Capsule Hotel sau cum e să dormi într-o capsulă

La început de tot îmi propusesem să experimentez cele două tipuri celebre de cazare japoneză: hotelurile capsulă și ryokanurile. De love hotels nu m-am putut apropia pentru că-n primul rând nu le găseai pe booking.com și-n al doilea urma să călătoresc singură, deci ce rost avea? Am rezervat, deci, ryokanuri la greu, pentru că erau așa de “tradiționale”, dar cum nu-mi permiteam ryokanuri de sute de dolari pe noapte, am ales unele mai accesibile, adică ieftine. Printre ryokanuri am mai strecurat câte o capsulă (=capsule hotel), ca să nu mă plictisesc.

După care am realizat că ryokanurile mele nu erau chiar așa de faine cum credeam eu și urma să stau în niște cămăruțe cam cât șifonierul meu de mare. M-am întrebat: do I really want to sleep on the floor? Eu, care toată viața mea am dormit în paturi civilizate? Tatami-tatami, dar sub tatami oare ce-o fi? Am anulat, deci, ryokanurile și am rezervat numai capsule care arătau foarte high-tech și în care urma să dorm pe jos într-un spațiu cam cât șifonierul meu de mare. O decizie foarte logică.

Ce sunt aceste ”capsule hotels”

Dar ce iaste o capsulă? Este un fel de container cam cât un pat de o persoană și jumătate de mare, cu TV (obligatoriu) agățat într-un colț de care te vei lovi neîncetat la cap și eventual o priză și ce mai intră pe acolo. Capsulele au fost create inițial pentru acei salaryman care lucrează într-o metropolă și domiciliază într-o suburbie și care, de fericire că și-au primit salariul sau orice alt motiv tipic japonez, rămân peste noapte în oraș să bea (doh!) și-s prea beți ca să mai nimerească trenul spre casă, cu toate că a doua zi trebuie să fie fresh la birou ca și cum nimic nu s-a întâmplat și nici mahmureala n-a existat. Așa că japonezul practic a inventat imediat hotelul-capsulă, un loc ieftin de tras pe dreapta, și le-a făcut inițial doar pentru bărbați, că doar se știe că femeile nu beau și nici nu lipsesc de acasă nemotivat.

După aceea probabil că a fost cerere și pentru capsule femeiești, căci iată că ele au apărut și sunt populate mai mult de turiste printre care se mai rătăcește și câte una din România, ca subsemnata. Hotelurile capsulă sunt împărțite în zone/etaje separate pentru femei și pentru bărbați și constau dintr-o încăpere în care sunt înșirate aceste capsule și alte dependințe care se numesc, poetic: “locker room” – camera cu dulăpioare, “powder room” – camera pentru pudrat nasul, “shower room” – camera de dușuială, ș.a.m.d.. Nu există “kitchen room” (!) pentru că locuitorii capsulelor nu gătesc, ei muncesc în corporații și mănâncă semi-preparate de la automate, prin urmare – “șoc și groază” – nu am găsit în niciun capsule-hotel un frigider să-mi țin niște apă la rece.

Am stat la capsule-hotels în Tokyo, Kyoto și Osaka – de departe cazarea din Kyoto a fost cea mai faină, hotelul arăta ca unul de 4 stele și era pe modelul “hai să ne prefacem că suntem pe o aeronavă și să ne îmbrăcăm cu toții în pijămăluțe StarTrek”. Da, pentru că în afară de un loc de cazare fiecare “pasager” primea în fiecare dimineață pijama, periuță de dinți, papuci de casă și găsea la baie toate produsele de care ar putea avea o femeie nevoie, de la demachiant și loțiune tonică la balsam și uscător de păr. Pentru că, nu-i așa, capsule hotels a fost gândit pentru oamenii care ajung acolo pe nepusă masă și n-au nimic la ei, nici periuță de dinți, nici pijama, doar yeni și-o casă în suburbie.

În Kyoto a fost bine, capsula era mare și aveam și-o boxă cu cifru să-mi încui averea cât făceam duș, aveau mașină de spălat, automate cu băuturi și supe la cutie, wifi și aer rece ca gheața. Am dormit bine, totul strălucea de curățenie și era alb-futuristic, iar la etajul 5 erau cazate doar fete, așa că era “very private”. Mi-a plăcut, mai puțin faptul că în afară de una toate recepționerele erau tută la engleză și nu pricepeau nimic, deși nu eram singura străină vorbitoare de engleză de pe acolo. First Cabin se numește și eu am prins o oferă pe Agoda și am plătit cam 100 de Euro pentru 5 nopți, ceea ce a fost bine pentru o budget freak like me.

În Tokyo hotelul arăta cam ponosit, dar avea propriul lui onsen cu o țeavă trasă din adâncuri care aducea apă fierbinte într-un bazin în care stăpânirea turna cam prea mult clor, de-mi miroseau degetele numai a clor după ce ieșeam de acolo. În Tokyo sala de dușuri era la comun, adică nu aveai cabină separată cum suntem noi obișnuiți, ceea ce cred că a speriat un pic europencele pudice care călcau pe acolo. Capsulele erau mai mici și croite pe măsurile japoneze, motiv pentru care eu cam atingeam cu vârful picioarelor capătul patului, cum ar veni.

În Osaka era același tip de capsulă mai mică, dar măcar erau mai organizați cu powder room, locker room și nu mai știu ce, și parcă a fost o idee mai confortabil ca în Tokyo. DAAAR, în Osaka închideau hotelul între orele 10 și 14 pentru curățenie, n-am mai întâlnit niciodată așa ceva nicăieri în lume, nici nu cred că te primeau în hotel între orele astea pentru că în prima dimineața, la 8, s-a auzit suav o voce într-un difuzor care dădea scularea, iar la 9 s-a repetat mesajul în caz că mai dormea cineva și avea de gând să încalce regula “după ora 10 toată lumea afară”. Foarte ciudat obicei, dar nu mai aveam ce face și oricum nu intenționam să stau prea mult în hotel.

Cât despre turista japoneză din Tokyo care la 5 dimineața foșnea pungi ca să-și facă bagajul și târșâia papuci din cameră în baie nu mai zic nimic, pentru că nu știu cum o chema și, cu toate că m-am uitat foarte, da’ foarte, urât la ea de vreo două ori, acest lucru nu a avut efectul scontat! Câteodată în viață este bine să cunoști limbi străine, altele în afară de engleză, ca să poți spune %&/(%:?@~!^*!±¥öµ!¤ª®¿¢¡¡×!!!

* * *

My home in Kyoto. Ce nu se zărește aici este televizorul agățat într-un colț:

La „Business Class”. Alăturea, la „First Class”, cică capsulele erau mai mari:

„Powder Room” sau „let’s get pretty!”:

Pretext ca să-mi pozez noua achiziție, my yukata-kimono-like-dress:

Faimoasele toalete japoneze, care de fapt sunt „western-style” 😊

Instrucțiuni de folosire. Cum adică, ce nu e clar?!? Se apasă la întâmplare, că doar nu-i butonu’ roșu de la bomba nucleară!

„Powder Room” în Osaka, locul în care japonezele stăteau câte 2 ore să se aranjeze, n-am văzut în viața mea atâta fandoseală ca la fetele astea…

Ce am vizitat în Japonia