Niciodată în călătoriile mele peste hotare nu m-am urcat în acele autobuze turistice colorate cu care faci turul orașului așezat confortabil pe scaun: ba din lipsă de bani, ba pentru că preferam să bat orașul la pas în loc să-l văd pe fugă. Cât despre autobuzele supraetajate nu m-am urcat decât în cele irlandeze, când am fost la Dublin anul ăsta, și evident că m-am cocoțat la etaj, să văd cum e.
Eu am locul meu la mare, un mic golf pe care l-am botezat anul trecut „al pescarilor”, pentru că acolo își au baza niște pescari și bărcile lor vechi. Cum am ajuns m-am dus direct acolo, și așa plaja „cealaltă” gemea la ora aia de turiști care se călcau în picioare.
Greu de ales dintre fotografiile de duminică de la evenimentul Big Day Out. Eu n-am stat decât la 1/2 Big Day Out, adică vizitarea a 3 centre de plasament, unul din Tâncăbești și două din București pentru că, după cele trei, m-am trezit de-a binele epuizată: de la râsete, țopăială, bucurie, de la căldură (din aia termometrică, dar și din cea sufletească), de la alergătura dintr-o parte în alta, de la ridicarea plaselor cu cadouri într-un lung șir indian (ah, ce febră musculară am azi 😊.
Nu e tocmai un muzeu propriu-zis, ci o adunătură de pietre burtoase care zac la soare undeva lângă Costești. Sunt supranumite “pietrele care cresc”, chiar dacă viteza lor de creștere este mică și neînsemnată – după un număr foarte mare de ani ceea ce era doar o pietricică va ajunge un bolovan serios, cu un loc special într-un muzeul dedicat – aceștia sunt trovanții, un fenomen geologic existent și în țara noastră.
O dată ajunsă la Baia de Fier am renunțat să vizitez peștera pentru o plimbare fără țintă prin împrejurimi. Am mai fost pe acolo acum 4 ani și încă mai am niște amintiri foarte clare de atunci: copiii care ne făceau cu mâna dintr-un sat de pe lângă Baia de Fier, șirul de brazi de pe lângă strada principală din Novaci, merele roșii care s-au împrăștiat pe sub scaunele din mașină. Eu, mai tânără și cu părul mai lung și niște jeanși pe care nu-i mai am acum.
Ca să ajungi la mănăstirea Polovragi treci printr-o serie de sate frumușele și sărăcuțe, cu case cu grădină în față, salcâmi peste tot și dealuri în spate; un singur nume am reținut – Drăganu – de mers odată la plimbare pe acolo, pe lângă casele jupuite de tencuială, lăsând să li se vadă coastele de lemn vechi, împletite pe diagonală.
Nu am fost la Noaptea Muzeelor. Nici sâmbăta trecută, nici niciodată. Nu mai suport să fie întuneric, frig, vânt sau ploaie, am senzația că fără lumină o să mă sting și eu ca lumânările alea de unică folosință care țin doar 1-2 pâlpâiri de flacără. Așa că duminică pe la prânz m-am dus la cimitir, firește, mai precis la Bellu, ca tot pensionarul obosit după o săptămână de muncă.
Plănuisem și altădată să vizitez Sanatoriul Ana Aslan și cum ieri intenționam să mă duc la Snagov, ajungând până la urmă la Prisma, unde nu este absolut nimic de văzut, pe drumul de întoarcere i-am zis șoferului să mă lase la Ana Aslan, care părea să aibă un parc frumos și liniștit înăuntru. Programul de vizitare e marțea, joia și duminica de la 16 la 18, dacă am reținut eu corect, dar dacă tot eram acolo l-am rugat pe paznic să mă lase să mă plimb un pic. N-a fost o problemă, mai târziu am observat că nu eram singura venită „în vizită” la ore nepotrivite.
Există o insulă mică în Parcul Carol numai bună pentru un picnic la umbra unui copac. Mă duc acolo cam în fiecare an, mai ales primăvara, când lipsa de soare devine acută. Ieri, după ce m-am moșmondit prin casă o oră hotărându-mă dacă să plec sau nu, uitându-mă pe fereastră din 5 în 5 minute și admirând cerul pâclos rău-prevestitor, mi-am făcut până la urmă curaj și am plecat la picnic.
Nu am mai fost într-un mall bucureștean de foarte multă vreme, cam de când s-a început construcția la faimosul AFI pe lângă șantierul căruia trecem pe vremea aia, în drum spre serviciu. Așa că nu eram la curent cu standardele în domeniul ăsta, îmi imaginam că ele cresc de la o zi la alta, sau măcar de la un an la altul. Ei, și ieri am ajuns tocmai la AFI Cotroceni pentru prima dată în viața mea.