Ultima zi în Cairo și parcă nu văzusem nimic din oraș până atunci. Mă hotărăsc să închiriez un taxi pentru toată ziua urmând ca seara să mă duc la Giza Train Station, care nu e același lucru cu Giza Metro Station, și oricum nimeni nu părea să știe unde e gara asta de unde pleacă trenurile cu vagoane de dormit pentru Luxor și Aswan.
Citadel
Zis și făcut, de dimineață îmi iau în primire șoferul, care e același moșulică fumăcios care mă adusese de la aeroport în prima zi. Bătrânelul, îmbrăcat în tradiționala galabiya, avea o mașină paradită cu care urma să explorăm orașul Cairo. La negociere eu zisesem clar, de mai multe ori chiar, ca să nu existe neînțelegeri după aia: Citadel (si-taa-del!), Islamic Quarter and Khan el-Khalili, iar la sfârșit de tot Giza Train Station.
Toată lumea părea să fi înțeles același lucru, moșul vorbea și un pic de engleză, deci mă puteam conversa cu el într-o oarecare măsură. Cu toate astea în loc să mă ducă întâi la Citadelă m-am trezit că ne oprim în cartierul copt și îmi spune foarte mulțumit: ”Old Cairo”!. ”Nu”, îi spun, ”Mergem la Citadelă întâi.””Old Cairo first, Citadel later!”, hotărăște moșul. ”Fir-ar să fie, dar eu am vizitat deja Old Cairo, nu mai vreau Old Cairo!”
Moșul, nervos, o ține pe a lui, că ne-am înțeles pentru ”Old Cairo, Citadel, Train Station!”, 3 locuri, nu 4! Apoi sună pe cineva, probabil pe proprietarul hotelului cu care negociasem cursa, și se ceartă și cu ăla în arabă, supărat foc că nu mă țin de înțelegere. Dorința mea – că dacă închiriez o mașină pentru toată ziua pot face ce vreau și vizita tot ce-mi doresc – se duce de râpă: în Cairo dacă ai negociat o mașină și ai specificat doar 3 locuri, 3 locuri vezi, nu mai multe!
Într-un final ne înțelegem pentru ”Citadel, Islamic Quarter and Giza Train Station” și plecăm spre Citadelă. Traversăm iar orașul, pe tot felul de străduțe cam mizere, șosele largi foarte aglomerate, un întreg labirint numai bun să te rătăcești definitiv în el și ajungem la Citadelă. Mi se spusese că aceasta este foarte mare și că, citez “They have very good food there”, închei citatul.
Partea asta cu mâncarea îmi rămăsese în minte, fiindu-mi foarte foame în dimineața aia, și aveam să străbat toată citadela în căutarea acelei misterioase ”good food” pentru a găsi, în cele din urmă, doar niște pungi pricăjite de chipsuri la un preț atât de mare încât am crezut pentru o clipă că băiatul ăla o fi înțeles că vreau să îi cumpăr toată dugheana.
Dar ce este Citadela asta? E o fortificație medievală ridicată de Salazin pe un delușor, un loc cu vedere către orașul foarte poluat care este Cairo: pâcla din zare nu e o ceață romantică, ci aerul îmbâcsit care tivește orizontul. Mi-a plăcut să mă plimb pe acolo, ai o vedere mai cuprinzătoare asupra Cairoului, iar în moscheea cea mare, Al-Nasir Muhammad, poți intra cu capul descoperit și nu se sinchișește nimeni dacă te plimbi peste tot așa. Din păcate în unele locuri nu am putut intra, Palatul Gawhara era închis și mai era o fântână de care nu m-am putut apropia, că cică era și aia “închisă”. Mâncare ioc și cum începusem să sufăr de foame am plecat să-l găsesc pe moșulică.
Cartierul Islamic
Următoarea oprire: Cartierul Islamic. Am coborât pe nu știu ce stradă din apropiere de Khan el-Khalili, lângă care nu se putea parca, și am luat-o pe jos. Trebuie să recunosc că o dată ce te obișnuiești cu orașul ăsta forfotitor, cam murdărel de felul lui, dar plin de viață, de oameni și de arome, prinzi drag să te plimbi pe străzile lui.
Este o lume întreagă acolo care se desfășoară în stradă, egipteni care prepară mâncare la niște tonete înfipte în trotuar pe care au de toate, de la cărnuri, legume, mirodenii și tot felul de vase; alții prepară ceai și cafea și au toate instalațiile la ei, numai să mergi să îți iei păhărelul fierbinte; ceilalți stau la mesele lor de pe trotuar și își fumează narghileaua, alții se grăbesc cine știe unde, mașinile se strecoară printre pietoni, iar pietonii printre mașini și tot așa.
Khan el-Khalili este un souq foarte mare și vechi, te plimbi printre mărfuri până te ia amețeala și nu mai știi cum să ieși de acolo. În 2005 și în 2009 au avut loc și niște atacuri teroriste și au murit niște turiști atunci, dar cine mai ține cont de asta când eu oricum aflasem de ele după ce m-am întors acasă?
În cartierul islamic m-am lovit, pentru prima dată, de regulile impuse femeilor musulmane: într-o moschee nu am putut intra în sala principală pentru că femeile aveau odăița lor separată pentru rugăciune, care era, evident, mult mai mică și mai neinteresantă decât cea a bărbaților, iar în altă moschee, celebra Al-Azhar, am intrat foarte liniștită în curtea interioară, m-am odihnit la soare până când a venit un egiptean și mi-a zis că trebuie să plec – din explicațiile lui (căci îmi tot arăta pe cei din jur care erau toți bărbați) am dedus că femeile nu aveau voie acolo.
Oricum, între timp eu făcusem și poze, ba chiar mă împrietenisem cu o pisică din moschee (în Egipt e plin de pisici, toată lumea le hrănește, iar ele vagabondează și se aciuiesc te miri unde; căței nu am văzut aproape deloc). Al-Azhar are și o universitate, un centru de învățătură islamică în care vin studenți din toată lumea arabă ca să studieze Coranul.
Pentru că era prea devreme ca să merg la gară, l-am rugat pe moșul meu să mă lase la hotel de unde urma să plecăm împreună ceva mai târziu. Surpriză, după masă când m-am întors acolo după o plimbare printr-un parc din Gezira, insula de pe Nil, mi s-a spus că pentru gară voi avea alt șofer. Dar nu unul tocmit de ei, ci un taxi luat de pe stradă.
Proprietarul hotelului mi-a dat înapoi 20 de lire (care, m-a asigurat el, ajung pentru plata taxiului) și m-a trimis la gară cu taxiul, eu neavând habar dacă o cursă costă doar 20 de lire sau mai mult. Cred că am stat cel puțin o oră în mașina aia, într-un trafic groaznic și un aer împuțit de gazele de eșapament de începuse să mă usture gâtul. Taxiul a costat 30 de lire, dar eu eram așa de fericită în momentul ăla că “terminasem” cu Cairo încât am plătit bucuroasă și am zbughit-o spre gară.
Giza Train Station este o gară secundară din Cairo, un fel de Gara Basarab prin care trec trenuri personale, murdare și cu ferestre sparte, de multe ori fără lumină și cu pasageri cocoțați pe tamburul vagoanelor ca să nu mai plătească biletul. Tot de aici pleacă, dintr-un motiv care a rămas un mister pentru mine, trenurile cu vagoane de dormit pentru Luxor și Aswan, drept urmare peronul era ticsit cu occidentali cu valize scumpe și egipteni dintre cei mai săraci. Nu există un avizier cu sosirile și plecările trenurilor, iar anunțurile se fac, desigur, doar în limba arabă. Poftim de înțelege ceva!
Mai mult decât atât, aveam să aflu că trenurile egiptene au cel puțin o oră întârziere din start, fără niciun motiv anume. Tot stând așa și așteptând să-mi sosească trenul am intrat în vorbă cu un egiptean care s-a dovedit a fi un ghid care îi însoțea pe niște turiști americani la gară. ”Călătoresc singură pin Egipt?””Oooo….””Vreau să merg și la Abu Simbel?””Ooooooooo….”
Și se tot mira și clătina din cap admirativ, de credeai că pornisem să explorez cine știe ce țară aflată în mijlocul unui război civil. Am aflat că trenurile Watania care merg noaptea la Luxor și Aswan sunt, de fapt, mai multe, nu unul singur, și circulă unul după altul, într-un fel de convoi feroviar. Al meu nu era primul tren, ci al treilea, și, așa cum era de așteptat, pe tren nu era trecut numărul trenului, trebuia să întrebi însoțitorii de vagon ca să nu urci în unul greșit.
Dar, slavă lui Alah, măcar trenurile arătau bine, erau curate și aveau tot ce trebuie să aibă un vagon de dormit. Și ce dacă trenul a avut 2 ore întârziere? Oricum călătoria până la Luxor durează 12 ore și e mai bine să ajungi acolo la 10 dimineața, decât la 8 dimineața, nu-i așa?
În lumea arabă
Nu e nicio grabă…
5 comentarii
Super poveste!
sincer, nu stiu cate ai inteles tu din toate aceste locuri legate de cartierul islamic, de cutura si lentoarea lumii arabe, insa eu am fost de multe ori in Egipt si mai ales in Cairo, am vizitat muuulte locuri populare si nu am patit nimic din ceea ce spui tu… Am vizitat linistita Al Azhar Mosque,The Sultan Hassan Mosque , Al-Rifa'i Mosque si nu m-a dat nimeni afara si nici nu am fost in niciun fel constransa sa vad sau sa fac ceva!! Am citit si celelate posturi despre Egipt si, dincolo de dragostea mea pentru oamenii si aceasta tara, cred ca ar fi trebuit sa intelegi mai mult din hospitalitatea si generozitatea unor oameni care locuiesc intr-o tara considerata a lumii a treia. Te admir pentru calatoriile tale si pentru modalitatea in care le faci. Numai ca, in legatura cu lumea araba, cred ca ai inteles muuult prea putin si nici nu te-ai bucurat pe deplin de Egipt, pentru ca te-ai blocat un pic in mentalitatea tipica a europeanului care merge in lumea araba!!!
Iti astept insa, cu mare drag urmatoarele povesti despre calatoriile tale minunate.
PS: Daca o sa gasesti prea virulent tonul pe care am facut aceste precuzari, imi cer scuze!!
PS:
Ioana, am inteles atat cat poate sa inteleaga un om care se intalneste pentru prima data cu o cultura diferita. Nu mi-am propus sa cosmetizez o experienta, ci sa fiu cat se poate de sincera. N-o sa ma apuc sa mint pe aici si sa pretind ca eu nu am mentalitate tipica de european. Am – cu ea plec la drum si datorita ei exista, de fapt, si aceste povestiri.
Anca, imi cer scuze pentru greselile de ortografiere, acum,citindu-ti raspunsul si recitind postul meu,le-am am observat.
Da, ai dreptate, poate ca , citindu-ti cu mare interes posturile, mi-am inchipuit ca, un european ca tine si ca mine, trebuie sa inteleaga mai mult, caci poate ca si eu am lucruri pe care trebuia sa le inteleg mai bine. Insa iti dreptate acum, poate ca nu am considerat suficient, faptul ca intrai pentru prima data data in contact cu lumea araba.
Oricum, iti repet, te admir foarte mult pentru calatoriile tale si poate ca, la un moment dat, facem un schimb de experienta. Si eu, ca si tine, sunt un calator in lume…
N-ai de ce sa-ti ceri scuze, neintelegeri se pot ivi din orice, oricand, chiar si intre oameni care se cunosc foarte bine… Cat despre greseli, eu fac mai multe, nu-ti face probleme.