Fez: știi încotro pleci, nu știi unde ajungi

Fez este unul din cele patru orașe regale din Maroc alături de Marrakesh, Meknes și Rabat. A fost capitala regatului în secolele 13-14, are cea mai veche universitate din lume și în prezent este capitala culturală și spirituală a țării.

Palais El Mokri

De când am plecat de acasă să lucrez de la distanță din alte țări am stat prin tot felul de locuri, toate diferite între ele, dar niciodată nu am locuit într-un palat. Până am ajuns în Fez! Palais El Mokri este un palat din secolul 19 care a aparținut bunicului unuia dintre actualii proprietari, iar acum una dintre aripi se poate închiria pe Airbnb.
 
Bunicul respectiv, Tayeb El Mokri, a fost o figură legendară în Fez: a fost ministru de finanțe și primar al orașului Casablanca, dar și un călător sofisticat care frecventa curțile europene.

Iubea muzica și a fost primul marocan care a importat un pian, iar palatul său a fost primul din oraș dotat cu electricitate și printre primele locuințe dotate cu săli de baie. Și de parcă toate astea nu erau de ajuns, ferestrele palatului au vitralii importante din Murano, în palat a existat un salon de muzică, dar și un un atelier fotografic. Un om modern, cu șase soții 🙂
 
În prima seară, când am ajuns la destinație, după trei zboruri și o zi cam stresantă, l-am întâlnit pe Ali, gazda mea. Știam că urma să stau într-un palat, dar nu mă așteptam să fie atât de mare! Practic am stat într-o aripă a palatului, iar Ali și alte rude de-ale lui ocupau alte apartamente din palat.

Domeniul e imens pentru un loc atât de înghesuit cum este medina din Fez, sunt două curți mari cu parcare și alte curți mai mici, am avut acces la un salon pe care nu-l mai folosea nimeni și la o terasă de pe care se vedea jumătate din medina. Palatul e chiar în mijlocul medinei, dar într-o zonă mai liniștită.
 
Dacă ajungeți vreodată prin Fez, trebuie să încercați o astfel de cazare: nu ai confortul unui hotel de 4 stele, până la urmă e un palat din secolul 19, cam vântos și cu uși care nu se închid bine, dar e o experiență diferită.

Găsiți cazarea pe Airbnb, care e cunoscut pentru cazările sale speciale și pentru că încurajează gazdele să ofere reduceri la șederile de lungă durată, perfecte pentru ”workations” sau lucrul de la distanță din alte țări combinat cu călătoriile.

Medina & Poarta Albastră

Principalele monumente din medina – medrese (școli coranice), fondouk (un fel de caravanserai pentru berberii care vin din munți să vândă produse în Medina), palate, case, moschei și fântâni – datează din perioada de glorie a orașului, dar aproape toate au fost închise în noiembrie 2020 din cauza pandemiei.

Medina din Fez păstrează urmele orașului vechi – Fez El-Bali – și e practic un labirint uriaș în mare parte pietonal: sunt străzi pe care poate intra o mașină, străzi pietonale ca niște artere principale și nenumărate fundături. Străzi pe care pot merge alături doi-trei oameni și străzi pe care poate intra doar un om slab.

Când proprietarii își cumpără ceva mai voluminos, precum un frigider, trebuie să-l aducă în casă pe la vecini, altfel ar trebui să spargă zidurile. Sunt străzi liniștite și pustii și străzi aglomerate, cu tarabe la care se vinde absolut orice, de la legume la obiecte din bronz, de la măsline la prăjituri, de la carne la fermoare și papuci.

Pentru un european obișnuit cu spațiile deschise e o experiență neliniștitoare, un pic claustrofobică și uneori frustrantă să mergi prin Medina: plecam la drum cu traseul pe harta offline și era suficient să greșesc un pic ca să mă trezesc într-o fundătură, să trebuiască să mă întorc înapoi și să mai încerc o dată.

Uneori cel mai bine e să renunți și să mergi cu fluxul de oameni: dacă sunt oameni mulți care merg într-o direcție, atunci aia e direcția bună. Nu știi unde ajungi, dar ajungi undeva. Poate ai noroc să ajungi într-o mică piață, să răsufli fără să te apese atâtea ziduri din toate părțile.

Un reper în Medina este Poarta Albastră, Bab Bou Jeloud. În prima zi în Fez mi-am început de acolo explorarea, m-am plimbat în jurul zidului până la un parc și apoi m-am oprit pentru prânz la unul din puținele restaurante deschise din medina: tajine cu pui și lămâie și o supă marocană.

E plin de cafenele la care vezi doar bărbați, dar localurile care serveau în general turiști erau închise. În medina sunt niște fast-food-uri tradiționale, unde îți frig pe loc cârnăciori sau diverse cărnuri, iar în Place R’cif sunt melci fierți, un snack local – i-am încercat în Marrakesh și nu m-au dat pe spate, e un fel de cărniță fiartă și cam fadă.

În acea primă zi am intrat prin diverse magazine, am vizitat o galerie de artă, m-am pricopsit cu un ghid ad-hoc și l-am ușuit pe altul care aspira la aceeași poziție. O plimbare a fost suficientă ca să-mi fac prieteni în Medina și să mă trezesc strigată „Hello, Romania!” în zilele următoare. Degeaba îmi puneam eșarfă pe cap, să nu seamăn a turist, nu mai aveam cum să mă ascund 🙈

Vopsitoria Sidi Moussa

Sunt trei vopsitorii în Fez, cea mai cunoscută și mai mare fiind Chouara Tannery. Am ajuns întâmplător la o vopsitorie mai mică – Sidi Moussa – după ce m-am ales cu un ghid care a știut cum să mă abordeze fără să fie agasant. M-a condus pe niște străduțe de n-aș fi știut în veci să navighez pe acolo până am ajuns la un magazin cu produse din piele, unde m-a preluat unul dintre vânzători și m-a dus pe acoperiș.

Vânzătorul știa binișor engleză (turismul e industria numărul 1 în Fez, iar atunci erau aproape zero turiști) și mi-a explicat că în vasele albicioase era o substanță care curată pielea de impurități (pun și găinaț de porumbel, pentru că e acid), în cele colorate erau vopsele naturale. Lâna o uscau în altă parte, pe acoperișuri.

La coborâre mi-a arătat niște geci din piele: credeam că am văzut produse bune din categoria asta, dar ce avea el era o piele incredibil de fină și frumos lucrată. O geacă scurtă, cu glugă, era 2000 dirhami (mi-a redus-o la 1500 dirhami) – n-am cumpărat-o, dar m-am tot gândit la ea.

Am mai intrat într-un magazin cu produse din ulei de argan: tipul de acolo, care mai târziu m-a recunoscut în oraș și mi-a reamintit că el era ”the beautician”, mi-a arătat cum se extrage uleiul din sâmburii de argan. Avea niște produse interesante la el în magazin, toate naturale. Iar n-am putut să plec fără să cumpăr ceva, după ce am negociat un pic, firește. Îmi părea rău de ei, fără turiști nu mai era negoț aproape deloc pentru anumite produse.

Fondouk

În tot timpul ăsta ghidul meu mă aștepta prin preajmă. Am intrat într-o curte în care lucra un berber și am aflat ce este un fondouk: dacă berberii care vin din munți să vândă produse își vând toată marfa până la prânz, se întorc la ei acasă. Dacă vânzarea durează mai mult, înnoptează într-un fondouk și se întorc după aceea.

Alături era o stradelă cu mai multe case cu niște paravane din lemn – case evreiești, dar evreii nu mai locuiesc acolo.

Zidul orașului

Cel mai spectaculos loc e zidul orașului: există o porțiune aproape de Mormintele Marinide în care te poți urca pe zid, pentru o vedere panoramică asupra orașului. Era așa de frumos acolo încât am vrut să mai stau o vreme să mă bucur de priveliște și m-am despărțit de ghid. Amuzant a fost că eu credeam că sunt generoasă dacă îi dau 100 de dirhami, iar el aștepta 150. Până la urmă ne-am înțeles pentru vreo 130.

După zid, am coborât la șosea și am urcat până la mormintele Dinastiei Marinid. Se poate ajunge acolo și cu mașina și mai erau marocani care își făceau poze, dar și niște polițiști călare, care își parcaseră caii la umbra mormintelor.

Vânzătorii din medina

Printre micile bucurii ale zilei era să fac piața în medina și să îmi exersez franceza pe marocanii nevinovați 😃: măsline felurite, legume proaspete, migdale sărate (deux cent grammes mi-a ieșit perfect), cârnăciori fini pentru micul dejun și, firește, mentă proaspătă pentru ceai. Totul era bun și proaspăt, am cumpărat niște carne de pui și când m-am întins să iau restul am văzut în spatele dughenei găinile vii ciugulind grăunțe – mai proaspăt de atât nu se poate! 😂

De obicei mă duceam în Place R’cif pentru cumpărături, dar nu am exclus și alte locuri. La două minute de casă era un ”supermarket”, adică o dugheană în care toate produsele erau în spate, în beznă, iar la tejghea era vânzătorul. Cum nu puteam să văd ce produse are și nici nu prea știam să le numesc, conversațiile mele cu el erau de genul:

”Lait sans lactose?”
”Qu’est-ce que c’est?”
”Lait?”
”Lait?”
”Milk?”

Moment în care se ducea la dulap și îmi arată un carton cu lapte. La fel și pentru alte produse:

”Tomato juice?”
”Qu’est-ce que c’est?”
”Tomato?”
”Tomate?”
”Oui”

Într-o zi l-am întrebat dacă are vin. ”Qu’est-ce que c’est?” Am renunțat să mai insist.

În altă parte în medina m-am dus să cumpăr măsline, care în Maroc sunt foarte apetisante. Dacă tot eram acolo am luat și niște castraveciori murați. Când să plec vânzătorul m-a oprit, voia să-mi facă un cadou: o pastă condimentată, una verde, picantă, și alta roșie. Apoi mi-a mai pus și-o lămâie mică murată alături. Lucruri de genul ăsta îți înseninează ziua, probabil și-a dat seama că sunt străina și mi-a făcut un dar ca să încerc ceva nou.

Tot în medina, prima dată când am făcut cumpărături am luat 10 ouă și niște mentă. Habar nu aveam care sunt prețurile, am luat restul și am plecat, am mai cumpărat ceva și am luat-o spre casă. După cinci minute m-am trezit cu târgovețul ăsta alergând după mine destul de agitat, cu niște monede în mână.

Nu prea înțelegeam care era problema, nu plătisem suficient? S-a dus la o cafenea și acolo a găsit un translator: nu eu trebuia să îi dau bani, ci el mie! Îmi greșise restul la hârtia de 100 și alergase să mai îmi dea vreo 8 dirhami, adică echivalentul a 4 lei.

În permanență eram întrebată dacă e totul bine și am fost sfătuită să nu mai îmi țin telefonul în buzunarul din spate al pantalonilor. L-am mutat în buzunarul din față al gecii, după care mi s-a spus că nici acolo nu e bine.

Într-o noapte a plouat torențial și s-a răcit brusc, în munți era zăpadă și au închis șoseaua spre deșert, dar tipul de la agenție mă asigură că va face totul ca să pot să plec mâine în Sahara (ce anume urma să facă, nu știu, poate să deschidă șoseaua).

Ce puteam face în condițiile astea? Doar să mă să mă bucur de timpul meu acolo.

Cum ajungi în Fez

 
Am zburat în Maroc din Azore via Spania, pe timp de pandemie, cu foarte multe restricții la vremea aceea. Legături mai bun cu Maroc au Italia, Spania, Franța.