Fortul 13 Jilava Fortul 13 Jilava

Fortul 13 Jilava

Fortul 13 Jilava, fost fort și penitenciar pentru deținuții politici, se poate vizita ca obiectiv turistic, după clasarea lui în 2012 ca monument istoric. Fortul se găsește în incinta Penitenciarului Jilava și este administrat de acesta, așa că o vizită la fort se supune acelorași reguli ca vizitele la penitenciar: trebuie să ai buletinul la tine și să îl lași la intrare, împreună cu telefonul mobil și alte mijloace de comunicare.

Fortul 13 Jilava

Fortul a făcut parte din fortificațiile Bucureștiului construite pe vremea lui Carol I pentru apărarea orașului împotriva unui eventual atac otoman. Nici unul dintre aceste forturi nu a fost folosit în scopul său inițial, primind în timp cu totul alte destinații: Fortul 13 Jilava a fost, pe rând, depozit de muniție și garnizoană, dar și închisoare politică în timpul mai multor regimuri.

Folosit pentru prima dată ca închisoare pentru deținuții politici în 1907, Fortul 13 Jilava și-a cunoscut perioada de ”glorie” pe vremea comunismului, când a devenit loc de tranzit pentru deținuții politici înainte de transferul acestora către alte închisori din țară.

Vizita la fort începe cu vizionarea unui film cu scurte interviuri luate unor foști deținuți politici, relatări despre cele mai grele momente din viața lor, despre dezumanizarea trăită acolo. Sunt amintiri spuse fără emoție, ca și cum s-au întâmplat altcuiva: dormitul la ”șerpărie”, pe betonul de sub paturi, bătaia, tortura, foamea, înghesuiala și lipsa de aer. De abia în 1970 o parte dintre celule au fost dezafectate, dar păstrate pentru situații speciale, precum evenimentele din decembrie 1989, când mai mulți protestatari au fost aduși aici.

Fortul e mult mai mare decât ai crede inițial, culoarele sunt labirintice și se întind pe sute de metri și poți intra în toate celulele, majoritatea acum goale, doar cu câteva piese de mobilier disparate, ca paturile suprapuse. După ce treci de porțile mari deasupra cărora e un foișor de pază, ajungi la reduit, componenta centrală a fortului, care cuprinde diverse încăperi, inclusiv cea numită ”neagra”, o celulă subterană, fără ferestre și cu pereții din beton, care inițial a fost folosită ca depozit de muniție. În exterior se pot vedea fortificațiile și poți urca și pe acoperișul reduitului, pentru a vedea punctele de tragere – trei turele cupole cu eclipse. Ocazional încăperile care sunt sub nivelul solului se inundă, zona fiind oricum excesiv de umedă (de unde și numele de ”Jilava”).

Lucruri utile

Accesul la Fortul 13 Jilava este liber, dar este supus organizării prin agenție de turism, eu am fost acolo cu o excursie organizată de Arhiva de geografie. Deocamdată nu se primesc vizite individuale la fort pentru că nu există personal pentru asta, dar au în plan să amenajeze o intrare prin altă parte a fortului, astfel încât să nu trebuiască să intri în incinta penitenciarului pentru vizită. Gazda din partea penitenciarului a fost comisarul șef Cristian Erving Micu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, care, împreună cu mai mulți colegi, a reușit să claseze Fortul 13 Jilava ca monument istoric.

Informații utile: Administrația Națională a Penitenciarelor, Memorialul Jilava, Revista Monumentelor Istorice.

Fortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 JilavaFortul 13 Jilava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *