Copenhaga, Danemarca Copenhaga, Danemarca

Copenhaga: cu ochii larg deschiși și genunchii arși de soare

Copenhaga? Nu aveam așteptări mari, dar era acolo, neexplorată încă: a fost cu trestii foșnind la geam, ploaie, cafele și soare, vizite prin muzee și la Sirena lui Andersen, la Castelul Rosenborg, Christianshavn și în Nyhavn.

Berlin – Copenhaga

În primăvară am avut un bilet de avion pentru Copenhaga. Nu m-am mai dus, speriată că nu-mi vor ajunge banii pentru tot ce voiam să vizitez eu pe acolo. Renunțările astea se cam adună, dar nu neapărat din motive financiare, ci așa, dintr-un fel de confort mental la care îmi e greu să renunț câteodată. Când eram mai tânără îmi păsa mai puțin de astfel de detalii. Plecam, ăsta era primul pas, restul urma să vină de la sine.

Într-o vacanță ceva mai lungă, de măcar două săptămâni, încerc să regăsesc sentimentul ăsta de je m’en fiche combinat cu o porție de entuziasm nejustificat care mi se pare specific tinereții. Bătrânii sunt osificați, țin cu dinții de tabieturile lor, nu mai au chef de aventură. Unuia tânăr, dacă îi dai drumul în lume cu ceva bănuți să nu moară de foame pe acolo, i-ai făcut cea mai mare fericire.

Maturii deja strâmbă din nas, hotelul n-a fost pe placul lor, mâncarea a fost sub orice critică, trenul a întârziat 5 minute, iar orașul X pe care l-au vizitat arată mai bine în cărțile poștale. Eu nu mai sunt chiar așa de tânără (cu anii), dar sper măcar să îmi păstrez spiritul mai tânăr și să nu ajung un adult plictisit, care nu mai e curios în privința a nimic, pentru că deja a văzut prea multe și nu îl mai entuziasmează mare lucru.

În august am vrut să recuperez un pic din Copenhaga la care renunțasem în urmă cu câteva luni. De asta mi-am făcut traseul prin Berlin, pentru că de acolo aveam transport bun spre Copenhaga și oricum Danemarca îmi stătea în drum și nici nu mai fusesem niciodată acolo.

Auzisem, desigur, poveștile oamenilor dezamăgiți de această țară, care nu găsiseră acolo ceea ce căutau sau se așteptau să găsească. Eu nu pornesc la drum cu așteptări construite de acasă – încerc să mă informez, dar nu brodez prea mult pe marginea informațiilor găsite.

O țară e așa cum vrea sau poate ea să fie, nu e un loc creat special pentru mine, să îmi satisfacă așteptările, înțeleg că lumea e un loc prea divers ca să mi se potrivească în totalitate. Poate va fi chimie între mine și locul respectiv sau poate nu, dar va fi, oricum, o experiență care mă va învață ceva și despre mine.

În egală măsură încerc să nu le stric altora imaginea lor despre o țară dacă, întâmplător, mie nu mi-a plăcut prea mult pe acolo. Povestesc pe blog și impresii mai puțin fericite, da, dar sper mereu să se înțeleagă că asta e doar o poveste de-a mea. Nu are 100% legătură cu locul respectiv, ci cu un context anume în care m-am găsit eu la un moment dat, unic în timp.

Mi se pare ciudat când mi se spune, cu seriozitate, să nu merg în țara X, pentru că celui care îmi face recomandarea nu i-a plăcut acolo. Nu ți-a plăcut, treaba ta! Eu sunt o altă persoană, diferită de tine, și s-ar putea să percep totul diferit, oglindit în propria mea imaginație. Același loc, oameni diferiți, impresii diferite. Și nu e nicio înșelăciune din partea nimănui, ci doar adevărul cu mai multe fațete.

Citește și: Departe, departe, două castele se-arată: Frederiksborg din Hillerød & Kronborg din Helsingør

Rostock

Vacanța era de abia la început, vizitasem Berlinul, cu aerul lui de non-conformism, și priveam cu curiozitate spre nord. Am plecat dimineața pe la 7 cu autocarul și la prânz m-am trezit în Rostock la terminalul unui feribot.

Nu mă gândisem defel că urma să facem traversarea pe apă, de fapt nici nu îmi pusesem problema pe unde urma să o luăm, dar o traversare cu feribotul trezește în mine o bucurie copilărească, de parcă abia atunci aș începe să fiu „în vacanță”.

Nu contează dacă e o călătorie banală (și traversarea asta până în Danemarca așa a fost), e suficient să stau pe punte, să fac fotografii, să respir aerul mării și să mă încălzesc la soare. Mi-am luat o porție de cartofi prăjiți care mi s-au părut foarte-foarte buni – oare de ce, în călătorii, mâncăm numai prostii și suntem așa fericiți că putem face asta?

Copenhaga, Danemarca

Gara Centrală din Copenhaga

Două ore mai târziu debarcam în Danemarca, habar nu am în ce oraș, și peste încă două ore eram în Copenhaga. Ajunsesem! Și nici măcar nu fusese prea greu 😊

Copenhaga, Danemarca

Copenhaga: ploaie şi o cafea. Galeria Națională a Danemarcei

Stăteam lângă fereastra pe care se prelingea ploaia, sorbind încet din cafea, și mă simțeam de parcă eram în prima zi de vacanță, deși pornisem la drum în urmă cu câteva zile.

Era o cafea făcută dintr-un pliculeț din acela instant, primit în loc de rest la un magazin din România și pe care l-am aruncat în bagaj pentru orice eventualitate, știind că oricum eu nu beau așa ceva. Dar acolo, în Copenhaga cea ploioasă, cu trestiile verzi foșnind la fereastră, mi s-a părut cea mai bună cafea din lume.

Impresiile noastre țin de un moment anume și de o combinație de factori care nu prea au de-a face cu locul în care ne aflăm. De ce dimineața aceea ploioasă mi-a rămas mai vie în minte decât alte dimineți inundate de soare, în care am băut cafele infinit mai bune? A fost ceva în promisiunea unei zile, în care puteam face orice îmi doream eu.

Ploua afară? Și ce dacă! Era ocazia perfectă să vizitez un muzeu, ca National Gallery of Denmark, iar de acolo să merg la Castelul Rosenborg și în Grădina Botanică, ambele în apropiere. M-am bucurat să citesc, în holul muzeului, un anunț care spunea „Please take photos!” – parcă ajunsesem în sfârșit într-o lume normală în care, într-un muzeu, poți să faci fotografii.

Mi-a plăcut non-conformismul muzeului. Pornind de la portretul unui călător de pe timpuri („The Grand Tour”, portretul unui nobil englez care a călătorit la Roma în 1790) s-a făcut o paralelă cu tinerii călători din ziua de azi – 5 povești de(spre) călătorie, așa cum sunt ele trăite în prezent: Shiva („Backpacking around India”), Naja („From child to adult”), Tobias („The journey you dare not take”), Miriam („Ghana. Volunteering in a children’s care home”) și Jakob („From Copenhagen to Copenhagen via Africa and Russia”). Mi-au plăcut poveștile lor pe care le puteai citi pe niște tăblițe, am simțit că am reușit (într-o mică măsură, e drept) să înțeleg cum văd ei, danezii, viața într-o țară considerată sigură și confortabilă, dar care poate fi în același timp sufocantă pentru cineva.

”You live in tiny Denmark. Small is beautiful. Security. We have no life-threatening earthquakes, tsunamis or snowstorm. Our greatest societal problem is something as intangible as economy. But it has never been easier or cheaper to book a flight.[…]

”The privilege of seeing the world belongs to those who have a safe haven to return to. Denmark is one of those places. And yet…I hesitate. To get off my feet and launch myself. People I know take off. Alone or together. Eastward, westward. […] The world is like that too. But it is not enough, then, to hear about it and know about it? Is it even necessary to go out to see it with your own two eyes? Yes, of course, you think.[…]”

”Where do you need to go, then, to really be moved – to be taken out of yourself? And what does it take to achieve the journey where you feel that you are going to understand the world and yourself anew? Where the memory of the camera and the brain cannot be lost at any price? I study the world map. Should I grab a thumbtack, close my eyes and spin around – leave the destination to chance? […] Is the journey then just a way to reach a goal, to come back home? What journey do you dare to take?”

”I am curious to see what is out there. Some day my courage will take a chance and place me in a seat on a plane for ten hours. And the minute I step from the plane, I will feel a change.” (Tobias)

Nu întâmplător cel mai mult mi-a plăcut povestea băiatului care nu călătorise nicăieri, dar se gândea mult la asta. Sunt oameni care au mai multe povești de spus stând acasă și visând la alte locuri, decât unii care sunt permanent pe drumuri și nu știu să închege trei vorbe despre ce au văzut.

Am visat multă vreme la cafeaua aia. Am umblat prin magazine în speranța că voi găsi „pliculețe” și am aflat că în Danemarca nu există așa ceva. Îmi doream să mai plouă și să mă uit pe fereastră cu o ceașcă fierbinte în mână, fără vreo altă grijă decât ce ar urma să vizitez în ziua aia.

Dar nu a mai fost nici un moment similar cu acela. Fusese doar o clipă în timp, de o permanență ca respirația, care venise și se dusese precum picăturile de ploaie care au șiroit, cândva, pe un geam.

Citește și: Insulele Feroe, o săptămână prin peisajele verzi din nordul Atlanticului

Copenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, Danemarca

Grădinile Castelului Rosenborg

Ne plac grădinile pentru că reprezintă natura îmblânzită și domesticită, ne simțim în siguranță acolo unde plantele stau cuminți în rândurile lor și explorăm cu îndrăzneală atâta vreme cât avem alei pe care nu ne putem murdări cu noroi.

Castelul Rosenborg, aflat la mică distanță de Galeria Națională a Danemarcei, are o astfel de grădină plină de flori, este chiar grădina regelui (Kongens Have), cea mai veche grădină regală a țării. Din toate grădinile văzute prin Danemarca asta mi-a plăcut cel mai mult: nu atât rondurile cu trandafiri (flori înțepate și arhicunoscute), cât cele cu flori perene colorate în culori delicate, ascunzând bănci în spatele crengilor lor.

M-am plimbat în sus și-n jos pe aleea de lângă Sølvgade și nu mai îmi venea să plec de acolo. Mai îmi lipseau o carte și mult liber de pierdut pe acolo și ar fi fost o după-amiază perfectă într-una din capitalele mele preferate: Copenhaga.

Intrarea: biletul pentru interiorul castelului costă 105 DKK, în grădină accesul este liber.

Citește și: Oslo sau cum să vizitezi trei țări într-o zi

Copenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, Danemarca

Grădina Botanică

Acum, când afară e-o ploaie rece de toamnă și eu sunt la a patra cafea, pot spune că vara anului 2015 e cu desăvârșire dusă și pot încerca să mi-o amintesc așa cum a fost ea: prea scurtă, prea cuminte, parcă într-o eternă așteptare a ceva ce va să vină, dar nu vine nicicând.

Călătoriile sunt câteodată un surogat pentru alte căutări care nu sunt întotdeauna „under our control” sau, cel puțin, așa ne place să credem. E mai ușor să îți cumperi un bilet de avion decât să îți rezolvi anumite probleme personale. E mai ușor să pleci într-o aventură prin țări străine decât să te privești atent în oglindă și să recunoști că, uneori, îți este frică.

Imaginea pe care ne-o proiectăm în afară este aranjată minuțios, ca o grădină în care fiecare floare stă aliniată în rondul ei și nu își invadează suratele, pe când, în realitate, în interior suntem mai degrabă un hățiș de buruieni crescute anapoda care se sufocă reciproc.

Mi-ar plăcea să am mereu povești surprinzătoare și să scriu de fiecare dată cu har despre locuri lucruri care mi s-au întâmplat. Dar câteodată nu pot.

Copenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, Danemarca

Mica Sirenă din Copenhaga & Vrăjitorul Andersen

Departe, departe în largul nemărginit al mării, apa e albastră ca floarea albăstrelelor și limpede precum cristalul. Și e atât de adâncă, încât nicio ancoră n-o să-i poată atinge vreodată fundul! Dacă ai vrea să-l atingi totuși, ar trebui să pui nenumărate turnuri de biserici unele peste altele, de jos și până la suprafața apei. Ei bine, acolo, în adâncuri locuiește poporul mării.

Adevărul e că nu m-am omorât niciodată după mica sirenă. Dintre toate poveștile lui Andersen cel mai tare m-a impresionat Fetița cu chibrituri. Frigul, Anul Nou, copilul oropsit care moare, toate astea au rezonat în mine mai mult decât orice poveste cu sirene.

Mă identificam cu fetița care tânjea în fața unor viziuni strălucitoare pentru că și eu tânjeam după lucruri care nu se găseau înainte de ‘89, sufeream alături de personajul care îngheța de frig pentru că și mie îmi fusese frig, și eu stătusem în întuneric și simțisem gustul sărăciei.

Sirena, pe de altă parte, nu îmi spunea nimic. O poveste nefericită de dragoste n-a avut prea multe șanse să mă impresioneze la vârsta copilăriei. Mă amuzau, mai degrabă, altele, ca Hainele împăratului, pe care o țin minte perfect până și acum!

Andersen a scris povești tare triste. Un năsos urâțel care n-a prea avut parte de fericire în dragoste, dar a fost foarte iubit de copii… Îmi pare rău că nu mi-a dat prin cap să merg prin locurile în care a trăit și a murit: casa lui Israel Melchior numită Rolighed din cartierul Østerbro sau cimitirul Assistens din Nørrebro, unde e înmormântat.

Am fost să văd, în schimb, mica sirenă, pentru că fetița cu chibrituri nu are deocamdată nicio statuie. Știam că e un loc turistic, dar nu dovedeam nimic neducându-mă acolo, atâta vreme cât aceea era prima mea vizită la Copenhaga și eram, în fapt și de drept, un turist ca oricare altul.

Statuia se găsește pe la marginea orașului, dar nu chiar atât de departe încât să nu te poți întoarce de acolo până în Nyhavn pe jos. Lângă piatra pe care se odihnește sirena opresc rând pe rând multe autocare (în general cu turiști chinezi), care se pozează un pic isteric lângă statuie.

Pe apă oprește, la fiecare 5 minute, câte o barcă cu alți turiști, care au maxim 2 minute în care ascultă explicațiile ghidului și fac fotografii. Este înghesuială mare la mica sirenă și ai noroc dacă prinzi un moment în care chinezii nu sunt pe fază și îți poți face o poză cu ea.

Lui Andersen nu cred că i-ar fi plăcut hărmălaia asta: dar el nu cunoscuse turismul în masă, pe vremea lui călătoriile erau rezervate anumitor clase privilegiate – el însuși a scris cărți de călătorie despre Spania și Portugalia sau vecina Suedia, acesta fiind un gen literar luat în serios la vremea aceea.

Citește și: Buget pentru Scandinavia

Copenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, Danemarca

Nyhavn

Nyhavn e un loc animat și colorat, în care te poți simți bine, dar fără povești ca cele care au ieșit de sub penița lui Andersen, care a locuit o vreme în casa de la numărul 67, unde se găsește o placă memorială. Atât am reținut, că toate casele au fost vopsite cât mai colorat ca să îi înveselească pe marinarii care se întorceau acasă din vreun voiaj foarte lung.

Nyhavn îl dai gata imediat, dacă n-ai planuri să zăbovești acolo, și poți pleca mai departe, prin marele oraș, pe urmele lui Hans Christian Andersen și al unor povești mai moderne care se țes chiar sub ochii tăi.

Citește și: Insulele din Ålesund

Copenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, Danemarca

Christianshavn

Dacă ai norocul să vizitezi Copenhaga într-o zi cu soare nu o să-ți mai vină să pleci de acolo. E un oraș prietenos cu oamenii, o metropolă în care poți să respiri, să te odihnești în cele mai aglomerate zone sau în unele mai pustii, în care poți să zaci la soare pe unul din multele șezlonguri sau scaune împrăștiate peste tot pe marginea apei, cu un pahar în mână sau cu o carte sau nimic și să uiți de stresul acumulat într-un an de zile.

După care pleci mai departe și găsești iar un loc în care poți să lenevești la infinit și mai stai și acolo o vreme până te umpli de soare și de căldură și de bine.

Deja „bifasem” o parte din atracțiile din Copenhaga, îmi mai rămăsese o zi de pierdut aiurea prin Christianshavn și împrejurimi. Mi-a plăcut mult Christianshavn, aduce un pic cu Amsterdam, fără gălăgia (și dezordinea) de acolo.

Am luat la rând toate canalele, m-am plimbat pe o parte și alta, am traversat mai multe poduri, de la Palatul Amalienborg am trecut pe partea cealaltă la Experimentarium, de acolo la Operă, de la Operă înapoi prin Christianshavn la Church of our Saviour care are un turn în spirală (care chiar așa se numește, The Spire), am aterizat în Christiania, mini-cartierul celor boemi și consumatori de hașiș, unde nu ai voie să faci fotografii (eu am făcut câteva, dar nu mi-a plăcut atmosfera, care numai de libertate nu mi s-a părut, cu atâtea interdicții scrise mare la intrare) și, la final, m-am rătăcit pe niște canale și am ajuns pe Islands Brygge unde o grămadă de oameni făceau plajă pe gazon.

Am traversat pe Bryggebroen, un pod pietonal care se încolăcește ca-ntr-o buclă pe partea cealaltă, cu o pistă specială pentru bicicliști și în curând eram „acasă”, ca să-mi fac bagajele pentru a doua zi când plecam spre Norvegia.

Am iubit Copenhaga cât am stat pe acolo, de la atmosfera „cool” a orașului până la copiii foarte blonzi și oamenii îmbrăcați cu gust – simplu, dar elegant. Credeam că toți scandinavii sunt așa, dar ulterior, în Norvegia, aceștia mi s-au părut mult mai aspri, mai puțin sensibili la detalii, mai puțin…frumoși.

Țara compensează prin peisaje, care în Danemarca nu excelează, sunt doar câmpii, plaje, apă. Și totuși, Copenhaga rămâne unul dintre orașele în care mi-ar plăcea să revin, alături de Stockholm, alt oraș în care insulele și apa domină totul și îți dau o senzație de libertate, de „mai aproape” de cer.

Citește și: Prin fiordurile norvegiene: Geirangerfjord

Copenhaga, DanemarcaCopenhaga, DanemarcaCopenhaga, Danemarca

  1. Nu știu dacă e neapărat chestie de vârstă, cred ca și mentalitatea joacă un rol în cum călătorim. Am întâlnit și tineri de 25 de ani deranjați de detaliile pe care le-ai menționat. Dar e drept ca lucrurile se agraveaza cu varsta 🙂 În altă ordine de idei, mie mi-a plăcut Copenhaga 🙂

  2. Fain! Clipa asta se cheama fericire… Pentru mine asta inseamna fericirea: clipe din astea descrise de tine mai sus, care vin pe furis…

  3. Ce frumos ai scris. Si eu am intalnit astfel de persoane, insa mie mi se intampla reversul. Simt ca am atatea de spus dupa ce ma intorc dintr-o calatorie incat nu stiu de unde sa incep si ma descurajeaza orice gest care tradeaza lipsa de interes. Adesea esti intrebat din curtoazie si parca o tirada de povesti copleseste interlocutorul. Enfin, faine si fotografiile 🙂

    1. Nici eu nu prea stiu ce sa povestesc prin viu grai. De multe ori chiar tac, am senzatia ca lumea e doar politicoasa si de fapt nu prea ii intereseaza cum a fost.

  4. Uuufff – ce dor imi e. Am fost acolo cu un an in urma si la anul sigur ne intoarcem.
    Vad ca ai scris mult despre Wonderful Copenhagen! Abia astept sa citesc tot tot tot!
    De curiozitate – ai fost si la castelul Kronborg – Helsingor?
    Foarte foarte bun blogul tau, muuulte informatii utile.
    Ma declar fan!

    1. Da, am fost si la Helsingor, o sa public articolul saptamana viitoare.Chiar e „wonderful” Copenhaga, wonderful & cool… Am citit si blogul tau inainte de a merge acolo, ma bucur ca te-ai reapucat de scris 🙂

  5. ciao. o sa ajung si eu in copenhaga in minivacanta de 1 decembrie. sper ca decoratiunile si luminitele de craciun sa compenseze frigul… poti sa-mi spui cateva "trick-uri" legate de preturi. sa ies cat mai ieftin… merci

  6. la capitolul asta mi se pare ca seamana cu Londra – cand e soare, se schimba total, parca e alt oras 🙂 Noi am fost de Craciun, dar tot zicem ca o sa mergem si vara, mai ales ca s zilele luuuungi, prin iulie, la 1 noaptea, e inca lumina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *