O săptămână de croazieră Mediterana pe Marea Adriatică: Bari – Veneția – Dubrovnik – Kotor – Corfu – Zakynthos – Bari. Prima mea experiență de genul ăsta, probabil nu și ultima, chiar dacă nu e genul meu de călătorie.
Croazieră pe Adriatica
Am ales varianta de croazieră pentru mama, e mai comod decât să mergi în circuit cu autocarul. Recunosc, mi-a plăcut și mie să fiu pe vas, în special plecările din porturi sunt spectaculoase, sosirile sunt prea de dimineață ca să observi ceva.
Te duci la culcare în Muntenegru și te trezești în Grecia, asta e partea care mi-a plăcut cel mai mult. Poți vedea niște locuri senzaționale fără să îți bați capul cu drumul dintr-o parte în alta, pentru că te trezești deja în altă țară la micul dejun.
Un vas de croazieră e ca un creuzet, angajații sunt de peste tot: Mombasa, San Pedro Sula, România, Italia, Indonezia, India, călătoream doar ascultându-i. Vreo 12 etaje, piscină și teatru, nenumărate baruri și restaurante și enorm de multă mâncare de toate felurile.
MSC Lirica face traseul ăsta în circuit, over and over again, pasagerii se îmbarcau fie în Bari, fie în Veneția, apoi vasul o lua de la capăt.
Veneția
Veneția a fost cea mai dezamăgitoare oprire, asta pentru că m-am trezit prea târziu să iau biletul pentru shuttle și am prins o oră târzie, împărțirea se face pe grupuri, căci sunt foarte mulți pasageri.
Până am luat barca, până am mers pe jos până în Piazzale Roma, până am luat un vaporetto de acolo, am realizat că rămân două ore pentru vizitat Veneția. Am mai fost acolo de două ori și aș vrea să mai revin, dar pentru o ședere mai lungă.
Dubrovnik
Dubrovnik e la fel de splendid ca în 2012, la prima mea vizită, doar că a devenit și mai scump. Am fost șocată să văd că accesul pentru ziduri costă acum 35 eur, față de 70 KN (9,79 eur) acum 11 ani.
Până la urmă n-am mai urcat pe ziduri, dar am luat telecabina, ceva ce ratasem la vizita anterioară. De sus priveliștea e splendidă, Croația mă face să visez la o călătorie mai lungă acolo, să iau toată coasta la rând și s-o savurez pe îndelete.
Lucruri utile: biletul pentru telecabină costă 28 eur (27 eur + 1 eur taxă).
Kotor
Kotor e micuț și cochet, dar ca să vezi ceva frumos trebuie să urci măcar un pic spre fortificații. La vizita asta n-am avut timp să urc până sus, dar și de undeva mai jos ai vedere bună cu tot fiordul la picioarele tale și vasele de croazieră care opresc acolo.
Adevăratele vedete din Kotor sunt pisicile: *wild & free*, li s-au construit căsuțe în orașul vechi, toată lumea le hrănește și unele îți fac onoarea să te lase să le scarpini între urechi. Mi-a plăcut să le văd așa de adorate și patrulând libere prin orașul vechi.
Kotor e foarte aglomerat în ziua de azi, la vizita mea erau 4 vase de croazieră parcate în fiord, așa că erau o grămadă de turiști peste tot. Un pic prea multă lume, totuși.
Lucruri utile: biletul pentru fortificații costă 8 eur.
Perast
Perast nu a fost o altă oprire a vasului de croazieră, dar pentru că orașul vechi din Kotor e micuț și se vizitează repede, am avut timp să trag o fugă până în Perast, unde nu fusesem acum 11 ani.
Perast a fost o surpriză plăcută: mai puțini turiști, un oraș micuț și o insulă pe care te poți duce cu barca, e plin de oferte când ajungi acolo. Sunt două insule mici, una nu se poate vizita, alta are o biserică și te poți învârti în jurul ei, admirând peisajele, care în iunie arătau splendid.
După insulă am urcat în clopotnița bisericii, e o scară lungă care pe alocuri are niște praguri foarte joase, trebuie să te apleci mult ca să poți trece pe sub ele. Merită deranjul, sus ai altă vedere frumoasă spre fiordul Kotor.
Lucruri utile: biletul pentru barcă a costat 10 eur dus-întors, iar pentru clopotniță doar 1 eur. Din Kotor circulă un autobuz local spre Perast (1,5 eur), care ajunge acolo în 40 de minute.
Corfu
Următoarea oprire: Grecia! Altă țară în care n-am mai fost de ceva vreme și o insulă pe care nu o vizitasem până acum: Corfu.
Am vizitat doar Corfu Town, care s-a dovedit interesant pentru o zi. La fortăreață am urcat până la far (m-am topit de cald pe acolo), apoi am făcut o oprire lejeră lângă o plajă, pentru o cafea grecească și dolce far niente, apoi shopping pe străduțele cu magazine. Frumoase lucruri au grecii, n-am putut rezista să nu-mi cumpăr încă o pălărie 🤠
Zakynthos
Zakynthos nu m-a încântat foarte tare, orașul are clădiri banale, nimic asemănător cu unele Chora de pe insulele din Ciclade. Pentru că nu ai ce vedea în oraș o zi întreagă, am luat o excursie pentru Plaja Navagio și Blue Caves.
Navagio mi s-a părut genul de capcană turistică în care se îngrămădește toată lumea, poate dacă privești plaja de sus e o vedere de ținut minte. În 2023 nu se mai face plajă acolo, bărcile opresc doar pentru poze: din cauza unui cutremur au căzut multe pietre și accesul e închis din motive de siguranță. Excursiile opresc acum pe altă plajă pentru înotat, dar și acolo te avertizează să nu te apropii prea mult de stânci.
Trebuia să vizităm și Blue Caves, dar a fost o țeapă grecească: în loc de Blue Cave, am fost duși la niște Blue Caves locale, adică barca s-a tot fâțâit pe lângă niște grote, de parcă erau a șaptea minune a lumii.
Drăguț, dar am văzut locuri mai splendide inclusiv în Grecia: Folegandros, Naxos, Paros sau Santorini sunt mult mai frumoase, după mine.
Lucruri utile: excursia a costat 45 eur și durează cam patru ore, din care vreo trei sunt drumul din port până în partea cealaltă a insulei, unde este Plaja Navagio.
Ce este o croazieră
O croazieră e o vacanță pe mare sau ocean, pe un vas de croazieră, care te plimbă de la destinație la alta. E o variantă bună pentru familii sau pentru cei cu mobilitate redusă, pentru că vasul oprește în port și începi acolo vizita. Partea mai proastă e că opririle în porturi sunt de jumătate de zi sau o zi și nu poți petrece foarte mult timp la destinație.
Ca buget, există opțiuni de croaziere ieftine pe croaziere.net sau alte platforme în care poți alege între destinații populare: Croazieră Grecia, Croazieră pe Mediterana, Croazieră Europa, Croazieră Insulele Grecești sau Croazieră Caraibe. Verifică ofertele de croaziere și alege ce ți se potrivește. Ca regulă, prețul afișat nu include excursiile, bacșișul obligatoriu și alte costuri.
Croaziere MSC
Am cumpărat Croazieră Mediterana online, de la CruiseGet.com, comunicarea a fost foarte bună, nimic de reproșat. Prețul pentru cele mai ieftine croaziere include cabina (am avut o cameră cu vedere spre mare), trei mese și băuturi non-alcoolice.
Nu sunt incluse: alte băuturi, internetul (am plătit 76 eur pentru a avea Wi-Fi o săptămână), *service charge* (12 eur/zi/persoană), asigurare, biletul de avion, excursiile sau transferurile din port până în oraș.
În mare, prețul afișat pe site trebuie să-l dublezi ca să ajungi la costul real al unei Croaziere Mediterana. Iar dacă îți cumperi excursii sau multe cocktailuri, se poate chiar tripla.
Nu am cumpărat excursii, mi s-au părut inutile (vizitasem deja mare parte din locuri), dar am cumpărat bilete pentru *shuttle*, autobuze care asigurau transferul între port și centrul orașului.
Transferurile cu barca au fost gratuite, pentru că bărcile erau ale vasului de croazieră, erau cele agățate pe punte pentru situații de urgență (tender boats).
Vasul a călătorit în mijlocul mării, iar acolo nu ai semnal GSM, deci nici internet. În mijlocul Adriaticii, într-o zi pe mare, am avut o zi obișnuită de lucru *remote* cu internet de la satelit și *call-uri* online.
Am găsit ceva liniște lângă terenurile de mini-golf, după ce mi-am petrecut dimineața în sala de mese, mai aproape de rezervorul cu cafea. O premieră și pentru mine să lucrez *remote* de pe vapor.
Surpriza a fost să călătoresc prin mai multe țări fără să arăt vreodată pașaportul sau buletinul. În Croația, Muntenegru, Grecia am coborât de pe vas și ne-am întors fără să ne verifice cineva actele, se verifică doar cardul de croazieră MSC, care e actul tău principal cât ești pe vas. Și cum în toate țările prin care am fost se folosește euro, a fost destul de simplu de călătorit.
Aș mai merge cu un vas de croazieră? Nu știu, nu exclud să mai merg cândva. Nu e chiar genul meu de călătorie, prea multe familii cu copii, opriri prea scurte ca să poți explora pe îndelete, iar costul e destul de mare. Cu bugetul pentru o săptămână pot să stau o lună în altă parte a lumii, călătorind pe cont propriu.
Însă dacă vrei să te duci la culcare într-o țară și să te trezești în alta, o croazieră e ideală 🙂
Foarte frumos… chiar tot am spus de ceva timp sa mergem si noi intr-o croaziera… dar postarea ta chiar m-a facut sa zic ca anul acesta chiar alegem o croaziera 🙂
Cred că o să-ți placă 🙂