Când am ajuns în Split m-am trezit în dreptul unui perete de cretă, alb, care mărginea gara; dincolo de ea era marea și un pic mai departe Orașul Vechi. Senzația era de sudul Italiei, un sud călduros, cu clădiri vechi de secole și ulicioare înguste. Dar ghidul meu LP strâmba din nas cum că ar fi un oraș urât, cu blocuri comuniste tivind orizontul, și așteptam cu inima strânsă să ajung acolo.
Într-adevăr, din vârful turnului din Palatul lui Dioclețian se zăresc și siluetele blocurilor, dar și munții, și marea și tot centrul vechi atât de pitoresc din jur. Orașul este unul cu o istorie tare veche și un nume care inițial a fost grecesc – Aspálathos, de la niște tufe care cresc în zonă. Acum zumzăie de turiști sosiți în special pentru insulele din jur (Hvar, Brač), dar și alte orașe de pe coastă.
Palatul lui Dioclețian e un deliciu, o ruină printre zidurile căreia s-au ridicat alte case noi și ziduri încărcate de flori. Nu vă așteptați să găsiți un palat în toată regula, până la urmă e vorba de vreo 1700 de ani care au trecut peste el, e de mirare că a mai rămas ceva și pentru noi.
De neratat dacă ajungeți în Split este Dealul Marjan de unde ai o priveliște fantastică asupra golfului și orașului – e plin de smochini pe străduțele de acolo și de papagali care croncăne dincolo de porți. Tot acolo sunt și câteva parcuri frumoase cu vedere spre mare, o grădină zoologică și, dincolo de deal, o plajă cu multe pietre. De fapt pietrele sunt ceva obișnuit pe Coasta Dalmată și dacă vrei nisip trebuie să mergi până în Muntenegru. Ceea ce eu am și făcut, după un ocol prin Bosnia și Herțegovina și Dubrovnik.
De vizitat: Palatul lui Dioclețian (intrarea liberă) și turnul-clopotniță (intrarea 10 KN), dealul Marjan.
Cum se ajunge în Split
Split are propriul lui aeroport, dar e mai simplu să ajungeți acolo fie din Zagreb (cu trenul se fac 9 ore, biletul costă 178.20 KN), fie cu autobuzul din Dubrovnik sau Sarajevo (până în Sarajevo se fac 7 ore cu autocarul). O altă variantă este cu feribotul, ocazie cu care puteți vizita și unele insule din jur.
ahaaaa, dealul Marjan mi-a scapat 🙂
frumoase randuri, frumoase poze!
Data viitoare sa nu-l mai scapi, e un loc foarte fain 🙂
Pe dealul Marjan n-am urcat nici eu, din lipsa de timp. Mai aveam de "bifat" si Trogir-ul in aceeasi zi…
Sper sa mai ajung vreodata pe acolo.
Hm, se pare ca am fost printre putinii care au urcat pe dealul Marjan…:P
teribile poze mai faci, măi, Anca!