Cărțile lui mărțișor și ale lui ploișor

Două luni cam ploioase, în care dacă am prins o zi cu soare am făcut țuști în parc pentru niște ultraviolete și citit cărți. Că-n rest a fost cu umbrele, frig, zdrențe de nori, iar de azi revine ploaia pentru că… a fost prea mult soare și de ce să fie cald și bine de 1 mai? Trăgând linia la final de primăvară am citit 15 cărți în două luni și probabil că până la sfârșitul lui aprilie voi termina și Țara mea inventată, o altă carte care îmi place mult, a unei scriitoare pe care o descopăr abia acum: Isabel Allende. Dar hai să vedem ce am citit în martie și aprilie, printre flori de cireș și ploi răzlețe:

Îngeri și insecte, A.S. Byatt. O scriitoare nouă pentru mine și două povești din secolul trecut tratând două subiecte fără nicio legătură aparentă: îngerii și insectele. Prima dintre ele – Morpho Eugenia – mi s-a părut mult mai bună decât a doua, este povestea unui bărbat care, după ce și-a dedicat viața studierii insectelor în jungla amazoniană, se întoarce în Anglia și se îndrăgostește de o tânără frumoasă dintr-o familie bună. Nu, povestea nu se termină aici, e cu final neașteptat, dar nu întorsătura din condei mi-a plăcut, ci felul în care un om poate să iubească niște insecte precum furnicile și cât de fascinantă e viața acestor mărunte viețuitoare. A doua nuvelă – Îngerul conjugal – e despre strigoi și ședințe de spiritism – drăguță, dar parcă nu se compară cu prima.

Vânătorii de zmeie, Khaled Hosseini.

Grădina uitată, Kate Morton. Iată o carte în care trebuie să fii atent ca nu cumva să încurci perioadele temporale cu care se joacă autoarea! Te găsești ba în Australia zilelor noastre, ba în Anglia secolului trecut, după care fragmentele se mărunțesc și mai tare și se amestecă precum niște piese de puzzle aruncate în aer de un copil năzdrăvan. Povestea e plină de mistere și te ține în suspans, dar nu chiar până la finalul finalului – dacă ai puțină imaginație poți deduce și singur destul de bine ce s-a întâmplat. O carte antrenantă, dar nu o capodoperă care să te marcheze într-un fel.

Omul nostru din Panama, John le Carré. O carte cu spioni și un croitoraș de lux care a ajuns spre final să mă plictisească de moarte. Povestea e inspirată de romanul Omul nostru din Havana de Graham Greene, pe care nu am citit-o încă, și a fost ecranizată în 2001 cu Pierce Brosnan în rolul spionului. Eu vă recomand ca mai bine să vedeți filmul.

Șapte ani in Tibet, Heinrich Harrer.

Despre frumusețea uitată a vieții, Andrei Pleșu. O colecție de articole de presă reunite sub un titlu care te induce în eroare: în carte nu prea este vorba despre frumusețea vieții, ci despre tot felul de enervări cotidiene, politice, sociale sau personale, despre care autorul a considerat că e păcat să se piardă în arhiva unui ziar și le-a îndesat între coperțile unei cărți. O carte plăcută, dar nu mai mult decât atât.

Umbra vântului, Carlos Ruiz Zafón. Doamne, cât m-a scos din fire cartea asta! A trebuit să o las câteva zile deoparte și să citesc altceva ca să ies din atmosfera lugubră a Barcelonei secolului trecut! Dacă în Grădina uitată aveam parte de mistere, aici misterele sunt sumbre, iar atmosfera apăsătoare: o Barcelona gotică, un băiat care încearcă să descopere povestea unei cărți uitate, o dragoste nefericită, un personaj sinistru, să mai continui? Până la urmă am dovedit-o și nu mi-a părut rău, deși nu e o carte pe care să-mi doresc s-o recitesc vreodată.

Consolările filozofiei, Alain de Botton. Dacă nu vă atrage filozofia cu aerul ei elitist și nu știți prea bine cine sunt Socrate, Epicur, Seneca, Montaigne, Schopenhauer și Nietzsche și care a fost filozofia lor de viață, vă dă o mână de ajutor Alain de Botton care îi aduce pe domnii de mai sus din răceala bibliotecilor în viața noastră de zi cu zi. O carte de citit și recitit, mi-a plăcut mult mai mult decât toate „misterele” de mai sus, dătătoare de adrenalină.

Amsterdam, Ian McEwan. O poveste ciudățică despre niște oameni care fac un legământ neobișnuit și îl și duc la îndeplinire, prostește. Am citit și cărți mai bune de McEwan, Amsterdam nu mi s-a părut remarcabilă.

Madame Mallory și micul bucătar indian, Richard C. Morais.

Bazarul pe roți: cu trenul prin Asia. Paul Theroux. Ah, daa, ce carte minunată! Voi scrie o recenzie separată, așa cum și merită această carte.

O mie de cocori, Yasunari Kawabata. Pentru mine Kawabata este cel mai bun scriitor japonez, iar cartea de față e o altă dovadă a talentului său: o poveste despre maturizare, iubire și moarte, potrivită pentru o zi ploioasă, când te poți răsfăța cu un ceai verde, neapărat japonez.

Alte cărți din alte domenii

Never Eat Alone, Keith Ferrazzi. O carte „inspirațională”, despre cum secretul succesului în viață este networkingul permanent și în toate ocaziile. Un strop de adevăr este pe undeva, dar ideea e dusă la extrem, în stilul pompos tipic american.

Effective Writing Skills for Public Relations, John Foster. O carte mai tehnică despre regulile lingvistice din PR (cel în limba engleză). E interesantă și am aflat câteva lucruri noi, chiar dacă e mai mult un manual de PR pentru cei care lucrează în presă.

Mai multe despre gândirea pozitivă, Vera Peiffer. O cărticică împănată cu poveștile de succes ale pacienților autoarei care s-au vindecat de toate problemele prin câteva ședințe de hipnoterapie, plus niște reinterpretări moderne ale unor povești pentru copii. Cartea n-are nicio structură, pornește de undeva și sfârșește într-o grămadă de locuri comune, iar la final nu m-am ales cu nimic util.

Cam astea au fost cărțile mele de primăvară – voi ce cărți bune ați mai citit?