Acasă » Canionul Colca: de la al doilea cel mai adânc canion din lume la 5000 de metri altitudine

Canionul Colca: de la al doilea cel mai adânc canion din lume la 5000 de metri altitudine

by Anca

Lângă Arequipa e Canionul Colca, unul din cele mai adânci din lume. Sunt o grămadă de agenții care organizează tururi acolo, am intrat în prima care mi-a ieșit în cale și am cumpărat o excursie de o zi: Chivay – Valea Colca – Mirador Cruz del Cóndor – Băile Termale Chacapi – Mirador de Volcanes – Laguna de Salinas.

Chivay

Chivay e un mic orășel cu o biserică frumoasă în care mi-am făcut prima poză cu o alpaca 😀 Erau două scoase la pozat, dar m-am dus țintit la o baby alpaca pe nume Dulce, cu o blăniță atât de moale și o fețișoară atât de simpatică, de-mi venea să o smotocesc toată 😛

Colca01.jpgColca02.jpgColca03.jpgColca04.jpgColca05.jpg

Valea Colca

Ne-am oprit în Valea Colca să urmărim câțiva condori care planau. Jos, în vale, sunt terase pre-incașe și mici localități, iar mai încolo începe canionul, sălbatic și adânc.

Colca06.jpgColca07.jpgColca08.jpgColca09.jpgColca10.jpg

Mirador Cruz del Cóndor

Cel mai bun loc de a urmări condorii e la acest mirador: condorii sunt păsări emblematice pentru Peru și am aflat câteva lucruri inedite despre ei, de exemplu că nu zboară, pot doar să planeze pe curenții de aer cald. Dacă nu e niciun curent în ziua aia, pur și simplu stau la ei acasă 😊

Condorii adulți sunt uriași, aripile pot avea o anvergură de 3 metri, sunt cea mai mare pasăre zburătoare din lume; a trecut unul pe lângă mine și m-a speriat, nu mă așteptam să fie așa mare.

Colca11.jpgColca12.jpgColca13.jpgColca14.jpgColca15.jpgColca16.jpgColca17.jpgColca18.jpgColca19.jpg

Degustare de Sancayo

Sancayo este fructul unui cactus care crește în zonă: este decojit de țepi și are un miez asemănător cu kiwi și foarte acrișor. Fructul se poate mânca așa sau se face lichior din el.

Colca20.jpgColca21.jpgColca22.jpgColca23.jpgColca24.jpg

Băile Termale Chacapi

Am avut de ales între băile astea termale și o tiroliană, dar părea cam scurtă, așa că am preferat să mă bălăcesc aproape o oră în apele călduțe de pe malul râului.

Colca25.jpgColca26.jpg

Mirador de Volcanes

Șoseaua urcă până la Trecătoarea Patapampa la 4910 metri unde e Mirador de Volcanes. E cel mai înalt punct în care am ajuns vreodată, am respirat greu în aerul rarefiat și rece și m-a luat o durere de cap groaznică care a dispărut imediat ce am început să coborâm. Dar priveliștea…! Din punctul ăla poți vedea mai mulți vulcani de peste 6000 de metri: nu știu cum e să îi urci, nu e de mine 😀

Colca27.jpgColca28.jpgColca29.jpgColca30.jpgColca31.jpgColca32.jpg

Laguna de Salinas

Ultima oprire: Laguna de Salinas, lângă care e o fermă de alpaca pe care le poți privi de aproape. Alpaca este un animal domestic, la fel ca lama, și sunt crescute la ferme, spre deosebire de vicuña, care sunt sălbatice.

Lucruri utile

Excursia a costat 140 de soli, transport și masa incluse. Biletul de intrare pentru Băile Termale Chacapi se plătește separat, 15 soli.

Colca33.jpgColca34.jpgColca35.jpg

S-ar putea să îți placă și

Leave a Comment