Cristina m-a întrebat cum am ajuns călătoresc solo și în timp mă gândeam la asta și scriam răspunsurile mi-am amintit nu de primele mele călătorii solo, ci de copilărie, când găseam atâtea resurse în imaginație încât orice întâmplare banală avea forța unei aventuri irepetabile. Încă mai găsesc resurse în imaginar, care să-mi coloreze cotidianul și să transforme o simplă plimbare în ceva interesant.
* * *
Probabil mulți dintre voi nu știți, dar când mi-am deschis blogul, prin toamna lui 2009, i-am spus inițial Călătorii imaginare, nu pentru că povesteam despre călătorii imaginate, ci pentru că ele începeau în imaginar, continuau în real și se întorceau la mine îmbogățite. Dar nu era un nume potrivit pentru un blog, așa că a trebuit să apelez la tehnicile Șeherezadei și ale ei 1001 de povești care să te țină captivat o viață întreagă.
Călătorim, povestim și trăim, apoi ne amintim și rescriem trecutul de nenumărate ori, până ajungem la povestea perfectă 🙂
Citiți tot interviul pe www.cristinafaceaventura.ro
2 comentarii
Îți mulțumesc pentru faptul că ți-ai făcut timp să îmi răspunzi. Ești o inspirație 🙂 PS: eu când am început să te urmăresc parcă blogul tău se numea o viață bună. Apoi ai schimbat numele fără să faci redirect automat și „te-am pierdut” pentru o vreme. Nu știu cum am dat de el din nou, dar m-am bucurat că n-ai dispărut din blogosferă 🙂
Sunt cam nestatornică, așa e, dar uite că m-am întors la 1001 călătorii, numele de dinainte de o viață bună 😀