Calea ferată Rauma și ultima zi în Oslo

Calea ferată Rauma

De la Åndalsnes la Dombås am călătorit cu trenul pe calea ferată Rauma care leagă cele două localități. E un drum foarte frumos, trenul este unul turistic în care există și-o înregistrare audio care îți explică pe unde treci: acolo e muntele cutare, iar dincolo e podul nuștiucare peste care vom trece de două ori. Genul ăsta de explicații. Am stat lipită de fereastră, pe coridor, și am făcut o grămadă de poze mișcate din care, acum, nu pot alege mare lucru. La Dombås se schimbă trenul cu unul normal, care te duce întins la Oslo și te lasă în gara aia uriașă ca un mall.

Oslo

Printre fotografiile mele din călătoria scandinavă sunt și câteva ”selfies” luate în Oslo, genul ăla de poze pe care nu vrei să le arăți nimănui, deși mai târziu ajungi să te uiți la ele (la tine) cu duioșie: eram atât de obosită în ultima mea zi de vacanță încât parcă și trăsăturile feței mi se scurseseră pe caldarâm. În momente din astea rămâi doar tu, așa cum ești: fără machiaj, fără a mai poza drept altcineva, fără falsificări. Până și eul tău se golește de conținut, nu te poți gândi decât la lucruri de bază: vreau să dorm sau mi-e sete sau mi-e cald.

Oslo nu mi s-a părut un oraș extraordinar. Atât cât am putut să văd la sosirea mea acolo și, apoi, la plecare nu am reușit să mă apropii de acest oraș. Mi-au plăcut fiordurile de la intrarea în Oslo (pe care nu le-am mai revăzut apoi), mi-au plăcut apa și verdeața, dar dincolo de astea mi s-a părut un oraș care își caută identitatea, care încearcă să se reinventeze și să-și transforme trecutul industrial în altceva – dar în ce?

Sandefjord Torp

Mai târziu, la plecare, am luat alt tren care m-a dus la aeroportul Sandefjord Torp – aeroportul nu are o gară propiu-zisă, cobori pe un peron pustiu lângă care așteaptă un shuttle care te duce la aeroport. Totul curat, ordonat, civilizat. Zborul e lung, low-cost și totul costă, scaunele sunt meschine și înghesuite, abia mai poți respira. Am aterizat seara și am luat un autobuz spre oraș, casa mea părea atââât de departe, mi-era atât de dor de patul meu, de odihnă și de somn…

Cam ăsta e prețul pe care-l plătești când faci călătorii pe care nu ți le prea permiți. Nu că mi-ar părea vreo clipă rău.