Georgia, Armenia & Azerbaidjan – rezumat caucazian

Acum, că m-am întors din vacanța de trei săptămâni prin Caucaz, în Turcia, Armenia, Georgia și Azerbaidjan, mă grăbesc să aștern unele concluzii, cât sunt impresiile foarte proaspete. O să las deoparte Turcia, deocamdată, că nu face parte din aceeași grupă de țări și oricum o să-mi încep poveștile pe blog cu ea – da, Turcia a fost foarte frumoasă, dar cumva mă și așteptam să fie așa.

Armenia

Armenia este sora mai săracă și mai ghinionistă dintre cele 3 țări – războiul cu Azerbaidjanul, genocidul de acum un secol care a dus la exodul populației (3 milioane de armeni locuiesc acum în Armenia și între 7 și 10 milioane în afara țării), două mari granițe complet închise (cu Turcia și cu Azerbaidjanul), un peisaj mai puțin generos, cu munți acoperiți în mare parte cu…iarbă uscată – toate au împins-o câțiva pași în urma celorlalte țări din zonă.

Au mănăstiri și biserici vechi și frumoase ca niște bijuterii, o climă fierbinte (sub 37C nu am prins zile acolo), un gust cam îndoielnic în construcțiile actuale și…nasuri cu personalitate. Țara pare să stea pe loc – în afară de o autostradă care era în construcție și care urma să lege Erevanul de Iran, altceva nu părea să se miște în zonă. Asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut sau că “nu merită” să mergi acolo – în Armenia te duci pentru moștenirea lor culturală foarte veche, nu pentru orașe moderne și spectaculoase ca în Azerbaidjan sau Georgia.

Stilul pompos și cam îndoielnic al Erevanului – construcția se numește Cascade și nu este (încă) terminată pentru că…nu au mai fost bani:

Khor Virap, una din mănăstirile faimoase ale Armeniei:

Noravank, favorita mea din Armenia, se găsește la capătul unui canion spectaculos:

Haghartsin, despre care toată lumea din microbuz a căzut de acord că este „very romantic” 🙂 Și chiar este…

Garni, un templu păgân înconjurat de prăpăstii. Toate templele / bisericile / mănăstirile lor sunt construite în niște locuri de o frumusețe aparte.

Geghard, mai multe biserici într-una singură, unele fiind scobite direct în stâncă. Ai impresia că ai călătorit în timp cu câteva secole:

Georgia

Surpriza călătoriei a fost Georgia: peisaje diverse – munți verzi și înalți în nord, peisaj arid la granița cu Azerbaidjanul, dealuri cu viță de vie în Kakheti și un Batumi surprinzător la Marea Neagră – pur și simplu nu te poți plictisi în această țară oriunde ai merge. Tbilisi este un oraș neașteptat de cochet și european care mie mi-a plăcut mai mult decât Riga sau Bratislava la un loc – rămâne unul dintre orașele mele preferate în care mi-ar plăcea să revin cândva.

Batumi, orașul „cool” de la Marea Neagră. Pe când litoralul românesc crede ca se scoate cu cluburi de fițe și un Cazinou în ruină, gruzinii construiesc zgârie nori extravaganți în Batumi. Da, au o plajă super-bolovănoasă, dar nimănui nu-i pasă de detaliul ăsta, hotelurile gem de turiști:

Tbilisi are de toate: și case vechi și elegante (multe renovate, altele în curs de renovare, altele în paragină), și construcții noi și interesante, și mâncare bună și o climă mai blândă decât în Erevan. I loved it.

Mtskheta, fosta lor capitală, cu o panoramă foarte interesantă din vârf de deal:

În vizită la amicul Stalin, unul dintre puținii dictatori cu muzeu. Cum, nu-l recunoașteți pe tovarășul Stalin în fotografie? La 20 și ceva de ani era un tânăr foarte arătos:

Kazbegi – când în sfârșit am ajuns sus la Gergeti am fost pur și simplu fericită:

David Gareja, în mijlocului unui „no man’s land” lângă Azerbaidjan:

Sighnaghi aduce mai mult cu un orășel din Toscana decât cu Georgia pe care ne-o imaginăm noi:

Azerbaidjan

În Azerbaidjan nu am vizitat decât Baku care arată ca un Euro-Dubai, un oraș în plin boom economic, împânzit de șantiere și construcții grandioase și noi, în care Marea Caspică miroase efectiv a benzină. Au petrol, bani, și asta se vede mai ales în capitala țării, dar și în prețurile de acolo, aproape duble față de Georgia și Armenia, dacă e să judec doar după prețurile la cazare și mâncare. Mi-a plăcut orașul și mi-au plăcut azerii cu aerul lor de lupi de stepă.

Clădirea din Baku care te lasă mut de admirație este Centrul Heydar Aliyev:

Orașul vechi din Baku cu Flame Towers undeva în spate – noaptea aceste turnuri se animă ca niște flăcări, simbolul Azerbaidjanului:

Siguranța în Caucaz

Din multe puncte de vedere aș putea compara țările caucaziene cu țările baltice, de exemplu. Și acolo una dintre țări este mai avansată economic (Estonia – Azerbaidjan), și țările baltice au făcut parte din URSS, și acolo găsești un amestec de nou și vechi și un farmec demult apus în țările vestice. Țările din Caucaz nu sunt nici mai sigure nici mai nesigure decât cele baltice – așa cum în Riga nu te aștepți să te întâlnești cu letoni sângeroși la colț de stradă, nici în Tbilisi nu pândesc georgieni cu mitraliere la fiecare fereastră, iar prin Erevan nu stau parcate tancuri, deși practic țara este încă în război cu Azerbaidjanul, căci nu s-a semnat decât o încetare a focului între cele două țări. Este un teritoriu asupra căruia încă mai planează divergențe politice și nu numai: în Nagorno-Karabah câțiva soldați au fost împușcați acum câteva săptămâni, dar nimeni nu părea foarte îngrijorat de asta. Am străbătut țările în lung și în lat, am călătorit singură cu marshrutka, cu trenul, cu autobuzele unei agenții, cu taxiul noaptea și nu m-am simțit nici o clipă în pericol. Este la fel ca peste tot: trebuie să îți porți de grijă fără a deveni paranoic, să te încrezi în oameni că sunt oameni și să fii atent la propriul instinct care îți va spune ce situații și personaje să eviți.

Limba

Dacă plănuiți să mergeți în Caucaz și cunoașteți limba rusă, v-ați scos. Rusa este ca o doua limbă maternă pe acolo, toată lumea o știe, toată lumea o vorbește și toată lumea se așteaptă să o vorbești și tu, dacă vii dintr-o fostă țară comunistă. “Dar cum de nu știi limba rusă?” se mira o armeancă (în rusă) în trenul de la Erevan la Tbilisi. Fiica ei se jena să-mi traducă întrebarea mamei, dar culmea e că eu o dedusesem foarte ușor. Nu știi rusă? Nici georgiană, nici armeană, nici azeră? Nu-i nimic, limbajul semnelor e universal valabil și, ocazional, întâlnești oameni care cunosc și puțină engleză. Într-o dugheană din Tbilisi din care mi-am luat brânză, roșii și ouă am avut surpriza să constat că negustorul știa să spună „cheese” și să numere în engleză. Cu limba vorbită e mai ușor, dar ce te faci cu cele două alfabete – armean și georgian – care seamănă mai degrabă cu niște spaghetti aruncate pe un perete decât cu alfabetul nostru? Ei bine, te descurci cum poți. Unele străzi aveau indicatoare și în alfabetul latin, altele nu, unele marshrutka avea tăblițe cu destinația în litere latine, majoritatea nu, așa că de bază rămânea…întrebatul.

Turiști

Foarte mulți polonezi (foarte mulți! plin…), ruși, francezi, dar și italieni, spanioli, olandezi. Nișe polonezi cărora le-am spus că am văzut o grămadă de compatrioți de-ai lor prin Caucaz au râs și mi-au spus că ei și cu georgienii au aceleași sentimente vizavi de Rusia. Nu am văzut decât un cuplu de români în Armenia, în rest n-am întâlnit picior de român nicăieri.

Din păcate suntem o nație cu un nivel de curiozitate destul de scăzut și cu pretenții poate prea mari. Dacă pentru niște olandezi care vin dintr-o țară cu un nivel de trai mai ridicat ca al nostru nu era o problemă să călătorească cu marshrutka și să se amuze de unele situații de pe drum, un român obișnuit, sunt sigură, ar fi strâmbat din nas la multe chestii de pe acolo.

Singura scuză care stă în picioare pentru lipsa noastră de interes față de aceste țări e că nu sunt zboruri directe către ele, iar zboruri low-cost sunt doar din Budapesta (spre Kutaisi și Baku, cu Wizz Air), deci ar fi mai avantajați cei din vestul țării care pot ajunge relativ ușor la Budapesta. Deși eu locuiesc în București și m-am întors prin Budapesta cu trenul și n-am murit din cauza asta, ba chiar m-am bucurat să mai petrec o zi în capitala Ungariei.

Bani

Ieftin. Prețuri mici, uneori ridicol de mici, mai ales în Georgia și Armenia. Azerbaidjanul e un caz mai special, cel puțin la anumite categorii. Voi avea un articol separat despre buget, dar dacă vă spun că am cheltuit aproximativ 850 Euro pentru o vacanță de 3 săptămâni cu totul inclus, cu 2 bilete de avion, cu aproape o săptămână în Turcia, poate o să ziceți că eu sunt un caz mai special. Dar nu sunt. Pur și simplu se poate și așa.

Granițe

Pentru Georgia și Armenia nu e nevoie de viză, pentru Azerbaidjan da. Între țări am circulat numai cu trenuri de noapte, la clasa a treia, mai mult sau mai puțin confortabil. Drumuri lungi, de 10-16 ore, cu câte 2 ore stând pe loc la granițe. Cel mai mult parcă s-a stat la granița cu Azerbaidjanul, acolo a venit un nene cu un laptop și ne-a făcut poze la toți în tren. Azerii m-au fotografiat și la plecarea din Baku, pe aeroport, le-o fi fost frică să nu plece altcineva în locul meu. Dar nu am avut probleme de nici un fel cu ei, deși fusesem și în țara “prietenă” Armenia – mi-au urat “Welcome to Azerbaidjan!” și asta a fost tot.

Despre cum am intrat în Georgia dinspre Turcia pe picioarele mele, deși aveam bilet la autocar e o poveste lungă din categoria “țeapă turcească”, noroc că am avut…noroc, cum am avut de câteva ori în călătoria asta. Sau poate nu se numește noroc ci înger păzitor sau grație divină, căci deși am ajuns și în niște situații potențial periculoase totul s-a încheiat într-un final cu bine.

Pe scurt asta a fost vacanța cea mare de anul ăsta, pe larg o să scriu în lunile care urmează, dar dacă aveți întrebări sau nedumeriri mă puteți întreba și aici. Și dacă voi reuși să vă fac poftă de o călătorie în Caucaz (măcar unei singure persoane, dacă nu mai multor oameni), înseamnă că blogul ăsta și toate articolele și fotografiile care urmează nu vor fi în van 😊