Blogul ăsta se transformă tot mai mult în ceea ce a fost acum mulți ani: un jurnal fotografic în care mai arunc două-trei vorbe, cât să nu se vadă că am dispărut aproape de tot din online. Nu că mi-ar părea rău pentru asta. E ceva atât de intim în a scrie – public – despre tine încât uneori îmi vine să șterg tot, să pun zece lacăte pe blog, să îi schimb din nou numele sau să mă apuc de scris pe hârtie. Dar atunci nu l(m)-ar mai vedea nimeni, nu m-aș mai putea lăuda cu ce am citit, ce am fotografiat, ce am gândit.
Sunt clipe care trebuie să rămână pe blog pentru că altfel aș uita cu totul de ele. Sunt zile în care, după o furtună de vară, ieși afară cu scopul de face câteva fotografii pentru că lumina este magnifică și miroase a reavăn, iar tu ești în concediu într-o banală zi de joi. Și după ce faci fotografii pândești tramvaiul, te urci în el și începe din nou să plouă cu furie, doar ca să iasă din nou soarele o oră mai târziu.
Atâta tot și câteodată e de ajuns.
Mie imi plac schimbarile astea tale. Te-am prins putin pe calatorii imaginare, apoi 1001calatorii mi-a placut mult, calatorii intense si specifice unui anumit public (zic eu)…Si acum, o viata buna :)…Mi se pare ca ti-ai schimbat stilul de a calatorii si e normal sa schimbi si abordarea articolelor.
Timpul ne schimba pe toti 🙂