Home Asia Cât costă o vacanță de trei săptămâni în China

Cât costă o vacanță de trei săptămâni în China

by Anca @ 1001 călătorii
528 views

Am petrecut trei săptămâni în China într-o vacanță pe cont propriu, singură, pe traseul Beijing – Xi’an – Chengdu – Yangshuo – Hong Kong – Taipei – Shanghai – Beijing, vacanță care a costat 2.000 de euro, aici intrând totul, de la bilete de avion, bilete de tren, cazare, viză, cumpărături și altele.

Inițial mă gândeam că aceasta e cea mai scumpă vacanță de până acum, dar mi-am amintit că două săptămâni în Canada, anul trecut, au costat tot 2.000 de euro, în timp ce trei săptămâni și jumătate în India m-au dus la 1.600 euro (dar cu cazări mai bune decât în China), trei săptămâni prin Grecia 1.000 euro, iar două săptămâni în Japonia m-au costat 1.400 euro în 2013.

Asta ca să vă faceți o idee despre bugetul unei vacanțe ”exotice”, pe cont propriu. Comparativ, o vacanță de 7 zile în China costă la o agenție în jur de 1.500 euro / persoană, fără bilete de intrare, mâncare și altele, dar ai parte de confort, iar organizarea cade pe umerii altcuiva – eu am petrecut multe ore ca să pun totul la punct, iar la fața locului nu m-am putut baza decât pe mine 🙂

Viză

Viza pentru China e destul de scumpă, am avut o viză cu două intrări care a costat 620 de lei (dacă ieși din China continentală și mai intri o dată ai nevoie de două intrări). Am scris despre viza pentru China aici.

BugetChina01.JPG

Biletele de avion

O mare parte din buget s-a dus pe biletele de avion: București-Doha-Beijing și retur cu Qatar (505 euro) și trei zboruri regionale / domestice Hong Kong – Taipei – Shanghai – Beijing, care au costat aproximativ 350 euro. De la Hong Kong la Taipei am zburat cu Hong Kong Airlines (136 USD), de la Taipei la Shanghai cu Spring Airlines (144 USD), iar de la Shanghai la Beijing cu China Eastern (103 USD). Toate biletele le-am luat de pe Skyscanner, după mine cel mai bun motor de căutare pentru bilete de avion.

BugetChina03.JPGUn tren de mare viteză

Biletele de tren

În China continentală am mers cu trenul: am avut un singur tren normal, de noapte, între Beijing și Xi’an, restul au fost trenuri de mare viteză. Biletele le-am cumpărat online, în avans, de pe Trip.com, o agenție care percepe un comision de 5 USD pentru fiecare bilet cumpărat. Poți rezerva bilete pe Trip.com chiar dacă biletele nu au fost puse încă în vânzare (se pun în vânzare cu câteva săptămâni în avans) – faci o rezervare, plătești și ei îți emit biletul când devine disponibil. Dacă nu mai găsesc bilete, îți returnează banii pe card. Poți anula o comanda la care nu s-a emis încă biletul și îți primești toți banii înapoi. Când se emite biletul primești un număr de confirmare, nu un bilet electronic: cu acel număr de confirmare poți merge la orice gară din China continentală și îți ridici toate biletele de tren, pe baza pașaportului.

Nu am avut probleme la ridicarea biletelor, informațiile erau deja la ei în sistem. La casele de bilete sunt cozi foarte lungi și aglomerație și nu e întotdeauna clar de la ce casă de bilete îți poți ridica biletele de tren cumpărate online (sunt doar caractere chinezești la casele de bilete). Oamenii de la ghișeu nu prea vorbesc engleza, așa că nu vă bazați pe ajutorul lor. Din acest motiv, dar și pentru că biletele se vând destul de repede, e mai bine să îți cumperi biletele de tren în avans. Eu nu m-aș fi descurcat să cumpăr biletele de la fața locului din cauza barierei lingvistice.

Câteva prețuri: Beijing – Xi’an 63 USD (soft sleeper, un fel de pat la cușetă mai confortabil decât cel numit hard sleeper), Xi’an – Chengdu 43 USD (fast train), Chengdu – Yangshuo 67 USD (fast train), Yangshuo – Guilin 7 USD, Guilin – Hong Kong 60 USD (fast train).

Toate prețurile pe Trip.com sunt în USD, am plătit cu Revolut ca să scap de taxele de conversie și alte comisioane bancare. Un tren de mare viteză circulă cu 245 km / oră la viteză maximă, dar nu îți dai seama ce viteză are când ești în tren (în unele trenuri afișau viteza). În China gările pentru trenurile de mare viteză sunt diferite de gările pentru trenurile normale, iar în orașele mari sunt mai multe gări, așa că atenție de la ce gară e plecarea, procedura de intrare în gară e greoaie și consumatoare de timp: se scanează bagajele, se verifică actele de identitate și biletele, se face check-in la poarta de îmbarcare și de abia după aia ai acces pe peron, cu 15-20 de minute înainte de plecarea trenului. În tren se mai verifică biletele încă o dată.

BugetChina04.jpgMetroul din China are porți pe peron

Transportul local

Toate orașele mari au mai multe linii de metrou care acoperă bine tot orașul, așa că de obicei am mers cu metroul: automatele de bilete au meniu și în limba engleză, semnalistica este și în engleză, anunțurile din tren sunt, de multe ori, și în engleză.

BugetChina05.jpg

”Bilet” de metrou în Taipei

La autobuze e mai complicat, de regulă se folosesc doar caractere chinezești, iar funcționarii care vând bilete în autobuz nu vorbesc engleza, e greu să te înțelegi cu ei, cu toată bunăvoința pe care o arată. Excepție fac Hong Kong și Taipei, unde engleza este cunoscută. Când am mai mers cu autobuzul (de exemplu la Armata de Teracotă), m-am documentat dinainte ce mașină să iau și verificam traseul pe harta offline, ca să știu unde să cobor.

Cazarea

Am stat la hosteluri, în dormitoare pentru fete. În general împărțeam camera cu alte chinezoaice care nu prea vorbeau engleza, unele cred că erau studente, învățau pentru examene. Hostelurile par ceva comun în China, iar unele specificau din start că nu primesc decât Chinese nationals only. O singură dată mi-am luat țeapă, la final de vacanță în Shanghai: un hostel într-un apartament dintr-un complex de locuințe private la care nu a răspuns nimeni nici la telefon, nici la ușă, era probabil un hostel fantomă, poate încercau să fure bani de pe carduri astfel, nu știu. M-am panicat un pic la momentul ăla, norocul meu a fost că aveam hartă offline (wifi gratis e foarte greu de găsit în China, iar dacă îl găsești, nu îl poți accesa) și am găsit alt hotel la vreo 700 de metri depărtare.

BugetChina08.jpgAnunț într-un hostel

În Beijing am plătit 87 USD pentru 5 nopți la Beijing Heyuan Courtyard International Hostel, în Xi’an 12 USD pentru 3 nopți la Jano’s Backpackers, în Chengdu 12 USD pentru două nopți la Wutongli Youth Hostel, în Yangshuo 11 USD pentru două nopți la Yangshuo Show Biz Youth Hostel, în Hong Kong 37 USD pentru 3 nopți la Cool Budget Hostel, în Taipei 17 USD pentru două nopți la Backpackers Hostel – Ximen, iar în Shanghai 24 USD pentru două nopți la Meego Yes Hotel. Toate cazările au fost ok, centrale și cu acces la metrou.

Biletele de intrare la obiectivele turistice

La aproape toate obiectivele turistice se plătește bilet de intrare, am găsit puține obiective turistice gratuite. La unele obiective e bine să îți iei bilet în avans, de exemplu pentru Orașul Interzis nu se pot cumpăra decât bilete online (am scris despre asta aici), la fel pentru Armata de Teracotă e mai bine să îți cumperi biletul în avans ca să scapi de cozi și să fii sigur că poți intra în ziua respectivă.

Aplicații utile

Cum engleza nu prea îți e de folos în China, e musai să ai niște aplicații pe mobil care să te ajute să te descurci singur(ă), că de întrebat vreun localnic n-ai pe cine, iar turiștii străini nu sunt așa de mulți, comparativ cu chinezii, și nici nu te ajută să apelezi la ei.

Hartă offline. OBLIGATORIU, OBLIGATORIU, OBLIGATORIU! Google Maps nu funcționează, așa că am folosit Maps.me și OsmAnd, alternativ. Maps.me e mai bun, dar în primele zile nu mă localiza pe hartă (uneori se mișcă greu și GPS-ul nu te localizează imediat, nu știu de ce). Pe harta OsmAnd nu sunt marcate toate locurile.

VPN. Multe aplicații sunt blocate în China continentală (Gmail și suita Google, Facebook). Le-am accesat activând VPN-ul, eu mi-am instalat o aplicație gratuită, HighVPN, a funcționat bine. În Hong Kong și Taipei accesul la internet nu e restricționat, iar pe Google Maps găsești informații despre transportul public, așa că e ușor să iei și autobuzul, dacă vrei.

Vremea

Am fost la final de iulie – prima parte din luna august, prognoza meteo a fost constant de ploaie, dar a fost o prognoză foarte proastă. Chiar și în zilele în care era parțial înnorat, când mă uitam la meteo în telefon aflam că de fapt plouă, chiar dacă afară nu era strop de ploaie. În trei săptămâni a plouat torențial în prima zi în Beijing și am mai prins două ploi scurte pe traseu.

În schimb a fost foarte cald, caniculă, peste tot, de la 33°C – 35°C în sus. În sudul Chinei, Hong Kong & Taipei umiditatea este mai ridicată, așa că aveam șervețele la mine mereu, eram leoarcă mai tot timpul.

Siguranța

La câte controale de securitate sunt în China, e una din cele mai sigure țări în care am fost: la metrou, în gări și la unele obiective turistice majore se scanează bagajele și se face control corporal. De fiecare dată. În unele orașe, la metrou, aveau un aparat cu care verificau dacă în sticla de apă ai chiar apă (sau cafea / suc) și nu altceva; nu știu care era tehnologia, dar verificau toate sticlele.

Sunt secții de poliție mai mici peste tot, inclusiv pe lângă obiectivele turistice, și poți să te plimbi noaptea fără grijă, chinezii își văd de treaba lor, nu se ia nimeni de tine pe stradă, sunt camere de filmat chiar și în locuri pustii, iar străzile sunt marcate și luminate.

Am fost în Hong Kong în timpul protestelor și era cât pe ce să rămân blocată acolo, dar asta e o poveste pentru un episod viitor 😀

BugetChina06.jpg

Fericită că am putut decola din Hong Kong în timpul protestelor de la aeroport

Toaletele publice

În China sunt toalete publice curate și gratuite peste tot în orașele mari. În Xi’an erau indicatoare stradale la intersecții care te anunțau, în engleză, câți metri sunt până la următoarea toaletă publică și nu puteai merge câteva sute de metri fără să nu găsești una.

Banii

În China continentală se folosește yuanul (CNY), în Hong Kong se folosește Hong Kong dollar (HKD), iar în Taiwan New Taiwan dollar (NT$). În Beijing nu am putut schimba bani decât la Bank of China și în aeroport. Am avut USD la mine, nu am folosit cardul la ATM și nici la cumpărături. În China se plătește în general cu mobilul, cu Alipay – vânzătorul generează un QR code, cumpărătorul îl scanează și plătește. Aproape toți chinezii plăteau așa, am văzut chiar și un țăran care vindea piersici pe un munte că accepta și plăți cu mobilul, avea un cod plastifiat pentru asta. Da, știu, chinezii sunt mai avansați tehnologic decât occidentalii…

Am încercat o singură dată să cumpăr ceva cu cardul și n-a fost acceptat de POS, nu știu de ce. În aeroport am vrut să cumpăr o băutură de la un automat, dar nu avea opțiunea de plată cu cardul, doar Alipay. În schimb am cumpărat bilete online (de tren, bilete de intrare la Armata de Teracotă sau Orașul Interzis) și am plătit cu cardul Revolut.

Mâncarea

E mult mai variată decât mă așteptam eu și la prețuri accesibile. Cel mai mult mi-a plăcut mâncarea vândută pe stradă, erau zone cu multe tarabe care vindeau tot felul de chestii foarte noi pentru mine, iar în Taipei aveau piețe de noapte (night markets) numai cu mâncare, fructe și deserturi. Se mănâncă multe frigărui picante (tot felul de tipuri de carne sau legume tăvălite printr-un sos picant), găluști (dumplings) umplute cu tot felul de chestii, ai ce experimenta acolo! Mâncarea chinezească pe care o știm la noi e doar o parte din bucătăria lor și pare a fi partea cea mai puțin interesantă.

BugetChina07.JPGNight market în Taipei

Nu mi-au plăcut chiar toate mâncărurile, de exemplu micul dejun chinezesc constă în tăiței sau niște dumplings mai mari, cât pumnul. În nordul Chinei nu există sandvișuri sau salate, pur și simplu nu vezi așa ceva, doar în Hong Kong, Taipei și Shangai le-am zărit, așa că dimineața de obicei luam micul dejun la McDonald’s.

BugetChina10.jpg

Din capitolul ciudățenii la supermarket

Oamenii

Mi s-au părut mai amabili decât mă așteptam, aproape deloc curioși în privința străinilor (sau poate că nu o arată), nu am avut parte de atenția aceea constantă și obositoare din India, de exemplu. Chinezii sunt foarte ascultători în fața autorităților, nu comenta nimeni că de ce așa și nu altfel, dar sunt și foarte controlați, totul e informatizat, accesul la informație e restricționat, iar din 2020 devine obligatoriu sistemul de Social Credit prin care fiecare cetățean chinez primește un rating în funcție de comportamentul lui și poate fi pus pe o listă neagră dacă face / spune ceva reprobabil (ca la recenziile de pe Booking).

La începutul anului a fost o știre că zeci de milioane de chinezi nu au putut să își cumpere bilete de tren sau de avion pentru că au avut un punctaj prea scăzut, așa că ești ”motivat” să fii un cetățean model. Cum până și biletele de tren sunt emise pe baza unui act de identitate, e clar că statul chinez știe absolut tot ce faci.

BugetChina09.JPGChinezii sunt inventivi și practici: aici avem niște cătușe pentru cuplul părinte-copil 😀

Altele

Per ansamblu, mi s-a părut foarte ușor să călătoresc singură prin China: infrastructura e pusă la punct, totul e informatizat, au ghiduri online foarte detaliate în limba engleză (recomand Travel China Guide), este o țară sigură și au o cultură tolerantă. În afară de asta sunt foarte multe locuri și lucruri de văzut și experimentat, ba chiar și de învățat de la ei.

Partea proastă e că e obiectivele turistice sunt foarte aglomerate, mai ales cele cunoscute, dar sunt și multe alte locuri mai puțin faimoase unde te simți relaxat, dar e mai greu e să le identifici, străin fiind.

Live well, travel often! 😛

3 comentarii
3

3 comentarii

Cristina 20 septembrie 2019 - 2:59 am

Eu de Taiwan m-am îndrăgostit, nu așa! N-am fost în Taipei, doar în Taichung și Sun Moon Lake, dar toată lumea cu care am comunicat știa sau încerca să vorbească în engleză. Mi s-a părut ușor de navigat, în Taichung au inclusiv un website cu transportul în comun în timp real. Busul e gratis în limita a 10km, eu mă plimbam de vreo 4 zile și cheltuisem, cred, 1.5NTD. Cardul de transport în comun Easycard super comod: merge la bus, la tren, la 7/11 etc. (la fel ca și Octopus-ul din HK). Mi-a plăcut mult și HK, dar Taiwan mi-a intrat la suflet.

China continentală, din păcate, cred că am s-o amân cât se poate. E interesant și enorm de mult de văzut, dar pur și simplu nu „simt” destinația. Deocamdată, luna viitoare poate mă răzgândesc :)) Apropo de China, cum s-au dezvoltat ei tehnologic foarte mult, folosesc inclusiv în școli tehnologie. Și o chinezoiacă de 16 ani pe care am întâlnit-o în Thailanda mi-a dat să ascult ce folosesc ei la partea de listening. Era o conversație cu una dintre replici cam așa:„It’s never too late to learn English. Karl Marx started learning English when he was 50 years old.” :))

Cât despre orele pe care le-ai petrecut punând totul la punct, asta e parte din călătoria în sine 🙂

Răspunde
Anca @ 1001 călătorii 21 septembrie 2019 - 11:38 am

De acord, cel mai bine e să ”simți” destinația, nu să mergi undeva doar că e la modă sau că pare interesant. Îmi doream să ajung în China de mai mulți ani și efectiv anul ăsta mă gândeam numai la asta, că trebuie musai să îmi iau bilet – China era opțiunea numărul 1, dar nu era singura (nu strică să ai și niște rezerve la îndemână 😀 ). Acum, că mi-am făcut pofta, nu îmi mai trebuie China o vreme, am multe alte țări în care visez să ajung 😛

Răspunde
anca 22 septembrie 2019 - 10:33 am

miunat post.. multumim mult pentru asa informatii.. sunt de mare ajutor, si eu am china in plan si articolul tau e foarte documentat si muncit… minunat ca ai vizitat si ai realizat un vis de al tau,e foarte frumos si ma bucur sa citesc ce scrii

Răspunde

Leave a Comment

O să îți placă și: