Sunt deja șase luni de când lucrez de la distanță din alte țări și călătoresc în același timp, într-un workation prelungit pe mai multe continente: Europa, Africa, America de Nord și acum în America de Sud.
Workation înseamnă muncă+vacanță, e un termen care s-a impus în timpul pandemiei când o mare parte dintre angajați a început să lucreze exclusiv de acasă, unii realizând că așa cum pot lucra de acasă, o pot face și din alte locuri.
Înainte de pandemie nomazii digitali erau cu precădere freelanceri, poate și programatorii despre care toată lumea era de acord că pot lucra de la distanță. A fost nevoie de un virus precum Covid-19 și un lockdown la nivel global ca să realizăm că sunt multe categorii de angajați care pot lucra exclusiv remote, atâta vreme cât munca lor se desfășoară la laptop și nu au nevoie decât de o conexiune de internet.
Când m-am hotărât să încerc un workation prin alte țări nu am găsit informații utile pe net despre asta, mai mult articole care să te inspire, dar nimic practic, care să te ajute să îți schimbi într-un mod destul de radical stilul de viață și de lucru.
O să povestesc etapele prin care am trecut eu, poate îi ajută și pe alții să prindă curaj și să încerce așa ceva, chiar și pentru câteva săptămâni 😊
Te lasă șeful?
Primul lucru pe care l-am făcut când mi-am dat seama că vreau să lucrez din alte țări a fost să-l întreb pe șeful meu dacă pot face asta. Eram într-un magazin, urma să plec în vacanță în Islanda și mi-am zis că n-are rost să amân, trebuia să știu. Am pus o întrebare ipotetică, nu aveam nimic concret în minte atunci – ”Dacă ar fi să.., aș putea să…?” și de atunci tot profit de răspunsul pozitiv și o țin tot așa 😀
”Pot să lucrez de la distanță din alte țări? Perfect, de ce nu din Mexic?” 😛
Din câte știu în România nu există o legislație care să reglementeze așa ceva, dar nu sunt expertă în asta, așa că dacă știți mai bine, corectați-mă. Și pe vremea când erau la modă anii sabatici, era la latitudinea angajatorului dacă oferea opțiunea asta angajaților sau nu. Așa că depinde de angajator cum privește lucrul de la distanță din alte țări, pentru că sunt companii (precum băncile) în care nu poți lucra cu laptopul de oriunde.
Îți permiți să faci asta?
Al doilea mare hop este bugetul. Dacă nu sunteți în categoria fericiților cu economii sau cu venituri mari, va trebui să faceți ca mine: să trăiți din salariu, de la o lună la alta.
Viața pe insulă: plajă după job în Funchal, Madeira
Asta făceam și în România, dar acolo aveam o plasă de siguranță: eram acasă, aveam unde să stau și la cine să apelez în caz de urgență, iar dacă apăreau cheltuieli neprevăzute pur și simplu renunțam la alte lucruri care nu erau neapărat necesare.
Când ești într-o țară străină nu mai este la fel. Dacă nu ai mulți bani pe care să te bazezi, trebuie să îi gestionezi foarte bine pe cei pe care îi ai, să îți planifici cheltuielile, să știi în avans cu 1-2 luni ce urmează să se întâmple peste o lună sau două: unde vei fi, unde vei sta și cât te va costa, ce transport vei avea nevoie dintr-un loc în altul și cât te va costa, care sunt restricțiile de călătorie, ce faci dacă apar cheltuieli neprevăzute.
Aveam pe listă multe locuri din care mi-ar fi plăcut să lucrez, dar nu mi le permiteam pe toate. Am început simplu, cu o grămadă de simulări pe Booking și pe Airbnb. Cazarea este costul principal într-un workation și dacă ești nomad digital nu poți lucra de oriunde. Eu nu pot sta la hostel într-un dormitor, deși am făcut asta în trecut, pentru că am nevoie de o cameră din care să lucrez, preferabil în liniște. Când lucrezi pe alte fusuri orare, cum fac acum din Americi, e și mai important să am camera mea, căci mă trezesc la ore foarte matinale, când toată lumea doarme.
Airbnb-ul în care am stat în Fez: un palat din secolul 19, Palatul Mokri
Am început cu simulari de cazări pe termen lung ca să văd care sunt prețurile în diverse locuri și încet-încet am tăiat unele destinații de pe listă și mi-am făcut o imagine cum ar fi să stau o lună într-un loc sau altul. Airbnb are un sistem bun: la cazările pe termen lung gazdele sunt încurajate să ofere reduceri de până la 45%, dar depinde și la ce sumă se face reducerea asta. Uneori am găsit cazări la prețuri bune pe Booking, alteori pe Airbnb. Depinde foarte mult de țară și de numărul de oferte dintr-un oraș.
Probabil bănuți deja, Europa de vest este scumpă, la fel și SUA sau Australia. În alte locuri e mai greu de ajuns, dar viața e mai ieftină decât în pretențioasa Europa. Acum sunt în Cartagena, Columbia, și scriu acest articol de pe balconul de mai jos, într-un hostel foarte drăguț din centrul istoric unde am plătit suma colosală de 290 de lei pentru 7 nopți de cazare într-o cameră single cu baie proprie. În Medellin urmează să plătesc 245 de lei pentru 8 nopți de cazare. Nu pe noapte, pentru toate nopțile! E adevărat, sunt cazări mai modeste, nu hoteluri cu multe stele, dar eu n-am nevoie de multe lucruri ca să-mi fie bine.
Balconul hostelului din Cartagena de unde lucrez dimineața
O dată ce îți faci o idee despre costul cazării, vezi câți bani îți mai rămân din salariu și ce poți face cu ei: îți ajung pentru transport până la destinație și transport local? Câți bani dai de obicei pe mâncare? Dacă nu îți permiți să mănânci mereu la restaurant (eu nu-mi permit), trebuie să știi de la început ce opțiuni ai. Poți găti la hotel sau la Airbnb? Ai măcar un frigider în care să îți păstrezi ceva la rece?
Alte cheltuieli sunt excursiile sau intrările la muzee și situri arheologice, testele Covid, care sunt tot mai des cerute dacă vrei să treci granița în altă țară. Depinde foarte mult de fiecare om în parte cât cheltuiește într-o lună și pe ce. Anul trecut nu am ținut o evidență a cheltuielilor din workation, dar anul ăsta am început să mi le notez.
Nu sunt în vacanță, ci trăiesc în alte țări. Pentru mine nu se pune problema să cheltui într-o săptămână pe Riviera Maya mii de euro și să stau în cele mai bune hoteluri. Dar am locuit acolo o lună și cu doar 3 zile de concediu și câteva weekenduri am vizitat o grămadă de locuri, cam tot atâtea câte aș fi văzut într-o vacanță de două săptămâni.
Ce faci cu casa?
Poate stați cu chirie sau aveți credit la bancă – dacă venitul lunar nu vă permite să aveți un cost lunar cu cazarea și în România și în străinătate, va trebui să decideți ce faceți cu locuința cât sunteți plecați. Lucrul ăsta contează mai puțin dacă pleci în workation pentru 1-2 luni, dar dacă pleci cu lunile e altceva.
Camera mea cu vedere în Ponta Delgada, Azore
Am credit la casă, așa că mi-am închiriat locuința și încerc să țin cheltuielile cu ea cât mai aproape de zero. Sunt mai multe variante aici, fiecare cu avantajele și dezavantajele sale: poți închiria pe termen nelimitat (ai un venit garantat în fiecare lună, dar îți iei adio de la casă pentru o vreme) sau închiriezi pe perioade mai scurte prin Airbnb (nu ai un venit garantat în fiecare lună, dar ai flexibilitate și te poți întoarce la tine acasă când vrei tu).
Subiectul ăsta merită un articol separat 😀 , ce vă pot spune e că îți poți gestiona închirierea casei de la distanță. În felul ăsta venitul îți rămâne pentru a trăi în altă țară.
Cu ce pleci la drum?
Înainte de a pleca în primul workation m-am gândit bine la ce iau cu mine pe drum. Nu voiam să mă încarc cu foarte multe bagaje, pentru că urma să zbor frecvent cu avionul și sunt taxe mari pentru bagaje la zborurile low cost. Am ajuns la concluzia că îmi trebuia un troller de mărime medie și un rucsac în care să încapă și laptopul.
Sosirea în Berlin în primul workation
Aveam un laptop personal cam mare: l-am vândut și am cumpărat unul ultraportabil – un ACER cu diagonala de 13 inch, foarte ușor și la care bateria rezistă multe ore. Inițial credeam că voi lucra și din oraș, dar am făcut asta destul de rar. Visul pe care îl vând unele publicații care îți spun că poți lucra de pe plajă e o prostie: pot lucra de pe un balcon ca acum, dar nu aș lua niciodată laptopul pe plajă.
Nu aveam un troller potrivit, așa că a trebuit să îmi cumpăr unul. Am făcut o listă cu toate obiectele pe care voiam să le iau și mi-am dat seama că nu am nevoie de foarte multe lucruri. Haine și obiecte de mică valoare poți cumpăra și pe drum, la fel și consumabile, important e să știi ce alte lucruri sunt importante pentru tine și mai greu de înlocuit.
Troller meu cântărește de regulă 17 kg când e plin și îmi intră o grămadă de lucruri în el: haine subțiri și unele pentru vreme rece, inclusiv o jachetă de drumeție și o geacă de jeans. Haine de dormit și unele cu care pot sta în casă, când lucrez. Încălțăminte de mai multe feluri – data trecută nu am luat bocancii 3 sezoane cu mine și am regretat, acum sunt la loc de cinste. Electronice: cabluri, încărcătoare, baterii externe, un hard drive extern (anul trecut am rămas fără spațiu pe laptop din cauza pozelor prea multe), două adaptoare de priză, aparat de epilat. Chestii utile, ca medicamente de care știu că am nevoie. Costum de baie, prosop de plajă, un Kindle, aparat foto, laptop.
Rochii și fleacuri mai cumpăr și de pe drum, iar dacă nu-mi mai intră în bagaj renunț la ele. Când am plecat din Cancun aveam limită de bagaj de 15kg, iar trollerul cântărea 16 kg și ceva, m-am speriat și am aruncat niște produse cosmetice (șampon, cremă), dar și un rucsac mai vechi pe care îl luasem pentru munte. După ce am lăsat bagajul la cală m-am întors la baie, mă gândeam că poate am exagerat să arunc rucsacul ăla, intra ușor în celălalt rucsac de oraș în care țin laptopul, dar când am intrat în toaleta în care le aruncasem dispăruseră toate obiectele în doar câteva minute 😀
Ce spun ceilalți?
Să pleci prin lume e o decizie personală, dar are impact și asupra altora. Am noroc de oameni care au înțeles dorința asta a mea de vedea lumea și mă susțin. Contează ca atunci când pleci departe să nu te rupi de oamenii de acasă, să nu te alienezi printre străini. Cu tehnologia de acum nici nu se simte distanța, deși sunt la celălalt capăt al lumii. Călătoresc singură, dar nu sunt singură. Și atunci e ca și cum aș fi acasă peste tot în lume și mă pot plimba în siguranță.
De ziua mea în Sete Cidades, Azore. Asta e ideea mea de ”petrecere” 🙂
Ai curaj?
Nu în ultimul rând cât de dispus ești să îți asumi anumite riscuri? Riscul de a te îmbolnăvi departe de casă, de a ți se refuza intrarea într-o țară după ce ai plătit cazarea acolo, riscul de a face test Covid și să fie rezultatul pozitiv cu o oră înaintea zborului.
Ești departe de casă și trebuie să te bazezi în primul rând pe tine. Pică planul A? Nu strică să ai un plan B. Pentru mine momentele angoasante sunt la trecerea graniței: fac testul Covid și mă întreb ”dacă e pozitiv ce fac?” Când ajung la graniță mă întreb ”dacă am uitat ceva și nu mă lasă să trec?”
E super important să citești toate condițiile de călătorie pe mai multe site-uri și să le respecți cu sfințenie! Spun ăia că vor testul Covid tipărit? Îl printez cum au cerut ei. Vor asigurare de călătorie? Fac și asta. Vor să completez Check-Mig form sau mai știu eu ce prostie de formular? Le completez pe toate cum vor ei. Nu e loc de negociere aici. Am completat atâtea formulare inutile în ultimele luni că le-am pierdut șirul, dar nu contează asta deloc.
Citiți și recomandările MAE, oricât de anacronice vi s-ar părea. În unele țări ca Mexic sau Columbia poți sta 6 luni, respectiv 3 luni într-un an, dar trebuie să dovedești că urmează să ieși din țară. La mine au verificat biletul de ieșire din Columbia la check-in, dacă e vreo problemă nici nu te lasă să te îmbarci, la check-in se verifică inclusiv testul Covid.
Acum câteva zile am trecut prin spaima anului când am crezut că mi-am pierdut portofelul cu toate cardurile bancare și cu buletinul. M-am simțit atât de vulnerabilă și de disperată, asta până când mi-am revenit un pic și am putut să mă gândesc la o rezolvare. Găsisem și soluția, doar că pipăind mai cu atenție rucsacul am constatat că portofelul alunecase în căptușeală 😀 Fiți foarte atenți cu toate astea și nu vă expuneți la riscuri inutile.
Și acum partea cea mai bună 😊
Dacă v-ar spune cineva că ați putea locui oriunde în lume și să vedeți cele mai frumoase locuri de pe planetă, cum vi s-ar părea?
Activități #afterwork: plimbare printre ruinele din Tulum, Mexic
Pare un vis pentru miliardari și așa credeam și eu până nu demult. Ceea ce a fost cândva doar o fantezie a devenit o realitate de fiecare zi încât uneori uit cât de privilegiată sunt și cât de recunoscătoare trebuie să fiu pentru toate astea. Am locuit pe insule, într-un palat din Maroc, lângă o plajă din Mexic, pe malul Mediteranei și în Berlin, iar acum străbat America de Sud dintr-un capăt în altul. Nici măcar nu visam la așa ceva acum un an de zile!
Și nu sunt singura care face asta. Mă uit în jur și văd că și alții au luat-o pe calea workation-urilor lungi: americani care închiriază câte o lună-două locuințe în Tulum și lucrează remote (schimb de experiență într-un autobuz ”tu de unde lucrezi, de la cazare sau de la un coworking?”), europeni care străbat America de Sud și America Centrală, britanici care fug de lockdown-ul de acasă. Nu sunt foarte mulți, dar lumea se deșteaptă încet-încet și realizează că poți lucra și altfel decât ca un roboțel închis în casă, în timp ce guvernanții ne îndeamnă să fim ”cuminți”.
Workation în Fez, Maroc
Nu doar oamenii se schimbă: țările se reinventează și ele. Portugalia transformă Ponta do Sol din insula Madeira într-un sat pentru nomazii digitali, Croația și Estonia au luat-o și ele pe calea programelor pentru remote workers, Dubai și insulele din Caraibe (Aruba, Cayman) sunt deja acolo. Au văzut că e o nișă aici, că oamenii lucrează de acasă și pot lucra de oriunde, de ce nu ar veni la ei în țară, să stea un an și să își cheltuie banii acolo? Sigur, sunt programe scumpe, gândite pentru cei cu venituri mari și care au familii, cu un astfel de program poți deschide un cont la bancă, să îți dai copiii la o școală locală. Dar se poate și cu bani mai puțini 😀
Da, e pandemie peste tot în lume, dar poți trăi pandemia în multe feluri. Eu am ales să îmi schimb viața și să mă bucur că trăiesc cât încă pot, în loc să aștept să se producă o schimbare 😊
