E adevărat că nu m-am dus în Maroc special pentru shopping, dar oh, ce bine a fost să fac și niște cumpărături, dacă tot eram acolo 😊
Nu prea îmi place să mă târguiesc pentru obiecte, dar nici nu mă dau în lături să fac așa ceva atunci dacă asta se așteaptă de la mine. Marocanii pot fi destul de agasanți când vine vorba de a-ți vinde ceva, dar pot fi, la fel ca toate popoarele musulmane, fermecători în privința asta, marfa se vinde cu surâsuri șirete și flirturi ușurele, aproape că ai crede că ei îți fac o favoare să-ți vândă ceva, nu tu lor, cumpărându-le marfa.
Dacă reușești să-ți scoți Europa din minte și din corp pentru câteva clipe (sau zile) și să uiți toate lucrurile pe care le-ai învățat până atunci, poți găsi plăcere în a te târgui pentru un fleac de care n-ai nevoie și pe care o să-l arunci într-un colț de dulap după ce te întorci acasă.
Vas Tajine
Tajine nu e numai un fel de mâncare specific Marocului, ci și vasul în care se gătește această mâncare. Nu găsești vase tajine în România (și chiar dacă s-ar găsi, care mai e hazul să cumperi așa… de la magazin?!). Eu voiam neapărat un tajine, de asta am plecat în Maroc cu bagaj puțin, ca să mă pot întoarce cu vasul ăsta de lut cu capac conic înfășurat bine în hainele mele și pitit cu grijă în rucsac.
Am stat cu ochii pe bagaj tot drumul de întoarcere, ca nu cumva să pățească ceva ”prețiosul”. N-a pățit nimic și de atunci am și gătit de vreo două ori în el – regret un pic că n-am luat un model mai mare, poate data viitoare. Vasul meu tajine nu e smălțuit și nici pictat, cele pictate sunt pentru decor, nu pentru gătit. L-am cumpărat în Essaouira, a costat 20 Dh (2 Euro) și înainte de a-l folosi l-am ținut 3 zile în apă.
Săpunuri din ulei de măsline
Am văzut multe produse pentru baie (hamam), chiar și magazine specializate în săpunuri, dar pe astea două le-am cumpărat de la o țărancă, pe stradă. 10 Dh ambele.
Royal Tea
E un amestec de mentă, lămâiță și un pic de cardamon. Deși e parfumat și răcoritor, prefer menta proaspătă, cât am stat în Maroc m-au fascinat tarabele pline numai cu mentă. Royal tea a costat 10 Dh.
Sticluțe pentru apă de trandafiri
Sau pentru ulei de argan. De fapt sunt vechi sticle de parfum, reciclate cu o broderie metalică în jur. Deși frumoase, nu sunt foarte practice, orice lichid ai turna în sticlă se va prelinge după aceea pe lângă dop. Sticla a costat 50 Dh, negociată de la 100 Dh.
Cutiuțe din lemn de tuia
În Essaouira era plin de magazine care vindeau obiecte din lemn de tuia, în general cutii de diverse forme și mărimi. Lemnul e superb, foarte fin și cu nuanțe care se îmbină ca niște ape. Fiecare cutiuță a costat 10 Dh.
Cercei berberi
Inițiam mă uitasem la alți cercei, și mai frumoși decât ăștia, dar eram pe picior de plecare, cerceii ăia costau 300 Dh și vânzătorul nu voia să îi dea cu mai puțin de 100 Dh (eu mai aveam doar 50). Până la urmă mi i-a vândut pe aceștia pentru 50 Dh, negociat de la 200 Dh.
Sunt multe alte produse pe care le poți cumpăra din Maroc, unele se găsesc acum și în România, pentru altele trebuie să te deplasezi până acolo: papuci marocani din piele, pahare de ceai, ceramică, obiecte din pipirig, țesături, produse din piele, covoare, ulei de argan, condimente. Mi-aș le-aș fi cumpărat pe toate, numai bani și loc în bagaj să fi avut!
credeam ca ti-ai cumparat si papucei din aceia:)
Nu mi-am cumparat, dar data viitoare sigur imi voi lua si asa ceva 🙂
ce fain… tot mai caut legaturi intre timisoara si marrakech via milano sau barcelona… intre timp pregatesc un circuit balcanic de paste.
Fain – țările din Balcani sunt superbe 🙂
Și te-au lăsat sa treci cu vasul pt tajine în bagajul de mana sau ai avut bagaj de cala?
Am avut doar bagaj de mână și da, m-au lăsat să trec cu vasul tajine bine înfășurat in haine. Dar nici n-ar fi avut de ce să fie o problemă… În afară de asta n-aș avea curaj să las ceva care se poate sparge în bagajul de cală, am văzut cum sunt trântite valizele la îmbarcare / debarcare.