Home Asia Citadela din Amman

Citadela din Amman

by Anca @ 1001 călătorii
637 views

Eram în autobuzul care mergea la Amman, un autobuz prăfuit care bătea drumul lung de la aeroport la Tabarbour, când mi-am dat seama că GPS-ul telefonului nu mă localiza. Ajunsesem într-o țară nouă și mă bazam atât de mult pe prietenul digital și smart, telefonul, încât uitasem cu totul metodele antice de genul întreabă un localnic și citește însemnele stradale.

Nu prea îmi făcusem temele pentru mini-vacanța mea iordaniană: aș fi economisit niște bani dacă aș fi știut de Jordan Pass, dar mi-am dat seamă că există așa ceva de abia la aeroport, la coada pentru viză când i-am văzut pe alții cu o foaie în mână și m-am panicat că poate trebuia să completez vreun formular pentru visa on arrival și acum n-o să pot intra în țară. Dar am intrat, am plătit cu cardul cei 40 JOD (53 de Euro, apropo) și după aia aveam să mai plătesc încă 55 JOD (70 de Euro, ce frumos…) pentru două zile intrare la Petra. Iar acum GPS-ul mă lăsase oarbă și habar nu aveam pe unde mă aflam.

Problema cu vacanțele astea e că îți ieși foarte repede din mână dacă lâncezești pe acasă. Ce descurcăreață eram eu prin alte țări și cum trebuia acum să fac un efort să găsesc cea mai bună soluție, când nu îmi doream decât un pic de plimbare cu soare și un mare ”je m’en fiche” pentru câteva zile. În timp ce ceilalți pasageri dispăreau încet-încet pe ”cercurile” Ammanului (7th Circle, 5th Circle), eu m-am dat jos la Tabarbour și zău dacă știam încotro să o iau. Nu doar că nu aveam GPS, dar nu aveam nici dinari iordanieni și, vai, Tabarbour nu avea nici exchange, nici ATM. Avea, în schimb, o mulțime de taxiuri și de taximetriști, iar ofertele au început să curgă în binecunoscutul stil oriental, de nu mai știam cum să scap de nepoftiți. Am ales un taxi la întâmplare, nici măcar nu am negociat prețul, deși știam că îmi cere cel puțin dublu decât face – nu voiam decât să ajung la hotel și să descarc o aplicație care să-mi spună pe unde sunt și care-i sensul vieții.

Știi că ai ajuns în Orient când șoferul de taxi insistă să-și împartă masa de prânz cu tine (Maqluba, pui cu orez) și în același timp încearcă să-ți vândă un tur prin Iordania, ieftin, doar 100 de dinari. Adevărul e că orezul ăla era foarte bun, iar mie mi-era atât de foame încât aș fi mâncat tot, dar m-a oprit rușinea de european, deși omul mi-a explicat că la ei mâncarea se împarte cu alții, ba a deschis și-un iaurt de-ăla al lor, și acela foarte bun, of…

Hotelul meu, și el bătrân ca Ammanul, era în Centrul Vechi, la mică distanță de Citadelă, pe o stradă spartă de la un capăt la altul și pe care taxiul nu putea intra. Se săpau chestii, poate la un moment chiar urmau să asfalteze, dar acum era ca-n Lipscani, varianta musulmană. Față de alte țări din Orientul Mijlociu, în Amman și Petra mai toată lumea vorbește măcar o boabă de engleză, iar tipul în vârstă de la recepția Hotelului Farah vorbea o engleză impecabilă, cu accent britanic. Hotelul, modest, vechi, curățel (dar nu din cale afară), era pitit pe o alee în care se strângeau pisicile cartierului la un blid cu lapte. Rezervasem două nopți acolo, prima și ultima în Iordania, dar am renunțat la ultima cazare – lenjeria de pat nu părea să fi văzut prea recent interiorul unei mașini de spălat și oricum nu mă interesa să stau lângă Citadelă și în ultima mea zi în Amman.

De la hotel m-am dus direct la Citadela, cocoțată pe dealul Jebel Al Qala’a și cu vedere către o parte din celelalte 18 dealuri pe care e împrăștiat Ammanul. Romanii, umaiazii și alți și-au lăsat urmele pe dealul ăla și te poți plimba printre vestigii istorice la asfințit, când lumina se îndulcește, iar muezinul cântă. Ammanul e un oraș modern, iordanienii sunt mai puțin tradiționaliști decât musulmanii din alte țări, precum Egiptul – în Amman vezi și femei cu părul descoperit și nu se miră nimeni (foarte tare) la vederea unor turiști care umblă în tricou pe acolo.

E frumos de tot la Citadela din Amman, nici nu-ți mai trebuie altceva după un drum lung. Poate doar o șaorma în stil iordanian, cu cartofi prăjiți picanți, murături și iaurt, și-o cutie mică mare de dulciuri cu fistic, savurate în liniște lângă Amfiteatrul Roman, unde localnicii se strâng să fumeze, seara, o narghilea în gălăgia și efervescența Ammanului.

Lucruri utile

De la aeroportul Queen Alia se ajunge în oraș cu un autobuz care circulă la fiecare 30 de minute. Biletul costă 3.3 JOD și se cumpără de la ghișeul din fața aeroportului.

În Iordania există taxe la schimbul valutar (3-4 JOD), iar retragerile de la bancomat sunt taxate cu 5 JOD.

Biletul de intrare la Citadelă costă 3 JOD pentru străini.

* * *

Vedere de la Hotelul Farah:

Amman01.JPG

Spre Citadelă:

Amman02.JPG

Citadela din Amman:

Amman03.JPGAmman04.JPGAmman05.JPGAmman06.JPG

Templul lui Hercule:

Amman07.JPGAmman08.JPGAmman09.JPGAmman10.JPGAmman11.JPGAmman12.JPGAmman13.JPGAmman14.JPGAmman15.JPGAmman16.JPGAmman17.JPG

Palatul Umayyad:

Amman18.JPGAmman19.JPGAmman20.JPGAmman21.JPGAmman22.JPGAmman23.JPGAmman24.JPGAmman25.JPGAmman26.JPGAmman27.JPG

Amfiteatrul Roman:

Amman28.JPGAmman29.JPGAmman30.JPG

1 comentariu
3

1 comentariu

Cristina 16 martie 2019 - 2:47 pm

Haha ai dreptate cum că statul prea mult pe acasă te face comod și pierzi antrenament la a negocia diferite situații. Într-o vreme n-am plecat din Thailanda deloc și apoi am dat direct fuga în Kuala Lumpur. După ce în Thailanda mersesem luni de zile numai cu taxiul (că e ieftin) și sky train și totul era așa de bine aranjat că nici nu trebuia să mă gândesc, m-am trezit în Malaezia unde nu eram în stare nici să descifrez transportul în comun :)) De amețită ce eram mi-am uitat și portofelul într-o cafenea, ce să mai zic! Partea bună e că după ce mi-am revenit din amețeală m-am îndrăgostit și de Malaezia, iar KL a devenit unul dintre orașele mele favorite.

Răspunde

Leave a Comment

O să îți placă și: