feribot Batumi feribot Batumi

Avem feribot de la Constanța la Batumi!

M-a atenționat aseară Nick că s-a anunțat noua linie de feribot pe Marea Neagră, de la Constanța la Batumi, de acolo la Ilicevsk în Ucraina și înapoi în România. E o veste grozavă, în primul rând pentru că până acum nu exista nici o modalitate de a călători pe Marea Neagră dinspre România daca nu dețineai un vas propriu sau posibilitatea de a închiria unul (nu știu ce părere aveți voi, dar eu îmi doresc foarte mult o astfel de călătorie…) și in al doilea rând pentru că o astfel de linie ușurează vizitarea țărilor caucaziene.

Ce puteți vizita acolo? În Georgia ar fi locurile pe care le-am văzut și eu: Batumi, Tbilisi – capitala Georgiei, Kazbegi, Kakheti – regiunea viticolă a Georgiei, David Gareja – lângă granița cu Azerbaidjan, Gori – pentru Muzeul Stalin, Mtskheta – fosta lor capitală.

Din locurile în care eu n-am mai ajuns, dar aș vrea să le văd cândva (scuza perfectă pentru încă o vizită în Georgia) ar fi: Kutaisi – unde s-a mutat parlamentul georgian, Mestia & Svaneti -pentru peisajele din munți. Cei mai aventuroși pot lua în considerare o vizită în Sukhumi în Abkhazia – nu știu cît de simplu e să intri acolo dinspre Georgia, dar am citit ca unii au reușit.

Ei, și dacă tot ați ajuns acolo ce vă oprește să mergeți mai departe în Armenia și Azerbaidjan, cum am făcut și eu astă vară? 😊 Aici aveți o hartă pentru un posibil traseu.

P.S.: nu aveți nevoie de viză pentru Georgia și Armenia, doar pentru Azerbaidjan.

Informații utile din articol:

Practic ceea ce am reușit acum este conexiunea de transport ce lipsea dintotdeauna peste Marea Neagră, între poarta Europei — ce se deschide la Constanța și țările din bazinul Mării Caspice și chiar destinații mai îndepărtate din Orient, refăcând oarecum vechiul Drum al Mătăsii.[…]

Noua linie de maritimă este deservită de nava tip ferryboat/Ro-Ro „Greifswald” 7.971 tdw, are o capacitate de transport de 90 de autotrenuri cu marfă, de până la 16 m lungime, sau 103 vagoane de tren, ori 750 de autoturisme, nava dispunând și de cabine pentru transportul a 150 de pasageri.

Feribotul va pleca din Constanța, în fiecare zi de joi, la ora 23,59, urmând să ajungă la Batumi, duminica, la ora 7,00, după care seara, la ora 21,00 va părăsi portul pentru a se îndrepta către Ilicevsk (Ucraina), în funcție de partidele de marfă angajate de navlositori. Nava va ajunge miercurea, la orele 7,00, din Portul Ilicevsk și va părăsi portul la orele 21,00, urmând ca joia, la orele 16,00, să ajungă din nou la Constanța.

La început, linia va fi operabilă doar în varianta de transport auto (Ro-Ro), urmând ca în perioada următoare să fie disponibilă și pentru transportul feroviar, după adaptarea ecartamentelor din terminalele feroviare din portul georgian și ucrainean.
Agerpres

  1. Buna intrebare !
    Pe site nu scrie nicaieri nimic de bilete, nici macar pe liniile existente. Zici ca platesti ca la maxi-taxi, la sofer/capitan. 🙂
    La ferry-urile Silja, pe Marea Baltica, mi-am luat biletele online, cu cardul.

    In Romania, cu exceptia bacurilor de peste Dunare, transportul naval de persoane este inexistent. La Tulcea exista birou de graniceri, dar nu exista linie directa Tulcea-Izmail (Ucraina), pentru cei 20 de km pe apa, trebuie sa ocolesti 200 de km pe la Galati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *