E un loc în Turcia numit ”Maldivele turcesc”. Insula Suluada e o insulă mică și pietroasă cu ape turcoaz, cu un țărm mic pe care se înghesuie 10-15 gulet, parcate atât de aproape încât nici nu poți înota lângă ele. Poate de asta mi-au plăcut mai mult opririle în alte golfuri în care puteam înota liberă.
Hello, Antalya! E plăcut să stai la plajă, dar n-am venit până aici ca să fac doar asta. Dacă vrei să vezi locuri istorice, ai de unde să alegi. Dacă vrei croaziere și snorkelling, sunt și din astea o grămadă! Mi-am luat mai multe excursii organizate pentru weekend, căci e cam greu să le vezi cu transportul public (și mai e și groaznic de cald!), dar cum aici planurile se schimbă de la o zi la alta prima excursie n-a fost unde planificasem inițial, ci pe la niște situri istorice din apropiere de Antalya: Side – Aspendos – Perge plus Cascada Kurşunlu.
Am venit în Antalya ca să regăsesc vara și să-mi îndeplinesc o dorință mai veche: de a vizita Riviera Turcească în care poți combina vizite la locuri istorice cu peisaje excepționale și croaziere pe Mediterană. Plus, știam că aici va fi mai ieftin de trăit și asta e de luat în calcul când plănuiești să stai câte o lună pe undeva.
După mini-vacanța de Paște de la Istanbul pot să spun liniștită: vreau să mă întorc aici pentru o altă vacanță mai lungă, să mă bucur de soare, mare, mâncare bună și de ospitalitatea turcească. Să profit de prețurile încă bune și de numărul (parcă) nu așa mare de turiști.
Credeați că de sărbători stau acasă, cânt colinde și fac cozonaci? 🙂 Sigur că da, de Crăciunul…chelnerilor, prin ianuarie, așa. Până atunci profit de zilele astea libere ca să dau o fugă până la frații noștri musulmani și să mai vizitez câte ceva. De exemplu sud-estul Turciei, prin fosta Mesopotamia, că tare-mi place mie zona aia.
Nu am vizitat pe îndelete Trabzonul, mai degrabă l-am traversat la plecare din meydan până la autogară și am fotografiat toate acoperișurile care mi-au ieșit în cale. Asta pentru că drumul până în centrul orașului trece pe un fel de pod foarte lung care face legătura dintre port și centru.
Cei care ajung la Trabzon, fie pe calea terestră, ca mine, fie cu feribotul, ca alții, au câteva opțiuni de locuri de vizitat prin preajmă: unul este Mănăstirea Sümela, altul e Lacul Uzungöl și un altul este Batumi, peste graniță. Eu venisem până acolo pentru Sümela și pentru că de la Trabzon sunt curse cu autocarul până în Georgia. Cel puțin așa credeam eu.
A doua zi în Amasya, după ce m-au încolțit iar cățelușii pufoși și jucăuși de la pensiune, am plecat în căutarea servisului. Nu era nici o grabă, plecarea era la 11.45, și am avut timp să mă mai plimb un pic prin Amasya. La biroul din meydan al companiei de transport am făcut comandă pentru un servis și în timp ce așteptam unul dintre angajați a făcut conversație cu mine. De unde sunt? Ro-ma-nia? Știu eu oare că Amasya face negoț cu România cu mere, ceapă și cartofi? Nu?
Dacă mă veți întreba ce mi-a plăcut cel mai mult în scurta mea trecere prin Turcia, vă voi răspunde că Amasya a fost cel mai frumos (și mai neașteptat) loc vizitat. Este un oraș vechi păstrat impecabil, cu o istorie ilustră (a fost capitala regilor pontici și un oraș prin care s-au perindat multe civilizații, este locul de naștere al geografului Strabon), în mijlocul unui peisaj spectaculos, cu stânci care răsar fix din spatele caselor otomane transformate acum în pensiuni. Dacă nu ați ajuns încă acolo merită să îl luați în considerare pentru următoarea vacanță în Turcia.
Am fost impresionată de transportul cu autocarul prin Turcia: îmi plac mai mult trenurile, chiar dacă sunt mai încete de felul lor, și aveam oroare de mers cu autocarul – asta până când am ajuns în Turcia și am rămas uimită de cât de eficient este acest mijloc de transport la ei.