M-a atenționat aseară Nick că s-a anunțat noua linie de feribot pe Marea Neagră, de la Constanța la Batumi, de acolo la Ilicevsk în Ucraina și înapoi în România. E o veste grozavă, în primul rând pentru că până acum nu exista nici o modalitate de a călători pe Marea Neagră dinspre România daca nu dețineai un vas propriu sau posibilitatea de a închiria unul (nu știu ce părere aveți voi, dar eu îmi doresc foarte mult o astfel de călătorie…) și in al doilea rând pentru că o astfel de linie ușurează vizitarea țărilor caucaziene.
Cheltuielile logistice (transport, cazare, viză, etc., dar fără mâncare și alte fleacuri), au fost de aproximativ 700 de Euro pentru o vacanță de 3 săptămâni și 3 zile, din care am stat câte o săptămână în fiecare țară (Turcia, Georgia și Armenia), câteva zile în Baku și o zi în Budapesta. Cu totul am cheltuit undeva sub 900 de Euro.
Acum, că m-am întors din vacanța de trei săptămâni prin Turcia, Armenia, Georgia și Azerbaidjan, mă grăbesc să aștern unele concluzii, cât sunt impresiile foarte proaspete. O să las deoparte Turcia, deocamdată, că nu face parte din aceeași grupă de țări și oricum o să-mi încep poveștile pe blog cu ea – da, Turcia a fost foarte frumoasă, dar cumva mă și așteptam să fie așa.
Mai aveam o zi de petrecut în Georgia înainte de a pleca cu trenul spre Baku și nu eram hotărâtă ce să vizitez. Îmi doream mult să ajung în Mestia sau măcar în Kutaisi, dar erau prea departe ca să pot merge până acolo și înapoi într-o zi. Până la urmă, frunzărind niște broșuri, m-am hotărât pentru orășelul Sighnaghi din regiunea viticolă Kakheti, din estul Georgiei.
Voiam să ajung la David Gareja de cum am pus piciorul în Georgia, dar știam din ghid că nu există transport public până acolo, așa că am vorbit cu proprietarul hostelului și el mi-a sugerat să mai găsesc niște tovarăși de drum și să împărțim un taxi până la mănăstire.
Ziua de duminică, 24 august, mi-o rezervasem pentru o excursie mai specială: voiam să ajung la Kazbegi, în munții din nordul Georgiei, așa că m-am trezit mai de dimineață și m-am dus din nou la autogara Didube ca să caut o marshrutka.
Probabil știți că Stalin a fost georgian. S-a născut în Gori, la mică distanță de Tbilisi, unde principala atracție turistică este acum Muzeul lui Stalin, muzeu înființat după moartea lui în 1953 și redeschis după căderea comunismului în 1989.
După o primă zi petrecută prin Tbilisi era timpul să explorez puțin și împrejurimile. Mi-am ales ca primă țintă o localitate din apropiere – Mtskheta – fostă capitală în vremuri de demult și o atracție turistică ușor de atins (este la 20 de kilometri de Tbilisi). Cum în Georgia nu mai găsisem o agenție cu prețuri rezonabile ca în Armenia, eram oarecum pe cont propriu și trebuia să încerc, pentru prima dată în viața mea, celebrele marshrutka.
Cum aș putea să vă explic de ce mi-a plăcut atât de mult orașul Tbilisi, capitala Georgiei? Nu este o destinație faimoasă (din fericire), nici aureolată cu un nimb de mister și romantism care să atragă mase mari de turiști din vest – numele de Georgia încă mai inspiră teamă (Doar se știe că e război acolo. Sau a fost cândva, mă rog, oricum nu contează, e „periculos”). Într-un clasament al preferințelor personale am pus Tbilisi în fața multor orașe europene, ca Bratislava, Belgrad sau altele. Tbilisi mi se pare cu mult mai frumos.
Pe 21 august era plecarea din Erevan, aveam tren pe la ora 15.15, deci mai aveam timp dimineața pentru o plimbare. Am ieșit din casă și am luat-o într-o direcție în care nu mai fusesem până atunci, ajungând la o catedrală nouă, un fel de Catedrala Neamului armenească – o construcție imensă, hidoasă, cu o scară atât de lungă încât aveai timp să faci și-o insolație în timp ce urcai pe ea.
- 1
- 2