Mamma mia! Un weekend în Dolomiți: Tre Cime di Lavaredo & Lago di Braies

Cum se spune prin Italia: mamma mia! Am petrecut un weekend în Dolomiți ca să-mi îndeplinesc un vis mai vechi și am găsit tot ce aveam nevoie: peisaje superbe, temperaturi mai mici, mâncare bună și organizare în stil german.

Sosirea în Dolomiți

Am avut rezervare pentru Dolomiți și în 2022, dar până la urmă n-a fost să fie: accidentul din Tașkent a dus la anularea tuturor planurilor pentru vara aceea (și aveam ceva visuri: Provence, Dolomiți, Insulele Capului Verde). Pentru vara lui 2023 mi-am făcut alte planuri de călătorie și n-a mai rămas suficient timp și pentru partea asta a Italiei, dar gândul nu mi-a dat pace. E o destinație la care visez de multă vreme, așa că până la urmă, cu doar trei zile înainte de plecare, mi-am luat bilet de avion pentru Treviso!

Sunt mai multe variante pentru a ajunge în Dolomiți, cea aleasă de mine a fost: București – Treviso (avion), Treviso – Mestre (autobuz), Mestre – Cortina d’Ampezzo (autobuz), Cortina d’Ampezzo – Carbonin (autobuz). A fost mai simplu decât pare din toată înșiruirea asta de mijloace de transport, pentru că toate s-au sincronizat destul de bine. Detalii mai jos.

Am ales Carbonin pentru că acolo am găsit cazare la un preț mai mic decât în Cortina d’Ampezzo, iar hotelul a fost la mică distanță de Tre Cime.

Când am ajuns în Cortina d’Ampezzo a început o ploaie urâtă și rece, de mă și vedeam blestemată să stau tot weekendul în casă, dar după 30 de minute s-a înseninat. Când am ajuns la hotel a ieșit chiar și soarele și am plecat să dau o tură pe afară, doar ca să văd ce e pe acolo. Deși nu eram într-un loc special, am descoperit că eram înconjurată de munți din toate părțile și era extrem de frumos!

Tre Cime di Lavaredo

Tre Cime di Lavaredo într-o zi cu de toate: nori, soare, grindină și peisaje de ținut minte. A fost prima mea vizită în Dolomiți – Alpii italieni, așa că am vrut să văd unul din cele mai frumoase locuri de acolo. Tre Cime di Lavaredo (tre cime = trei vârfuri) apărea pe multe bloguri ca fiind în top 3 locuri din Dolomiți, iar fotografiile m-au convins.

Un alt avantaj a fost că traseul nu e dificil și se poate face în 5 ore, deși eu fac multe opriri pentru fotografii și mi-am rezervat o zi doar pentru asta.

Dimineața am luat autobuzul 444 din Carbonin care merge din Dobbiaco până la Rifugio Auronzo, unde începe traseul Tre Cime. Autobuzele și mașinile opresc chiar lângă munte, sunt multe parcări, inclusiv pentru autocare cu grupuri mari de turiști. Ca să faci traseul Tre Cime nu trebuie să plătești vreo taxă de intrare, dacă vii însă cu mașina sunt taxe de drum.

Traseul circular Tre Cime di Lavaredo începe la Rifugio Auronzo și durează în jur de 5 ore, are 10 kilometri și sunt vreo patru cabane pe traseu, în care găsești cafea, mâncare, toaletă (plata doar cash). E un traseu foarte popular, așa că mereu au fost oameni la câțiva metri de mine, într-un singur loc în care am făcut un ocol am reușit să fiu câteva minute singură.

Prognoza meteo pentru sâmbăta aceea a fost proastă: ploaie cam toată ziua, iar duminica la fel. Dar sâmbătă dimineața, când am verificat din nou, se anunțau ceva stropi pe la prânz și în rest doar nori. Am plecat spre Tre Cime și când am ajuns acolo am găsit soare cu nori, doar vârfurile munților aveau o căciuliță de ceață.

La a doua cabană am făcut o pauză de o cafea, iar la Refugiul Locatelli, cocoțat undeva pe stânci, am făcut o pauză mai lungă cu doi crenvurști calzi. Era plin de oameni, soarele ieșise pe cer, iar un stol de păsări a făcut un spectacol aviatic pe cele trei vârfuri. Locatelli e la jumătatea traseului Tre Cime, am văzut pe drum mulți turiști cu copii mici, dar și mulți câini, de la pudeli la husky, descurcându-se pe traseu mai bine decât stăpânii lor. Peste tot am auzit vorbindu-se italiană, germană, dar și…română sau poloneză.

După Locatelli am coborât într-o vale, apoi am început să urc din nou pe ultima porțiune. Spre final s-au auzit tălăngi de vaci și la ultima cabană am întâlnit mai multe exemplare, una dintre ele stând neclintită pe un podeț pentru oameni, spre amuzamentul tuturor. Ca să treci pe acolo trebuia să plătești cu mângâieri și să fii destul de agil ca să te strecori pe lângă ea.

Eram aproape de finalul traseului și după o zi cu nori și soare, au început să cadă câțiva stropi de ploaie. Apoi, brusc, gheață! 10 minute de grindină cât mazărea, noroc că m-am putut adăposti sub niște tufe de jnepeni, împreună cu alți turiști surprinși de vijelie. A durat destul de mult grindina asta, mi-am pus rucsacul pe genunchi, căci mă durea pielea de la toate boabele alea de gheață.

După ce s-a oprit ploaia am plecat și în 20 de minute eram din nou la Rifugio Auronzo și m-am urcat în autobuz. Am ajuns la hotel înghețată, dar cu amintiri cu unele din cele mai frumoase peisaje din Europa.

Cum ajungi la Tre Cime

La Rifugio Auronzo ajungi cu autobuzul 444 din Carbonin / Dobbiaco, biletul de autobuz a costat 14 euro cumpărat la bord. Dintr-un motiv neelucidat, la dus șoferul mi-a luat doar 6 euro, spre nedumirirea încasatoarei de la întoarcere care l-a verificat de două ori și a insistat că prețul e 14 euro. Recomand să vă luați un abonament de o zi sau pentru câteva zile, e mai simplu.

Lago di Braies

La final de weekend în Dolomiți am vrut o zi mai ușoară: am oscilat între Lago di Sorapis (necesită o drumeție de două ore la dus și două la întoarcere) și Lago di Braies (autobuzul oprește chiar lângă lac). Până la urmă l-am ales pe al doilea.

Din Carbonin am luat autobuzul 444 până în Dobbiaco, iar de acolo autobuzul 442 care merge direct la Lago di Braies, n-a trebuit să aștept mai deloc pentru al doilea.

Lago di Braies e un lac turcoaz înconjurat de munți, e o destinație foarte populară în zonă. Există un traseu care înconjoară tot lacul, nu e deloc dificil, am văzut și oameni în vârstă pe drum, dar e totuși traseu de munte, trebuie să fii încălțat corespunzător și să poți urca / coborî în mai multe locuri.

O activitate căutată în Lago di Braies e să închiriezi o barcă și să te plimbi pe lac. Prețul nu e chiar mic și din ce am văzut e un preț pe persoană, nu pentru o barcă. N-am închiriat, am preferat să înconjur tot lacul, iar la final m-am oprit la un restaurant pentru masa de prânz – polenta cu ciuperci, brânză și bacon.

La întoarcerea în Dobbiaco am descoperit că trebuia să aștept o oră și jumătate pentru autobuzul 445 care mergea la Cortina d’Ampezzo, așa că m-am dus în centrul orașului, la o cafenea: aveau atâtea deserturi apetisante acolo încât n-am rezistat să nu încerc ceva cu fructe de pădure, plus un cappuccino.

În Cortina era deja prea târziu ca să mai vizitez ceva, am găsit o altă cafenea și am scris articolul acesta 🙂

Cum ajungi în Lago di Braies

Cu autobuzul 445 din Dobbiaco, am avut un Südtirol Pass de o zi (20 euro).

Lago di Braies:

Dobbiaco:

Cum ajungi în Dolomiți

Varianta mea: București – Treviso (avion), Treviso – Mestre (autobuz ATVO, 10 euro), Mestre – Cortina d’Ampezzo (autobuz Cortina Express / Flixbus, 22 euro), Cortina d’Ampezzo – Carbonin (autobuz 445, 3 euro).

Am zburat cu Wizz Air, au zboruri zilnice dimineața devreme. Luate din timp, biletele pot fi destul de ieftine.

La aeroport m-am urcat într-un autobuz care mergea la Ljubljana, via Mestre – am plătit 10 euro și am avut noroc că autobuzul pleca în câteva minute. Nu sunt curse foarte dese, dar dacă mergeți cu Wizz Air probabil aveți destul timp ca să îl prindeți. Biletul se cumpără la un ghișeu ATVO din aeroport și poți plăti cu cardul. Există și tren Aeroport Treviso-Mestre.

Din Mestre am mers în Cortina d’Ampezzo cu Flixbus, dar am constatat că exista o variantă mai ieftină: operatorul cursei mele nu a fost Flixbus, ci Cortina Express Fly Bus, care avea jumătate din locuri rezervate pentru Flixbus. Diferența e că un bilet la Flixbus a fost 22 euro, dar dacă îl cumperi direct de la Cortina Express este doar 15 euro. Același autobuz, două prețuri diferite. Cursa durează două ore și jumătate și există Wi-Fi la bord. La întoarcere Cortina Express a trecut pe lângă Treviso, dar pe la marginea orașului, nu la aeroport. Are oprire însă la Aeroportul Marco Polo.

În Cortina d’Ampezzo am luat autobuzul 445 până în Carbonin, e cel care merge până la Dobbiaco.

Transport în Dolomiți

Pentru transport local sunt mai multe variante, în ultima zi mi-am luat un abonament de o zi, 20 de euro – Südtirol Pass. Am cumpărat biletul prin aplicația lor mobilă, dacă nu sunteți siguri de conexiunea voastră la internet, salvați-l ca printscreen după activare, aplicația nu funcționează fără internet. Cu acest abonament nu a mai trebuit să plătesc nimic în autobuze, acoperă cam toate mijloacele de transport și nu știu dacă faci vreo economie cumpărând biletele separat, prețul depinde de distanță.

Cazare în Dolomiți

Am stat la Hotel Croda Rossa, în Carbonin, între Cortina d’Ampezzo și Tre Cime. Cazarea pentru două nopți a costat 216 euro, cu mic dejun inclus, tip bufet. Servesc și cina, contra cost, dar n-am luat. Carbonin e doar o stație de autobuz cu câteva hoteluri, nu există bancomat sau magazine, dar au un traseu drăguț în apropiere și în Carbonin opresc mai multe linii de autobuze, poți ajunge rapid la Tre Cime, Lago di Braies, Lago di Sorapis sau Lago di Misurina.

Internet în Dolomiți

Nimic de zis, peisajele sunt splendide, mâncarea bună, totul organizat nemțește, dar… internetul a fost varză. Am stat două ore la hotel ca să se încarce un clip pentru social media, iar în altă parte a fost la fel: conexiune extrem de slabă, iar autobuzele locale, deși se laudă că au Wi-Fi, de fapt nu au. Pe munte, în unele locuri, nu e nici semnal de GSM.

Vremea în Dolomiți

Am fost în Dolomiți la mijloc de iulie, vreme bună pentru drumeții și pentru a admira flora montană. În august italienii își iau concediu, am citit că e mai aglomerat atunci. Fiind la munte, vremea poate fi imprevizibilă, am prins și două ploi, dar nu au durat mult. Temperaturile au fost în jur de 25C, ceva mai răcoare pe munte, în zonele expuse la vânt e mai frig, trebuie să ai o jachetă impermeabilă la tine.

Dolomiți: de pus pe wishlist?

Categoric da! Sunt niște peisaje incredibile acolo, am fost impresionată de măreția munților și de frumusețea întregii regiuni. Pentru că la vizita aceasta am petrecut doar un weekend acolo, dar e destul de ușor de ajuns din București, plănuiesc să mai merg și altă dată, am deja câteva locuri pe listă, ca Alpi di Siusi, Falzarego Pass, Alta Badia, Furchetta, Selva di Val Gardena, Furcela de Pütia, Peitlerkofel, St. Magdalena, Parco Naturale Sciliar-Catinaccio (mai spuneți-mi și voi).