Escapadă de 1 Mai la Sulina

De câțiva ani visez la Sulina. E cel mai estic punct al României, e departe, e greu de ajuns, are o istorie interesantă și ieșire la mare. Până de curând mi se părea complicat să merg în deltă pe cont propriu, dar de data asta am lăsat scuzele deoparte, m-am organizat mai bine și am avut parte de trei zile pline cu frumuseți.

Tulcea

Toate călătoriile în deltă (aproape toate) încep la Tulcea. Ca să am un start bun, am plecat de vineri seara direct de la birou – din București se fac, de obicei, 4 ore și jumătate până în Tulcea, dar eu mi-am ales prost cursa și m-am trezit că trecem întâi pe la aeroport, și apoi prin… Constanța.

Am ajuns la Tulcea șase ore mai târziu, după miezul nopții, și m-am grăbit să ajung la hotel. Noroc că barca pentru Sulina era pe la prânz, astfel că am dormit bine dimineața, de ziceai că nu mai dormisem de o lună. Orașul nu m-a impresionat cine știe ce și nici la întoarcere, după ce am vizitat și lacul Ciuperca, nu mi-am schimbat cu mult impresiile. Dar e un loc bun din care să explorezi restul deltei și asta e tot ce am nevoie.

Tulcea-Sulina: o rapidă, vă rog

Ca să ajungi din Tulcea la Sulina ai două opțiuni: vasele Navrom, încăpătoare, dar lente, sau o barcă rapidă. Problema cu bărcile rapide e că multă lume le căuta, iar eu nu mă gândisem să rezerv nimic. Am avut însă noroc să găsesc o ”rapidă” vișinie, nouă și goală, unde mi-am oprit și eu un loc. Și mai mult decât atât: a plecat spre Sulina la 12, în loc de ora 13, cum făceau toate bărcile. Fly Boat Delta se numește, o găsiți chiar la capătul debarcaderului din Tulcea, vis-a-vis de Casa Elegant (rezervări 0757.888.787, prețul e 50 de lei).

Transport Tulcea-Sulina: durează 3 ore cu Navrom sau o oră și ceva cu barca rapidă. Prețul este cam același pentru cei care nu locuiesc în deltă – 50 lei la ”rapidă” sau 56 de lei la cataraman și 46 de lei la nava clasică.

Voulez-vous storceac?

La Sulina m-am trezit brusc pe faleză, printre case vechi, blocuri comuniste și străzi numerotate: I, II, III… După un drum aiurea pe o stradă care nu ducea nicăieri, m-am văzut nevoită să iau taxiul ca să mă întorc de unde plecasem. La pensiune am dat peste două cupluri cu care călătorisem și-n barca rapidă – aveam să merg cu ei în două excursii, fără să ne treacă prin cap să facem cunoștință.

Repede, am aruncat bagajul cât colo și am plecat să văd orașul. Doar foamea mi-a pus piedică la primul restaurant care mi-a ieșit în cale unde mi s-a propus să mănânc storceac – habar nu aveam ce este storceacul, dar îmi plăcea cum sună 😊 Am aflat după aceea că este regina ciorbelor pescărești, că se face, tradițional, din sturion, sau dacă nu (că sturionul e pește protejat acum și nu se mai pescuiește), din orice pește cu carne albă, cum e somnul. Spre deosebire de ciorba de pește, storceacul se aduce gata ”asamblat”, iar carnea de pește este dezosată. Iată câte lucruri am aflat și eu după ce am mâncat storceac! Atunci mi-era atât de foame, încât abia am apucat să-i fac o poză, pentru aducere aminte 😊

La vărsare

Vorbisem cu administratorul pensiunii pentru o excursie la Letea, a doua zi, dar m-am trezit cu un telefon, dacă nu vreau la ”vărsare” peste o oră? E vorba de vărsarea Dunării în Marea Neagră, ceva ce mai văzusem și la Sfântu-Gheorghe, în urmă cu doi ani, dar cine să zică pas când e vorba de o excursie? În nici un caz eu…

În mai puțin de o oră eram înapoi la pensiune, ne-am strâns vreo cinci inși și ne-am urcat într-o barcă deschisă pentru o plimbare de aproximativ o oră. ”Vărsarea” asta nu e foarte spectaculoasă – canalul care duce la mare e cam golaș, iar la un moment dat pământul lasă locul unui dig, în capătul căruia este farul ”nou”. Acolo, chiar în capăt, se amestecă apele și se vede foarte clar ce mâloasă e Dunărea și ce albastră este marea. Valurile devin brusc mari și agitate, iar barca se clatină ca o coajă de nucă – mie mi-a plăcut, altora le-a fost un pic rău.

La întoarcere am intra pe un canal mai mic, am trecut pe lângă un far vechi și am ajuns în golful Musura unde am văzut și eu, pentru prima dată în viață, niște pelicani, dar de la mare distanță. Și nici că i-am mai zărit de atunci!

Avez-vous du curent electric?

La Sulina a fost, pe vremuri, Comisia Europeană a Dunării, iar orășelul devenise poarta de intrare a Europei. S-au construit atunci tot felul clădiri, o uzină de epurare a apei, o tipografie, un far, două spitale și un teatru cu 300 de locuri. Era un oraș multi-etnic, în care trăiau în pace români și tătari, greci și ruși, armeni și albanezi. În oraș funcționau nouă reprezentanțe consulare și cele mai importante companii de shipping din Europa aveau birouri la Sulina, limbile oficiale fiind franceza și engleza, iar limba de comunicare, greaca.

Nu s-a mai păstrat mare lucru din toate astea, doar niște amintiri și câteva clădiri. Delta este acum o zonă defavorizată, iar multe clădiri (mai ales cele industriale) sunt în paragină. Dar eu cred că turismul poate salva micul orășel, dacă e făcut cu grijă pentru toată istoria asta care e unică. Mă uitam la clădirile șantierului naval de pe partea cealaltă a Dunării, acum toate părăsite – într-o zi, cine știe, poate vor prinde viață într-un alt mod, așa cum s-a întâmplat prin orașe mai răsărite din lume.

Dar deocamdată Sulina se prezintă modest. Mi-au plăcut mult străzile liniștite din spatele falezei, care te conduc până la vechiul far. Am trecut pe lângă două biserici impresionante, una greacă și una ortodoxă și am găsit o doamnă foarte drăguță la farul care este acum muzeu – fiind încă aprilie avea program până la ora 16, dar am trecut pe acolo în ambele zile și de fiecare dată a stat până la 18, pentru că erau turiști, iar ea povestea despre Sulina cu mare drag.

La mică distanță de far este Cimitirul maritim unde se odihnesc laolaltă morți de demult și morți de acum, români și străini, creștini și musulmani. Chiar lângă mica bisericuță de lemn, atât de pitorească, sunt pietrele foarte vechi, de prin secolul XIX. Dacă citești ce scrie pe lespezi, descoperi adevărate povești, cum este cea a celor doi tineri care au murit împreună, el încercând să o salveze pe ea de la înec. Am prins un apus atât de frumos acolo, cu raze lungi și calde, încât parcă nici nu eram într-un cimitir.

Cât despre curentul electric – în noaptea aia a lipsit cu desăvârșire. Pensiunea abia se deschisese de o săptămână și le-a sărit tabloul de siguranță atât de bine, încât nu a putut fi reparat decât a doua zi, după vreo 12 ore. Între timp toți oaspeții au înghețat de frig, pentru că seara, în aprilie, e cam răcoare, iar încălzirea era exclusiv electrică. Mi-a părut rău de oamenii ăia care țineau pensiunea – dacă noi am adormit, cu chiu cu vai, ei au făcut o noapte albă: spaima review-urilor negative de pe Booking e treabă serioasă în ziua de azi.

Pădurea Letea & pălinca cu mărgeluțe

Ca să ajungi la Pădurea Letea trebuie să mergi cu barca preț de jumătate de oră pe un canal care arată ca un drum județean (are stâlpi de curent pe câțiva kilometri) și care leagă Sulina de satul Letea. Primăvara nu prea e vegetație și nici multe păsări nu sunt, dar tot am zărit un castor care a traversat înot canalul și s-a speriat de bărci și tot felul de stârci, cocostârci, cormorani și rândunele. E frumos tare în deltă și m-aș fi plimbat toată ziua – în momente din astea te întrebi dacă a fost o idee bună să-ți alegi un job ”serios”, de birou. Par mai fericiți lipovenii ăștia cu bărcile lor…

Pădurea Letea este acum rezervație turistică și se vizitează doar în anumite zone. Ca să protejeze pădurea s-a construit un gard lung de 24 km – gardul ține animalele domestice (ca vacile) în afara pădurii, iar pe cele sălbatice înăuntru. Pentru că se infiltrase apa pe câmp, nu am putut merge la stejarul secular și am vizitat doar o bucățică mică de pădure. Traseul este așa: la sosirea în Letea ești preluat fie de jeepuri cu remorci, fie de căruțe, traversezi două sate și mergi 11 km peste un câmp mare, până la un punct de intrare în rezervație. Acolo cobori și mergi circa 500 de m prin pădure, că mai mult n-ai voie, iar în ăia 500 de metri vezi tot ce trebuie: pădure, mlaștină și dune de nisip. Toată pădurea Letea e așa, un rând de pădure, unul de mlaștină și altul de dune, apoi de la capăt până la brațul Chilia.

După ce am trecut de mlaștină, am ieșit brusc la dunele de nisip – priveliștea e așa de neașteptată, că-ți vine să chiui de bucurie. Nu ai voie să stai decât pe duna aia, e interzis să mergi pe celelalte, omul n-are voie să lase urme, de asta nu sunt nici indicatoare prin pădure. Ceva mai departe am văzut și celebri cai sălbatici, care nu sunt sălbatici, ci sălbăticiți – peste 3000 de cai trăiesc în pădurea Letea și produc tot felul de stricăciuni (le place coaja de plop).

După plimbarea prin pădure (și după ce ne-a zdruncinat bine remorca), ne-am întors la Casa Letea pentru masă: stăpâna pensiunii ne-a adus un castron cu ciorbă de pește, altul cu pește și legume pentru ciorbă (pe stil lipovenesc zeama și carnea sunt aduse separat). Ne nimerisem un grup vesel de șapte, din care cinci stăteam la aceeași pensiune – un domn din grup și-a amintit deodată că are o sticlă de palincă la el, palincă producție proprie, made in Prelungirea Ghencea. Palinca a fost excelentă, cu ”mărgeluțe”, ciorba de pește foarte bună, peștele prăjit delicios, de am mai cerut încă un platou, mămăliguța perfectă, pe masă erau și mujdei și ardei iuți, dar și o carafă cu vinul casei care s-a dovedit a fi din Letea, făcut la pensiune, și era și ăsta foarte bun, cât despre plăcinta cu brânză nu mai zic nimic. Abia a doua zi urma să fie 1 Mai, dar cui îi mai păsa ce scria în calendar?

Plaja Sulina

Sulina are și plajă la mare, e la vreun kilometru de oraș, se poate merge lejer pe jos. E o plajă mai sălbatică, dar care nu va rămâne multă vreme așa, deja am văzut niște căsuțe de vacanță construite acolo.

Întoarcerea

Mi-am promis să vin mai des în deltă. Am îmbătrânit, îmi place mai mult la ”baltă”, îmi place peștele și-mi mai plac și nuferii și stuful și orăcăitul broaștelor. La final de aprilie vremea era așa cum trebuie, destul de caldă cât să te plimbi, destul de frig cât să nu fie deloc țânțari. Și când mă gândesc că primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în Sulina a fost să mă duc la magazin să întreb dacă au pastile contra țânțarilor…

Îți trebuie minim trei zile pentru deltă pentru că drumul din București e cam lung, dar merită efortul. Și banii, pentru că per total nu e cea mai ieftină escapadă.

Sulina: mini-buget pentru mini-excursia din Deltă

Ce n-am mai trecut în buget sunt toate prostiile pe care am dat banii acolo, de la ochelari de soare, că pe-ai mei îi uitasem acasă, până la prea multe înghețate Magnus, că erau marfă rară și aveau numai la supermarketul din centru. Cazare se găsește și mai ieftină, dar mâncarea, excursiile și transportul îți golesc portofelul.

Pentru excursii e suficient să vorbești la pensiunea la care stai, toate lumea se cunoaște cu toată lumea, iar turiștii sunt grupați pe bărci astfel încât să nu fie prea mulți sau prea puțini într-o barcă. Excursii în deltă se pot lua și de pe faleză, dar n-a fost nevoie să-mi bat capul cu asta.

Iată și niște prețuri, dacă vă tentează să renunțați la viața din capitală pentru cea din deltă: o casă cu 300 mp de teren costă între 15.000 și 18.000 de euro, iar o barcă rapidă costă între 20.000 și 33.000 euro (în funcție de motor) și se amortizează în doi ani din transportul turiștilor. Da, știu, e viață grea în deltă și mai au și țânțari, dar mă uitam la băiatul ăla care ne-a plimbat în excursii cu barca lui cu motor: nu părea nefericit sau stresat – când oprea motorul și în jur se auzeau doar păsările și stuful foșnind, îl zăream cu colțului ochiului zâmbind.