Acasă EuropaRomânia Cu bicicleta la Cetatea Trascăului

Cu bicicleta la Cetatea Trascăului

Cetatea Trascăului, Alba: traseu cu bicicleta Rimetea-Colțești, Conacul Secuiesc

Publicat: Last Updated on

Flexibilitatea la muncă: să-ți începi ziua cu o plimbare cu bicicleta (în loc de metrou), să bei cafeaua la Cetatea Trascăului (în loc de automat) și să mănânci ciorbă cu tarhon, tocăniță de ciuperci și găluște cu prune (în loc de masa la cantină sau la sufertaș). Și tot îmi rămân 8 ore pentru #AsyncWork 😀 Asta când îmi permit programul și proiectele, căci nu toate zilele sunt așa. Dar când sunt, ce bine e să respiri aer curat, chit că la întoarcerea din plimbare m-a prins ploaia pe drum.

Spre Cetatea Trascăului

Am plecat din Rimetea pe o bicicletă închiriată din sat de la Asociația de Turism Activ Trascău. Îmi făcusem deja un prieten – un dulău roșcovan despre care domnul de la Asociație mi-a zis că a fugit de la o stână din Colțești.

Dulăul m-a însoțit să-mi iau bicicleta, apoi tot drumul până la Colțești – pare-mi-se știa deja drumul și mi-l arăta mie 😀 Cum eu merg ca o babă pe bicicletă – temătoare, încet, cu degetele pe frână în caz de ceva, câinele rămânea în urmă, dar imediat ce mă opream, mă ajungea și el. Și tot așa cale de 3 kilometri.

În Colțești partenerul canin m-a abandonat, iar eu am luat-o spre cetate. Am legat bicicleta de un pom și am urcat dealul. Sus e un loc perfect să îți bei cafeaua la termos cu vedere spre munții din jur 😊

La întoarcere m-am oprit la Conacul Secuiesc – e un loc pe care nu îl poți rata pe aici, până și Nicolas Cage a mâncat acolo, mi-a zis un sătean din Rimetea 😀 Au mâncare bună, inclusiv vegetariană, și servirea e rapidă. Cum stăteam acolo a început să plouă destul de tare și a continuat să plouă și după ce am plecat.

Cum ajungi la Cetatea Trascăului

Închirierea bicicletei a costat 50 de lei pentru o zi, am primit și cască și lanț. Drumul între Rimetea și Colțești e de doar 3 kilometri, de acolo mai sunt 2 kilometri până la Cetatea Trascăului. Accesul la cetate e gratuit.

Cetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea TrascăuluiCetatea Trascăului

Lasă un comentariu