, dar e posibil sa ma insel.