Ceai în Sahara

La începutul cărții Ceai în Sahara un localnic spune povestea unor fete de la munte – Outka, Mimouna și Aicha – care își doresc, mai mult decât orice altceva, să își bea ceaiul în Sahara. Ele pornesc să-și încerce norocul la M’Zab, întâlnesc acolo un targui înalt și frumos, se îndrăgostesc de el și sunt tot timpul triste: ”O să rămânem așa – mereu triste, fără să luăm vreodată ceaiul în Sahara -, așa că acum trebuie să plecăm oricum, chiar fără bani”. Și pleacă, alăturându-se unei caravane și părăsind-o apoi pentru a găsi ”cea mai înaltă dună, ca să vadă toată Sahara”.

Nu o să vă spun cum se termină povestea lor, dar ea este premonitorie pentru ce urmează să se întâmple în carte. Kit, Port și Tunner caută și ei ceva în nemărginirea deșertului, dar viața îi prinde din urmă. O alegere făcută într-un tren spre Alger duce la un sentiment de vinovăție, vinovăția duce la teamă, apoi la fugă și în cele din urmă la un sfârșit care se repetă în buclă.

În engleză există termenul ”closure”, cu sensul de acceptare a ceea ce s-a întâmplat pentru a putea merge mai departe. Kit, personajul feminin al acestui trio, alege exact opusul: refuză să-și înfrunte conștiința și fuge de propria ei viață, preferând chiar nebunia.

Mi-a plăcut cartea și atmosfera ei, chiar dacă spre final aduce mai mult cu un coșmar, decât cu-o realitate logică și rațională. Paul Bowles a locuit mare parte din viața lui în Tangier, în Maroc – un american îndrăgostit de Africa, transmutat pentru totdeauna pe malul Mediteranei. A murit acolo, la 88 de ani.

Moartea este tot timpul pe drum, dar faptul că nu știi când va sosi pare să rupă din finitudinea vieții.

În noaptea aceea se trezi suspinând. Ființa lui era o fântână adâncă, nesfârșită, iar el se ridica din străfund cu un sentiment de infinită tristețe și de liniște, dar fără amintirea vreunui vis în afară de vocea fără chip care îi șoptise: «Sufletul este partea cea mai obosită a trupului».

Greșeala pe care o faceți este că vă este frică. Aici este marea greșeală. Semnele ni se dau pentru binele nostru, și nu pentru rău. Dar atunci când ți-e frică le citești greșit și faci lucruri rele atunci când ți se cer, de fapt, lucruri bune.