Știați că la intrarea unei case de pe Dumbrava Roșie crește bambus – înalt și verde la mijlocul lui decembrie? Sau că plăcuța bilingvă care marchează Piața Spaniei este un azulejos specific Peninsulei Iberice și în perimetrul Strada Polonă – Bulevardul Dacia – Piața Spaniei – Strada Dumbrava Roșie se găsesc cele mai frumoase case din tot Bucureștiul, majoritatea monumente istorice?
Sunt vechi conace boierești în stilul Art Déco, brâncovenesc sau eclectic care înconjoară și ascund unul dintre cele mai tihnite parcuri ale orașului: Parcul Ioanid, rebotezat acum câțiva ani Parcul Ion Voicu.
Multă vreme am trecut pe lângă sus-numitul parc fără să bănuiesc măcar existența lui. A trebuit să cumpăr o hartă, în primul meu an petrecut în București, ca să descopăr, spre uimirea mea, că treceam în fiecare zi pe lângă el, pe Bulevardul Dacia. E totuși de înțeles neatenția mea, căci sunt doar trei intrări în micuțul parc: o alee dinspre Dacia, o alta dinspre piața de lângă Grădina Icoanei, ultima fiind o străduță în capătul căreia se află, înspre parc, Casa Ion Voicu, de la care parcul și-a împrumutat noul nume.
Mie însă îmi plăcea mai mult numele de Ioanid, ca legătură cu niște timpuri și istorii mai vechi. Acolo unde este astăzi parcul în trecut au fost Gropile lui Aristide, din mahalaua Madritului. Gropile erau scufundăturile haznalelor care după introducerea canalizării și-au pierdut rostul și au fost adâncite de către localnicii care scoteau de acolo nisip și pietriș pentru construcția caselor; năpădite de buruieni, gropile au devenit loc de joacă pentru copiii mahalalei și maidane pe care se aruncau gunoaiele. Apoi a fost o dumbravă mai mare care a fost despărțită prin tăierea străzii Polonă, partea de dincolo de stradă fiind cumpărată de librarul Ioanid care a plantat-o cu pomi roditori: voilà Parcul Ioanid!
Față de anii trecuți când treceam pe străzile acestea mai des, acum pe casele care sunt monumente istorice s-au montat plăcuțe care povestesc un pic din istoria casei și stilul în care a fost construită. Multe dintre clădiri sunt sedii de ambasade / reședințe ale ambasadorilor sau case particulare, mai bine sau mai prost îngrijite, după posibilități.
E o plăcere să te plimbi pe aceste străzi – a-ți redescoperi orașul poate fi la fel de captivant ca a descoperi un oraș necunoscut, într-o călătorie mult visată. În loc să mergeți pe stradă cu ochii în pământ, rumegând nefericiți aceleași gânduri care întunecă sufletul, încercați și varianta cealaltă, de a privi totul cu ochi proaspeți și curioși. Veți fi categoric mai câștigați.
25 comentarii
Da, stiu parcul. E tare fain! Am fost acolo iarna trecuta, imediat dupa o ninsoare abundenta si parea rupt dintr-o poveste peisajul. M-am reintors si primavara…. Este intr-adevar un loc deosebit!
Da, iarna pe zapada e si mai feeric 🙂 Pacat ca nu vrea sa ninga anul asta…
Zona mea preferata din Bucuresti. Parca esti intr-o alta perioada acolo, cand oamenii inca erau amabili si isi luau hainele bune inainte de a iesi in oras 🙂
Exact! Pe vremea cand ieseau la plimbare la “sosea” 🙂
de cele mai multe ori trec noaptea prin zona…. iar cand ninge pare ca e un loc desprins din povesti; e si locul meu preferat din Bucuresti. Bravos, Miss! Te-ai pus pe cutreierat Bucurestiul in lung si-n lat 🙂
Eu as fi cutreierat si orase mai indepartate, dar inca nu s-a inventat teleportorul ala (apropo, d-le inventator, mai dureaza mult?!? 😀 )
Lucram de zor la teleportator. 🙂
Sarbatori fericite, draga Anca! Un 2012 plin de calatorii si experiente extraordinare iti doresc!
Multumesc, sarbatori fericite si tie! 😛
Chiar stiam, ma bucur sa vad ca sunt destui oameni care apreciaza aceste lucruri! Nu ne ramane decat sa avem grija de ele pe cat putem 🙂
Craciuyn fericit!
Multumesc 🙂 Craciun fericit!
Craciun fericit, Anca. Si multa bucurie in sufletelul tau de calator planetar 🙂
Sarbatori fericite si tie, Gabriela! 🙂
eu am ajuns prima dată acolo cu ocazia unei întâlniri aşa că amintirea mea legată de zona asta este una foarte romantică. 😀
Norocoaso 😛
Ce frumos! Eu nu stiam de parcul asta! Daca in Gradina Icoanei am petrecut multe ore, se pare ca nu m-am avanturat prea mult prin zona! Mersi de pont! 😉
Am zis eu ca parcul asta e un secret al locurilor 🙂
Am 'auzit' pentru prima oara de existenta Parcului Ioanid citind o carte politista … scrisa de Rodica Ojog Brasoveanu 🙂
Zona are parfumul Bucurestilor de alta data.
Trebuie sa ma apuc si eu de citit cartile Rodicai Ojog Brasoveanu… nu stiu cum se face ca le-am tot ocolit pana acum.
parcul în care chiuleam de la ore în timpul liceului…. mulţumesc pentru rememorarea unor timpuri frumoase, dragă Anca. şi încă o dată, felicitări pentru articol!
PS. neapărat să citeşti Rodica Ojog Braşoveanu!
Ei, amintirile din liceu…sunt nepretuite 😛
Buna Anca!
Am fost si eu de 1 decembrie anul acesta in Bucuresti in cele doua parcuri, fiind curioasa dupa ce am citit acest articol. Intr-adevar o zona foarte frumoasa. M-au impresionat si casele de pe bulevardul Dacia, vechi si imense, amintind de vremuri de demult. Multumesc pentru recomandare.
Sunt superbe casele din zona, ma bucur mult ca ti-a placut zona 🙂
Parcul Ioanid era locul …de refugiu in anii de liceu….Scoala Centrala…:)
Nu doar amintirile parca vin din alta viata, dar si zona asta imi pare din alta lume…
Eu m-am indragostit de Parcul Ionid inainte sa-l vad in realitate. Am citit despre el intr-o carte, pe cand nu locuiam in Bucuresti. 🙂 Si, da, ne inspiri!