Alte cărți ale lui ianuarie-februarie

Am citit cu mult spor lunile astea, mai mult decât aș putea scrie pe aici fără să mă transform într-un blog de cărți. Câteva cuvinte merită spuse, totuși, măcar pentru mine dacă nu pentru altcineva 😊

Fiul cuvintelor, Iris Murdoch. Îmi place cum scrie Iris încă de când am citit Marea, marea, iar cartea asta nu m-a dezamăgit nici ea. Hilary Burde, un fost student și profesor la Oxford, actualmente un banal și blazat funcționăraș, e nevoit să se confrunte cu o dramă din trecut și cu vinovăția care îl macină de atunci. Personajul e destul de antipatic și are niște relații sociale absurde, ca să nu zic aberante, dar chiar și așa cartea e destul de antrenantă, mai mult datorită talentului autoarei decât intrigii în sine. Spre final, totuși, povestea devine cam neverosimilă, iar moartea unuia dintre personaje mi s-a părut de-a dreptul telenovelistică.

A nu te fi născut este, neîndoielnic, lucrul cel mai bun din viață, dar un somn sănătos este al doilea lucru foarte bun.
Nesfârșita amărăciune a copilăriei: cât de puțin e înțeleasă chiar și în prezent. Nici o suferință a unui adult nu poate egala, probabil, deznădejdea unui copil.
Nu existăm în prea mare măsură. Și totuși suferim nebunește.
A ierta este egal cu a fi iertat, taina universului, asta nu trebuie s-o uiți niciodată.
Mi-am irosit talentele și m-am prefăcut într-un sclav nu pentru c-aș fi regretat sincer cele ce săvârșisem, ci pentru că am fost furios pe ghinionul care m-a împiedicat „să ies cu fața curată”.
Ca în dese rânduri în copilăria mea, sentimentul de vină reieșea din pedeapsă și nu din răul comis.

Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, Aleksandr Soljenițîn. Îmi place Soljenițîn, dar are cărți mult mai bune decât aceasta. Sunt practic două nuvele de la începutul carierei lui de scriitor (le-am citit în jumătate de zi, sunt destul de scurte), o lectură plăcută, dar nimic mai mult. Având în vedere că au fost publicate în URSS și nu se putea scrie orice la vremea aia, probabil că nici scriitorul nu a avut libertatea necesară să se desfășoare.

Florile înghețate din martie, Ismail Kadare. A fost prima carte de Kadare, o poveste plină de simboluri și ritualuri noi pentru mine, într-o atmosferă similară cu cea post-revoluționară de la noi. Mi-a plăcut să descopăr o bucățică de Albania, să aflu despre kanun și povestea șarpelui. Și aceasta este o carte care se citește rapid, am terminat-o într-o zi de weekend.

Lista lui Schindler, Thomas Keneally. Am văzut filmul mai demult, dar nu credeam că și cartea va fi atât de palpitantă. E adevărat, își dă drumul mai greu la început, dar de la un moment dat încolo nu am mai lăsat-o din mână. Povestea adevărată a lui Schindler și a evreilor lui (Schindlerjuden) e impresionantă. Dacă o să ajung vreodată în Cracovia vreau să caut ghetoul evreilor și să vizitez și Auschwitz-Birkenau, care e în vecinătate. Oribile lucruri mai fac oamenii când li se permite și în egală măsură unii strălucesc în astfel de momente ca niște diamante rătăcite în mocirlă… Dacă vă interesează subiectul vă recomand și cartea lui Viktor Frankl (un supraviețuitor al celor mai dure lagăre din Polonia): Omul în căutarea sensului vieții – cartea e despre ce mai rămâne din umanitatea noastră după ce ni se ia totul (totul, în cazul deținuților din lagăr). Lista lui Schindler – cea reală – se poate vedea astăzi în arhivele de la Yad Vashem, în Israel.

Nemîngîiații, Kazuo Ishiguro. O carte ciudată, care pe alocuri m-a și enervat – atmosfera este atât de kafkiană, totul e atât de absurd, personajul principal se plimbă de colo-colo ca într-un vis încât îți vine să-i dai două scatoalce să-și vină în fire. Dar povestea are și momente emoționante, care te ating: oameni care nu își vorbesc, oameni care își pierd curajul pentru că au fost răniți cândva, părinți care își rănesc copiii, comunități care suferă și îi fac și pe alții să sufere… Întâlnirile ciudate ale domnului Ryder pot fi interpretate ca întâlniri cu el însuși, dintr-un alt timp: Ryder când era copil, Ryder tânăr, Ryder bătrân. Timpul nu este liniar, personajele fac salturi în timp și, aparent, și în spațiu, întregul lui univers din copilărie mutându-se brusc în orășelul anonim din Europa în care Ryder călca pentru prima oară în viață. O carte care merită citită dacă ai răbdare.

Un pic de istorie

De ce este România altfel?, Lucian Boia: în sfârșit, cineva care spune lucrurilor pe nume, fără să gâdile atâta sensibilitățile patriotarde ale românilor care cred că țara lor e cea mai grozavă din univers și în jurul ei se învârte tot sistemul solar! Dacopații cred că se zvârcolesc citind cartea asta care repune România în lumina corectă, de țară provincială, aflată mereu sub influența unor civilizații mai puternice din afară. Și cât m-am chinuit în școala generală să memorez fără rost datele unor bătălii glorioase pe care era musai să le știu (de ce?!), intoxicată cu măreția poporului român! A trebuit să treacă mulți ani ca să descopăr că istoria, dacă e povestită cum trebuie, e mai interesantă decât o carte polițistă și înveți mai multe din ea decât citind cărți de ficțiune. Nu am mai citit alte cărți de Lucian Boia, dar cu asta m-a făcut curioasă să încerc și altceva. De ce este România altfel? e o carte subțirică, se citește ușor – nu este o rescriere a întregii istorii românești, ci o încercare de a răspunde la întrebarea din titlu. Câteva răspunsuri:

Întârzierea. Totul începe cu o întârziere impresionantă.
Când ești la urmă, ai „șanse“ mari să rămâi tot acolo.
Din păcate, atitudinile nu se învață: ele pornesc din interior.
Elucubrațiile acestea au devenit un soi de Biblie pentru naționaliștii români (de orientare „autohtonistă“). Teza lui Densușianu a fost preluată în jurul anului 1980 în zona cea mai primitiv-naționalistă a istoriografiei comuniste și este și azi în plin avânt printre românii care măcar prin daci (din păcate prin daci fictivi) speră să-și trateze complexele.
Între „acomodare“ și „consecvență“, românii optează de regulă pentru acomodare.
Românii au mai mult o cultură a compromisului decât a rezistenței sau a aplicării neabătute a principiilor.
Dar oamenii, ca și națiunile, se verifică tocmai în situații disperate.
O, țară tristă, plină de umor!

Istoria Orientului Mijlociu: de la apariția creștinismului până în prezent, Bernard Lewis. O altă carte de istorie, dar de altă factură. Pe asta am început-o în 2014 și am citit-o de-a lungul mai multor luni. Dacă nu știți mare lucru despre istoria Orientului Mijlociu (așa, ca mine) vă puteți pune la punct cu evenimentele principale, în special începutul islamului, citind această carte. Din păcate a fost scrisă în 1995, cum am descoperit eu prea târziu, și exact când aș fi vrut să știu mai multe despre problemele actuale, cartea se termină.

Cărți abandonate

O minte sclipitoare, Sylvia Nasar. Mi-a plăcut filmul, îmi place Russell Crowe, dar cartea mi s-a părut necitibilă. E o biografie povestită anost, în care pagină după pagină aflăm povestea matematicianului John Forbes Nash, Jr. La început am crezut că primul capitol este de fapt introducerea și am tot așteptat să se întâmple ceva, dar până la urmă am realizat că ”that’s it”, așa va fi toată biografia. Sunt prea multe cărți bune pe lumea asta ca să pierd câteva zile cu una proastă, mai ales că eu citesc de plăcere, nu recenzez cărți de profesie. Am zis pas.

Cărți cu care mă chinui

The Street of Crocodiles, Bruno Schulz. Am început-o în ianuarie, am vrut s-o abandonez între ianuarie și februarie și momentan mă chinui să o termin, în prag de martie. Nu este o carte proastă, dimpotrivă, Bruno e unul din cei mai buni scriitori polonezi, cu un destin tragic: era evreu și a fost împușcat pe stradă de un nazist. Din cauza asta scriitorul nici nu a lăsat o operă foarte mare în urma sa, cartea de față fiind una din puținele publicate. Din păcate eu am varianta în limba engleză care nu se citește chiar așa de ușor, autorul având un stil anume, iar eu prea puțină răbdare. Totuși, nu vreau să o abandonez, chiar dacă nu e 100% pe gustul meu.

Alte cărți din alte domenii

Stil de viață, nu dietă!, Valentin Vasile. Nu citesc numai ficțiune, ci și cărți despre sănătate și dietă – de cartea lui Valentin auzisem mai demult și eram destul de curioasă s-o citesc, însă pentru mine a fost oarecum o dezamăgire. Poate pentru cineva care n-a mai citit cărți de tipul ăsta Stil de viață, nu dietă! se poate dovedi interesantă, însă eu n-am găsit nimic nou acolo.

Dilema omnivorului – O istorie naturală despre patru moduri de alimentație, Michael Pollan. Am citit anul trecut urmarea la cartea asta – În apărarea mâncării – și parcă mi-a plăcut mai mult. Aici autorul intră în prea multe detalii, care nu întotdeauna mă interesează, și, strict vorbind despre America, nici nu se aplică 100% la ce se întâmplă la noi. Însă e interesant de aflat cât de tare ne-am îndepărtat de mâncare ca aliment, în ce măsură am transformat-o într-un produs și cât de puține cunoaștem despre ea. De unde vine puiul pentru gătit? De la supermarket, firește. Pollan face pe detectivul și încearcă să afle de unde vine mâncarea în ziua de azi, iar răspunsurile pe care le găsește nu sunt foarte îmbucurătoare.

Per total am citit 16 cărți în două luni și încă mai am câteva „pe țeavă”. Eu zic că este un început de an promițător, am citit multe cărți voluminoase despre care am scris deja pe blog, am încercat să citesc și câte ceva scris de români, dar nu prea mi-a ieșit, am citit cât de cât diversificat și am descoperit niște scriitori noi (pentru mine), de care nu mă atinsesem până acum: Michael Ondaatje, David Mitchell, María Dueñas, Irvin D. Yalom, Alice Munro, Gregory David Roberts, Twan Eng Tan și Ismail Kadare.

Cărți pe care aș să le citesc

Am multe planuri pentru viitor, sunt mulți scriitori care zumzăie prin wishlist: Khaled Hosseini, Elfriede Jelinek, Tash Aw, Fadia Faqir, Carolos Ruiz Safron, Kiran Desai, Bohumil Hrabal, Azar Nafisi, Edith Wharton, Margaret Atwood, just to name a few…. Apoi aș vrea să îi citesc pe cei care care știu că îmi plac: Camus, Bernard Schlink, Hemingway, Kawabata, Thomas Mann, Amos Oz. Iar ca proiecte mult prea ambițioase pentru un început timid de primăvară aș vrea să citesc într-o bună zi Don Quijote de la Mancha și să termin de citit Război și pace, pe care am abandonat-o pe la jumătate și acum trebuie să o iau de la capăt ca să mai înțeleg ceva.

Așa că spuneți-mi voi, unde găsesc zile pentru toate cărțile astea? 😊