Delicii tătărești la Mangalia

A plouat, a fost carantină, am evadat, am stat în izolare, am fugit prin țară, m-am întors, am plecat din nou, am visat locuri fantastice și bujori de munte, a venit vara și-am plecat la mare, să mă înmoi sub soarele torid, să mă topesc încet, ca untul, să mă perpelesc și să mă răcoresc și să mă încălzesc din nou.

Mangalia e suficient de departe încât să fie la capăt de lume și destul de aproape încât să poți ajunge în patru ore acolo. Are amprenta tătărească și baclavale la fiecare colț de stradă, dar și note de litoral anii ‘80 cât să te apuce nostalgiile după vremurile apuse, când o înghețată și-un porumb copt însemnau fericirea supremă.

Plaja Mangalia

Orașul nou e neinteresant și plat, cu blocuri banale și străzi cu case liniștite, dar aproape de mare e o mică piață cu delicii tătărești și cireșe uriașe și dulci și în câțiva pași ajungi pe plajă, pe șezlong, cu cartea Cellei Delavrancea alături și amintiri despre personaje celebre de demult. Marea e curată, plaja nu prea aglomerată, soarele arde domol și fără remușcări.

Am dat o fugă să revăd Farul și lebedele semețe și cerșetoare, am împărțit un porumb copt cu niște vrăbiuțe îndrăznețe și unele mai timide, iar înghețata am păstrat-o doar pentru mine, am ratat plimbarea cu vaporașul și la apusul soarelui m-am întors amețită de soare la pensiune. ”E frumoasă și Mangalia noastră, mică”, a filosofat un băiat către prietenul lui.

Moscheea Esmahan Sultan

La mică distanță de plajă e un loc ca dintr-o poveste: o moschee mică și veche, cea mai veche din țară, de pe vremea când Prințesa Esma, fiica Sultanului Selim II și soția unui mare vizir, s-a refugiat la Mangalia. Moscheea e răcoroasă și pustie și covoarele adânci și moi, mormintele din curte par să se clatine în adierea vântului, iar mintea îmi fuge la baclavale și sarailii, la ceaiuri parfumate și fierbinți și la prima dimineață în Cairo, când m-am trezit cu cântecul muezinului în ureche și capul învolburat de povești dintr-o mie și una de nopți. În 1492 celebrul călător turc Evlia Celebi zicea: ”Du-te la Mangalia, care este Kaaba-Mecca pribegilor și a șamanilor”.

Delicii tătărești

Suberek, sarailii, ayan, baclavale și bragă, plăcinte de tot felul și arahide prăjite și tăvălite prin sare. Vizavi de piață le găsești pe toate, în două patiserii concurente, care își împart frățește mușteriii. Am luat și de la unii, și de la alții, să nu supere niciunii, dar trebuie să zic că braga cea mai bună tot la Slatina e, la Atletul Albanez, specialiștii în alviță. M-aș întoarce acolo doar pentru asta.

Spre Saturn

Mangalia nu e nici foarte aglomerată, nici foarte gălăgioasă, nici cu fițe de mare stațiune, e așa cum îmi doream eu să fie. Cu tei încărcați de mănunchiuri grele de parfum amețitor și-o mare albastră infinită, care se întinde până la capătul lumii, acolo unde pribegii se odihnesc și ei la soare, cu un pahar de bragă sub șezlong și o carte cu multe file agitându-și foile încolo și încoace, nerăbdătoare: ”când plecăm din nou la drum, când se desfac din nou poveștile în mii de file încondeiate, când, când?”