Dealul Cetății din Brașov

De la Sibiu voiam să merg la Călimănești-Căciulata, să fac o pauză de câteva ore pentru fotografii și după aia să mă întorc în București. Ca să mă asigur că o să prind loc am sunat de cu seară și un nene m-a asigurat la telefon că pentru Călimănești-Căciulata nu-mi trebuie rezervare, să stau liniștită. A doua zi dimineața ghici cine n-avea rezervare și-a rămas (liniștită) pe afară?

Era un microbuz mic și multă lume disperată să ajungă la Râmnicu Vâlcea sau la Craiova, cu multe bagaje din acelea de rafie burdușite bine, de nu mai încăpea nici un picior de melc în mașină, darămite altceva. La final, după ce toată lumea s-a îmbarcat, șoferul s-a uitat la mine și m-a întrebat, cam cu lehamite: „Unde să vă mai pun?” Chiar așa.

Dacă pe Valea Oltului nu se putea, atunci la Brașov cu mine! De acolo știam că sunt și microbuze și trenuri spre București, nu trebuia să mă lupt pentru un loc în mașină. N-am stat mult la Brașov, că voiam să ajung mai devreme acasă, dar m-am plimbat pe Dealul Cetății și am descoperit Biserica Evanghelică Sfântul Martin care e momentan în renovare și nu se poate vizita. Am intrat în cimitir, apoi am urcat dealul pe o cărare știută de localnici (un bătrân cu un cățel m-a învățat pe unde s-o iau) și am dat o tură pe la cetate.

„Era o zi frumoasă de toamnă.” Ziua mea.