Cimitirul evreiesc ashkenaz, un loc abandonat

Am trecut multă vreme pe lângă cimitirul ăsta de pe Ion Mihalache în București fără să am curaj să intru: “Nu sunt evreică – oare or să mă lase?”. Totuși, sâmbătă am zis să încerc, deși era și-un afiș care anunța că-i închis până-n aprilie din motive de sărbătoare. Paznicul m-a luat un pic cam tare la început și pentru că se vedea că nu pricepusem din prima m-a întrebat “Ați înțeles?” și m-am scotocit prin portofel, am ocolit o cățea care lătra de zor și am intrat în cimitir.

Prima impresie: cimitirul e IMENS. Din stradă nu îți dai seama cât de mare e pentru că e îngust și extrem de lung, dar după ce intri și vezi aleea aia nesfârșită care pare că se termină tocmai în Crângași te simți de parcă ai intrat în dulapul din Narnia.

A doua impresie: locul ăsta e complet abandonat. E ca și cum acolo e înmormântată o întreagă civilizație după care cineva a închis cu lacătul poarta și a aruncat cheia. Multe morminte impunătoare din marmură neagră care s-au făcut bucăți sau morminte mai modeste sufocate de bălării și rugină, băncuțe pitice pe care nu s-a mai odihnit nimeni de vreun veac – totul arată de parcă au căzut niște bombe acolo și nu s-a mai obosit nimeni să repare ceva vreodată.

În capătul cimitirului e și mai rău: printre morminte a crescut un fel de pădure – acum erau numai bețe goale, dar vara probabil că nu mai vezi nimic de atâta frunziș -, iar pe stânga era o groapă uriașă înconjurată de metereze de nuiele – probabil acolo căzuse meteoritul care spărsese marmura mormintelor.

În rest e o atmosferă ciudat de tihnită având în vedere orașul care se zărește dincolo de gard – e incredibil cum tot spațiul ăsta uriaș stă pitit în inima orașului, stăpânit doar de păsări și o cățea cam nebună. Pustiu, liniște și-o tristețe că n-a mai rămas nimeni să pună o floare la mormintele astea. Probabil de asta era plin de toporași peste tot…

La plecare paznicul care atunci când îl întrebasem dacă știe unde e mormântul lui Mihail Sebastian mă luase cu “Nu știu. Dumneavoastră știți?” a ținut să-mi spună, foarte prietenos de data asta, că deși el e doar un paznic știe cine e Sebastian și cum a fost omorât, dar că de 6 luni de când e acolo n-a ajuns decât pe la jumătatea cimitirului.

Dar este bine – măcar mormântul lui Sebastian e întreg, iar paznicul cimitirului știe cine a fost.