Acasă AsiaEmiratele Arabe Unite Dubai & Emiratele Arabe Unite: impresii ”la cald” după o vacanță acolo

Dubai & Emiratele Arabe Unite: impresii ”la cald” după o vacanță acolo

Publicat: Last Updated on

E puțin atipic pentru mine să aleg o destinație atât de turistică precum Dubaiul, fără o componentă culturală prea vizibilă și cu o istorie mai degrabă modestă. Oamenii se duc acolo pentru shopping, pentru plaje și pentru distracție. Eu m-am dus din curiozitate.

Dubai

Trăgând linie, după cele zece zile petrecute acolo, îmi este clar că o vizită în Dubai este necesară pentru oricine e interesat de ceea ce este mai nou în lume și direcția în care ne putem îndrepta. Dubai este orașul viitorului și dacă în alte orașe am fost impresionată de frumusețea locurilor, în Dubai am fost impresionată de modul în care tehnologia și ingineria au fost puse în slujba omului, de felul perfect în care a fost gândit totul, de la infrastructura incredibilă, transportul public pentru care nu a fost uitat nici un detaliu, viteza cu care s-au ridicat cartiere întregi și felul în care poți realiza toate acestea – cu mulți bani, desigur, dar și privind către viitor, un viitor la care multe țări nici nu îndrăznesc să aspire. Mi-a fost clar că în Dubai au existat planuri urbanistice și s-a lucrat cu cap și au știut de la bun început ce vor să realizeze și de ce. Nu s-a construit haotic cum se întâmplă la noi – azi facem niște blocuri și mâine mai vedem dacă putem construi un metrou până acolo.

Dar mai mult decât atât cred că m-a impresionat deschiderea lor către nou și către occident, nu mă așteptam ca într-o țară arabă să îmi fie atât de ușor să călătoresc pe cont propriu, să găsesc peste tot, dar absolut peste tot, indicatoare bilingve (arabă plus engleză), să aibă anunțuri vocale în limba engleză peste tot, să pot vorbi cu orice emiratez în limba engleză, chiar dacă acesta era doar un șofer de autobuz, să fiu într-o țară arabă fără să se ia nimeni de mine pe stradă și fără să atrag atenția în vreun fel, să pot merge la miezul nopții pe stradă și să fiu în siguranță, să nu mă țepuiască taximetristul și să pot plăti cu cardul peste tot, inclusiv într-un taxi, etc.

În plus, ca femeie am descoperit noi beneficii: vagoane de metrou speciale pentru femei și copii astfel încât să nu trebuiască să te înghesui cu toți nepoftiții, dar și locuri doar pentru femei și copii în majoritatea autobuzelor. Altfel, era perfect OK să stai în alte vagoane, alături de bărbați, nu te băga nimeni în seamă, doar că în general acestea erau ceva mai aglomerate decât cele pentru doamne.

Iar vagoanele pentru ladies nu erau separate de celelalte, erau decorate altfel și aveau afișe care anunțau bărbații că sunt pasibili de amendă dacă stau pe acolo. Accidental se mai nimerea în vagoanele pentru femei câte un turist care abia sosise în Dubai și care se lămurea după mai multe stații că e în vagonul greșit. Apropo de metrou – cel din Dubai nu are controlor sau conductor, este complet automatizat.

Într-o țară care se dezvoltă într-un ritm amețitor sunt extrem de mulți imigranți. Uneori în jurul meu nu vedeam decât filipinezi și indieni și nici un arab. Ai nevoie de resursă umană care să facă munca de jos, să fie bone și servitoare, să muncească în construcții sau să presteze diverse servicii. La un supermarket dintr-un mall m-am uitat în jur și absolut toate vânzătoarele erau asiatice, iar ”boy-ul” ”thank you, ma’am” care mi-a pus produsele în pungă a fost indian.

Probabil de aceea totul era explicat prin afișe și filmulețe peste tot – când ai o masă de oameni mai puțin educați trebuie să îi educi tu și să le ridici nivelul măcar un pic. La una dintre cazări unde șeful era emiratez, iar angajatul lui era african, la sosire, când africanul a venit să mă ajute cu bagajul, cu un prosop aruncat neglijent pe umăr, prima remarcă a șefului a fost ”throw the towel”, pentru că nu te prezinți așa în fața unui client.

Undeva pe la mijloul vacanței mi-am dat seama de o altă diferență majoră între țările noastre: grobianismul din România versus politețea orientală. Știți cum e la noi: de la taximetristul care te tratează cu sictir, la angajatul care te servește în silă și până la alți cetățeni care fac scandal după ce se bagă tot ei în față – indiferent de nivelul aparent de educație sau de clasa socială, românul este regele mitocăniei și al miștocăriei.

În 10 zile de vacanță nu am văzut la oamenii ăștia din Dubai vreo urmă de grosolănie. Și nu mă refer numai la arabi, ci și la toți ceilalți de prin alte țări asiatice, toți știu să îți vorbească pe un ton normal, nimeni nu face scandal și nu se dă în spectacol. Dacă în locurile cu pretenții această politețe este lucrată și dusă la rang de artă, la alții, mici comercianți, funcționari, vânzători etc., această politețe fină pare să le izvorască natural.

Distincția dintre săraci și bogați e mai vizibilă în Emirate decât în alte locuri. În occident am hoinărit cam pe oriunde am avut chef și nu m-a oprit nimeni, am intrat pe terenuri de golf doar ca să fac poze și prin hoteluri doar ca să scurtez drumul. În Dubai am fost întoarsă din drum de mai multe ori de câte un angajat care avea unica sarcină să păzească locul respectiv de nepoftiți: de la plajele private care nu erau marcate, dar de pe care erai alungat elegant, la hoteluri pe care nu le puteai ocoli pe malul apei pentru că totul era privat, inclusiv bucățica aia de plajă.

Am văzut de la proprietăți uriașe cu plaje private lângă Burj Al Arab până la cele mai scumpe mașini circulând pe străzile din Dubai. Nici nu știam că Burj Al Arab este hotel, până când nu am încercat să ajung în apropiere ca să fac poze și i-am văzut pe săraci turiști pozându-se caraghios în parcare cu hotelul în spate, în timp ce pe lângă ei treceau limuzine cu indieni super bogați și nevestele lor ca niște păpuși plictisite. Realizezi atunci că orice salariu ai avea ești doar un alt sărac al lumii și nu-ți rămâne decât să compensezi făcându-ți selfies în fața magazinului cu aur din souq sau lângă ultimul model de Lamborghini.

Apropo de selfies, de mult n-am mai văzut atâta vanitate ca pe plajele din Dubai, pe care tot felul de fetițe îți făceau selfies în cele mai ridicole poziții, contorsionându-se pentru a obține imaginea perfectă. Ce bine că pozele sunt gratuite și putem pretinde cu toții că suntem cineva, doar pentru că avem un iaht în fundal.

Este Dubai un loc pentru shopping, plajă și distracție, cum spuneam la început? Oh, da, dar în același timp este mai mult decât atât. Deși am avut și eu tendința de a-l desconsidera un pic pentru că este artificial și prea încearcă să epateze cu orice preț, este un loc care te impresionează și care este cu un pas (sau mai mulți) înaintea altor orașe cu pretenții. În cinci ani, dacă voi merge acolo din nou, cred că voi găsi un oraș cu totul nou, care o să mă uimească cu alte lucruri.

6 comentarii

Cristina 3 ianuarie 2019 - 3:55 AM

Eu am fost doar în aeroport în Dubai de vreo două ori cât să schimb avioane și mai aveam puțin și plecam măritată de acolo :)) Noroc că nu-s nici sperioasă și mai am și simțul umorului. Dar, de fapt, cum zici și tu, nu m-am simțit în pericol cu adevărat, mai mult m-am amuzat. Iar cu ce ai scris tu aici mai că-mi vine să trec Dubaiul pe listă. Îl aveam trecut acolo doar pentru o experiență: sky diving la palmier. Dar din ce spui ar merita mai mult. Also, am văzut vagoane doar de femei și în Kuala Lumpur, însă cum zici și tu: dacă nu vrei să mergi acolo și nimerești cu „populația generală” nu-i bai.

Răspunde
Anca 3 ianuarie 2019 - 7:23 AM

Da, vagoane pentru femei sunt și în alte țări musulmane. Eu am văzut în Cairo 🙂

Răspunde
GxG 3 ianuarie 2019 - 8:35 AM

Citeam post-ul si m-a bufnit rasul… asa am patit eu, cand alergand sa prind metroul am urcat in vagonul special. Dupa ce tata mi-a dat un cot ca am gresit vagonul, ma gandeam deja la amenda. :)) Nu a schitat nimeni vreo sageata in priviri sau sa rada. Ca tot ce e frumos in lumea asta, se construieste cu saraci si uneori prin suferinta. Dubai e un oras cosmopolit, mie mi-a lasat impresia de artificial, in schimb Abu Dhabi are un aer mai normal pentru “saraci”. 🙂 Anca ai fost si la moschee seicului Zayed din Abu Dhabi? Sunt curios daca au terminat de amenajat exteriorul – gradina. De abia astept sa ne spui cum s-au fost artificiile de la sursa. 🙂 Keep going, Anca!

Răspunde
Anca 3 ianuarie 2019 - 9:09 AM

Da, am vizitat și moscheea din Abu Dhabi, e superbă. Artificiile nu le-am văzut, m-am întors pe 31 decembrie.

Răspunde
GxG 4 ianuarie 2019 - 5:15 PM

Eu zic sa nu astepti 5 ani, este bine sa bugetezi o excursie pentru 2020 🙂 >>> https://www.expo2020dubai.com

Răspunde
Anca 4 ianuarie 2019 - 8:12 PM

Da, știu de Expo 2020, emiratezii construiesc o linie de metrou special pentru asta, tot anunțau la metrou pentru că unele stații fuseseră închise pentru noua linie. Va fi interesant la Expo 2020, asta e sigur.

Răspunde

Lasă un comentariu