Sinaia are multe de oferit, chiar și celor care nu sunt montaniarzi înrăiți. Într-o zi senină puteți merge până la Cabana Piscul Câinelui și chiar mai departe, până pe vârful Piscul Câinelui. Pentru cei dornici de o plimbare la munte se poate merge doar până la cabană – este o plimbare ușoară și foarte plăcută în orice anotimp. Într-o duminică de ianuarie, când am fost eu, ningea încet la poalele munților și, până să ajung sus, a ieșit și soarele – strălucitor și rece.
Ce faci când ai pierdut spiritul Crăciunului, în orașul tău zăpada refuză să vină și ai prea mult timp liber la dispoziție? Pleci tu în căutarea Crăciunului și-a zăpezilor de altădată! Și ce loc mai bun pentru asta decât Brașovul, care le are pe toate: muntele la doi pași, un superb centru vechi și-o cetate care veghează orașul de sus?
Știați că la intrarea unei case de pe Dumbrava Roșie crește bambus – înalt și verde la mijlocul lui decembrie? Sau că plăcuța bilingvă care marchează Piața Spaniei este un azulejos specific Peninsulei Iberice și în perimetrul Strada Polonă – Bulevardul Dacia – Piața Spaniei – Strada Dumbrava Roșie se găsesc cele mai frumoase case din tot Bucureștiul, majoritatea monumente istorice?
Am locuit un număr de ani în cartierul cuprins între Bulevardul Dacia și Calea Moșilor, cu Rosetti străbătându-l pe mijloc. Treceam aproape zilnic prin Grădina Icoanei unde petreceam multe după-amiezi de weekend moțăind la soare cu o carte în mână, mă opream la fel de des într-un non-stop faimos de unde luam mâncare, ciocolată bună sau ciorapi fistichii, iar duminicile mă plimbam pe străduțele întortocheate ale acelui București vechi și pestriț.
Una din ultimele zile pe anul ăsta în care ne-am putut plânge, pe bună dreptate, că am murit „de cald”. Și dacă tot a fost soare și frumos, am refuzat să petrec ziua în casă – plimbarea am început-o în Cișmigiu unde e un târg destul de anemic cu kürtős kalács, porumb și vin fiert și mulți pensionari lenevind la soare. Patinoarul e semi-dezghețat, bradul a fost împodobit, căsuța moșului umplută cu jucării.
Încă o excursie cu Bucureștiul meu drag, de data asta organizată de cei de la Asociația Zeppelin care ne-au fost ghizi prin șase situri industriale la care în mod normal nu ai acces. Nu știu câte excursii de tipul ăsta se organizează în București sau în România, dar pentru mine asta a fost prima: în afară de o vizită făcută inopinat moarei lui Assan acum vreo 2 ani și o vizită la fabrica de pâine pe vremea când eram în școala generală, nu-mi amintesc să fi avut alte tangențe cu mediul ăsta care e la fel de misterios pentru mine ca Londra cețoasă a lui Jack the Ripper.
Miros de iarnă, zile friguroase și o săptămână nesfârșit de lungă. Sentimentul unor lucruri care s-au sfârșit. Ciocolată cu iaurt și căpșuni lângă un ceai fierbinte. Cineva încercând seara ușa de la intrare. Reparații și constatarea banală că nu am în casă nici măcar o șurubelniță cât de mică.
Într-o sâmbătă dimineața pe la ora 10 beam un cappuccino cu scorțișoară pe terasa însorită a cafenelei de la Castelul Peleș, după ce cu un sfert de oră mai devreme fugărisem niște mâțe de la Mănăstirea Sinaia ca să le pot fotografia (pisicile mănăstirești sunt sfioase rău).
Sâmbătă, pe o arșiță mai ceva ca-n luna lui Cuptor, am pornit să sărbătoresc orașul București. Prima oprire – sala Dalles unde se desfășura nu știu ce festival al cafelei, din păcate foarte sărăcuț, săracul, doar câțiva expozanți care încercau să vândă cafea, ceai, dulciuri și lumânărele.
Weekendul ăsta m-am gândit la o vară de acum câțiva ani și la o dimineață de iulie, o sâmbătă, parcă. Rareori știi ce însemnătate au lucrurile atunci când se petrec, de abia ulterior realizezi că, poate, dimineața aia de vară era doar prima piesă dintr-un puzzle mai mare care te va ține ocupat mult timp și-ți va da ceva bătăi de cap, căci jocul nu vine într-o cutie, cu o imagine pe ea, ca să-ți ușureze ție viața, primești doar piese, multe și mărunte, pe care trebuie să le pui cap la cap sau să le arunci cât colo. Și fără să-ți dai seama ești atât de prins cu potrivirea pieselor încât uiți să te bucuri de joc sau să-l pui deoparte când simți că te scoate din minți.