Constelația fenomenelor vitale Constelația fenomenelor vitale

Constelația fenomenelor vitale

Am început Constelația fenomenelor vitale cu destul de mult entuziasm (o carte de debut, Cecenia, un titlu interesant, dar pe care nu îl puteam reține cu niciun chip), dar mi-am pierdut entuziasmul complet pe parcurs. Pur și simplu povestea n-a reușit să mă „prindă” – citeam și… mă plictiseam. Nu pentru că intriga ar fi fost proastă: un cecen este răpit de poliția secretă, casa îi este arsă și scapă doar fetița lui, pe care un prieten o ascunde într-un spital din orașul vecin, la o doctoriță cam non-conformistă; fetița scapă, end of story.

E o carte scrisă corect, cu personaje dezvoltate corect, cu ceva research în spate (Marra a locuit la Sankt Petersburg și a vizitat și Cecenia cu nu știu ce tur, el fiind un american din Iowa). Dar cam asta e tot.

Am tot așteptat ca povestea să „decoleze”, dar când credeam că își ia, în sfârșit, avânt totul se fâsâia și mă întorceam exact acolo de unde plecasem. Sunt un cititor care citește ca să afle ce gândesc și simt alți oameni, însă din cartea lui Marra nu am aflat mai nimic. Povestea cecenilor pare nenaturală, așa cum ar povesti-o cineva din afară, care habar n-are cum a fost (am menționat că Marra este din Iowa?), emoțiile personajelor sunt artificiale, alegerile lor nu se leagă nicicum.

Prin comparație îmi amintesc de Pavilionul canceroșilor de Soljenitin, tot o poveste care se petrece într-un „no men’s land”, însă Soljenitin știe totul despre oameni, ce îi animă și ce îi sperie, ce pot duce în spate și ce nu, citești cartea aia fără s-o poți lăsa din mână. Cartea lui Marra, în schimb, am lăsat-o ușor.

Totuși, doar pentru mie nu mi-a plăcut cartea nu înseamnă că altcuiva nu îi va place. Cine dorește să primească această carte cadou să lase un comentariu mai jos – într-o săptămâna fac o tragere la sorți (dacă va fi cazul) și o voi expedia câștigătorului, care, poate, se va bucura mai mult de ea. Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *