M-am întors dintr-o vacanță de două săptămâni prin Canada în care am vizitat atât Coasta de Est cât și un pic din Coasta de Vest, cu o scurtă vizită într-un parc național. Poate traseul urmat de mine e un pic prea ambițios pentru numai două săptămâni, dar eu sunt obișnuită cu așa ceva și mi s-a părut destul de echilibrat și ușor realizabil. Am vizitat: Montreal – Quebec – Ottawa – Toronto – Niagara – Vancouver – Victoria – Banff – Lacul Moraine – Lacul Louise – Calgary – Montreal și înapoi acasă. Voi povesti pe larg despre fiecare loc în parte, dar ca să vă faceți o idee de ce și Canada merită un loc onorabil pe wishlistul vostru de călătorii, iată câteva imagini de acolo.
Canada
Vacanța din Canada a fost cea mai costisitoare de până acum: am cheltuit aproape 2,000 euro pentru un concediu de două săptămâni în care am vizitat ambele coaste ale țării. Am călătorit pe traseul Montreal – Quebec – Ottawa – Toronto – Niagara – Vancouver – Victoria – Banff – Lacul Moraine – Lacul Louise – Calgary – Montreal și înapoi.
Dacă întrebi pe cineva ce e de văzut în Calgary, o să-ți spună de trambulina olimpică și Calgary Tower, eventual de downtown (în realitate banal și neinteresant), poate și de Prince’s Island Park, dar adevărul e că locul pe care nu trebuie să îl ratezi este McHugh Bluff, o culme cu o priveliște grozavă spre centrul orașului.
Dacă la Moraine m-am mulțumit să mă cațăr pe muntele de bolovani și atât, la lacul Louise mi-am propus să încerc și o drumeție scurtă până la ceainăria construită în munți, pe marginea unui lac micuț, lacul Agnes.
Din Banff se pot vizita două lacuri glaciare celebre pentru frumusețea lor: lacul Moraine și lacul Louise. Voiam în mod special să văd lacul Moraine, ”picture-perfect” cu azuriul său în care se oglindesc vârfurile zimțate și înzăpezite ale munților, dar părea că a ajunge acolo e misiune imposibilă: nu exista un shuttle regulat, iar de la singurul shuttle privat despre care aflasem online am primi un răspuns negativ pe email, cum că nu mai organizează curse până la lacul Moraine.
Printre cele mai frumoase locuri pe care le are Canada se numără parcurile sale naționale, 47 cu totul, dar care nu acoperă decât 3% din suprafața totală a țării. Banff a fost primul parc național înființat în Canada și asta hăt demult, prin 1885, și a devenit repede una dintre cele mai populare destinații turistice din Canada, faimos pentru izvoarele sale termale.
E un pic mai complicat de ajuns la Victoria, capitala British Columbia, dar merită să bați drumul până acolo – vei avea parte de o plimbare pe cinste printre insulițe verzi și ape albastre și, cu ceva mai mult noroc decât am avut eu, poți zări chiar și balene.
Toronto – Edmonton – Vancouver
Dacă vrei să ajungi de pe Coasta de Est pe Coasta de Vest a Canadei, avionul e de departe cea mai bună opțiune. Trenul care străbate țara, deși o aventură pe cinste, face trei zile dintr-o parte în alta și e foarte scump. Am preferat să iau avionul, dar nu am găsit unul direct – Flair Air e un low-cost oarecare cu escală la Edmonton, ocazie să petrec o oră într-unul din cele mai banale aeroporturi din Canada. Nici zborul nu a fost mai palpitant: de sus se vedeau numai pătrățele pe pământ cu câte o casă în fiecare pătrățică, alături o altă casă în altă pătrățică și tot așa, într-o pustietate dezolantă. Munții acoperă doar o mică parte din suprafața țării, restul aparține fermierilor izolați.
Unul din locurile pe care nu le poți rata într-o vacanță în Canada e Cascada Niagara – la granița dintre SUA și Canada, cascada se vede mult mai bine de pe coasta canadiană și în general e recomandată ca fiind o excursie de o zi, dar dacă vrei să explorezi mai bine regiunea, care e foarte frumoasă, poți să stai măcar două zile.
Dacă nu ar fi fost cascada Niagara în apropiere aș fi sărit Toronto și probabil nu aș fi regretat foarte mult: e un oraș în care cimentul și sticla predomină și l-am simțit ca fiind rece și mai cenușiu decât alte orașe canadiene (poate și din cauza norilor, cine știe…). Însă chiar și așa am găsit o oază de verdeață prin care să mă plimb în apropiere de Casa Loma.
- 1
- 2