Obiceiuri bune Obiceiuri bune

Bunele obiceiuri

Oricât de ocupată sau obosită aș fi încerc să nu mă abat de la obiceiurile pe care mi le-am creat în timp și care au devenit o constantă în viața mea. E vorba de obiceiurile bune, care mă ajută să mă mențin pe ”plus” la capitolul dispoziție, sănătate și chef de viață. Diferențele le-am observat chiar eu față de anii în care aveam mai degrabă obiceiuri proaste și ”beneficiam” de deprimare, oboseală (așa zisa astenie de sezon), probleme de sănătate și o dispoziție schimbătoare.

#1. Iau micul dejun acasă. Always

Nu am făcut asta dintotdeauna, dar am învățat în timp să respect prima masă a zilei: micul dejun e luat acasă, la masă, și constă în MÂNCARE, nu chestii industriale care imită cu succes alimentele. Pun pe masă pâine făcută de mine, unt, ouă cumpărate de la țărani, telemea grasă de oaie sau alte brânzeturi (îmi plac cele cu mucegai, dar nu exagerez cu ele), humus, pateu din linte.

Nu toate deodată – alternez lactatele cu humusul sau mai introduc variații, ca pasta din măsline – dacă e primăvară, vară sau toamnă vor fi și multe legume prin farfuria mea. Ouăle le consum fierte moi și îmi place să le mănânc cu mărar proaspăt tăiat deasupra. Nu prea mănânc nimic dulce dimineața, doar dulcețuri, dacă am de la mama, sau poate niște miere, altceva nu prea. NU mănânc mezeluri, margarină, pateuri din comerț, în general evit tot ce este procesat, stă cu lunile pe raft sau are o listă nesfârșită de ingrediente. Mănânc foarte rar carne, am o slăbiciune pentru un anumit tip de pulpă afumată, iar câteodată mi se face poftă de pește afumat.

Mai nou am furat un obicei nou de la cineva și înainte de micul dejun mănânc 1-2 fructe proaspete pe stomacul gol – iarna asta au fost citrice, mai încolo vor fi și altele. Mănânc 1-2 mandarine, să zicem, și după 5 minute micul dejun. E perfect.

Pentru mine a devenit de la sine înțeles că nu pot pleca de acasă fără să mănânc, dar nu pot să nu observ că pentru alții micul dejun constă într-o merdenea mâncată pe fugă în metrou, un covrig fără niciun fel de nutrienți, în afară de sare și carbohidrați, sau un sandviș cumpărat de la o dugheană (pâine albă cu margarină și eventual niște parizer întins deasupra, pentru că, nu-i așa, e foarte bun). Azi așa, mâine așa, ani de zile tot așa și apoi ne mirăm că stăm prost cu sănătatea.

Micul dejun se ia acasă, așezat pe un scaun și cu mâncarea pe masă. E un lucru ușor realizabil, îți trebuie un pic de planificare ca să ai în fiecare dimineață ceva în frigider și eventual să te trezești cu 10 minute mai devreme.

Obiceiuri bune

#2. Dorm atât cât am nevoie

Mă număr printre cei care sunt atenți la nevoile organismului și îi oferă ceea ce are nevoie: de obicei mă duc la culcare undeva în jur de 10.30-11 seara, dacă depășesc ora 12 sigur voi avea probleme, îmi va fi mult mai greu să adorm. Dacă am mai multe zile grele și acumulez oboseală pot să mă duc la culcare și la ora 8, mi s-a mai întâmplat să dorm 12, chiar 14 ore.

Dar în general nu pierd nopțile, urăsc senzația de oboseală care e inevitabilă uneori, mai ales când călătorești. N-am mai avut senzația de oboseală dimineața de o grămadă de ani, de fapt ”oboseală” ca în astenie nu mai simt deloc – sunt obosită atunci când există motive pentru asta, dar dacă doar am stat toată ziua pe scaun sunt ok.

#3. Beau apă (=H2O)

Dintotdeauna am fost o mare consumatoare de apă. MARE. Mă trezesc seara dacă mi-este sete și dorm de ani de zile cu un pahar de apă lângă pat, iar când călătoresc am tot timpul o sticlă după mine. Nu contorizez cât beau, că știu că beau destul, iar dacă mi se face sete beau, în mod cu totul surprinzător, chiar APĂ, nu Cola, sucuri acidulate, ceai Lipton sau alte prostii. Acasă am o cană filtrantă la care schimb filtrul la 1-2 luni și beau apă de la robinet.

Încă nu îmi permit un filtru din ăla sofisticat ca o centrală nucleară care să-mi curețe apa de pesticide și de microbi, dar deocamdată e ok și așa. Nu (mai) cumpăr apă la bidon, cum făceam cândva, nu văd rostul – dacă aș putea avea izvorul de la Herculane la mine în bucătărie (izvorul, nu sticlele umplute cu apă) ar fi minunat, dar asta n-o să se întâmple prea curând.

#4. Mănând trei mese pe zi (sau două și jumătate)

Mic dejun, prânz și o gustare după-masa, uneori și cină. Masa de prânz e aproape întotdeauna adusă de acasă, gătesc în weekend sau, dacă e ceva mai ușor, seara în timpul săptămânii. Nu e chiar atât de greu, zău, iar când vine sezonul cald e și mai simplu, pentru că mănânc multe lucruri proaspete.

Ca să îmi fac viața mai frumoasă mi-am luat o gentuță termoizolantă pentru cărat mâncarea la birou – am găsit-o pe Zoot, poate vă inspiră, au mai multe modele 😊 ”Gustare” înseamnă de obicei nuci românești, le cumpăr de la piață și am mai mereu o cutie cu așa ceva. Am însă și obiceiuri proaste: mănânc dulciuri (ciocolată) și prăjituri atunci când sunt disponibile la serviciu (e ziua cuiva). Deși față de acum 2-3 ani, când nu puteam TRĂI fără să mănânc ciocolată la prânz, consum sensibil mai puține prostii.

Obiceiuri bune

#5. Nu dorm cu electronice pornite în cameră

Nu am televizor, așa că e exclus să adorm cu el pornit, dar am un laptop pe care am grijă să îl scot din priză după ce îl folosesc. Telefonul mobil îl pun pe flight mode în timpul nopții, iar alte electrocasnice nu prea am. Totuși, nu am casa ”ideală” din punctul meu de vedere – așa cum e construită ea am prea aproape de spațiul de dormit frigiderul și centrala electrică care, evident, nu pot fi oprite și produc zgomote cu care, de altfel, m-am obișnuit.

#6. Cumpăr de la piață

Chiar dacă știu că și la piață găsești produse de import, prefer să îmi fac cumpărăturile de acolo, mai ales primăvara, vara și toamna când multe produse sunt din grădină: asta îi ajută pe țărani să supraviețuiască pe o piață dominată de hipermarketuri, iar pe mine să am o relație mai directă cu hrana mea și, în plus, mai găsesc trufandale care nu întotdeauna sunt și la magazin.

Când cumpăr de la cineva mă uit la chipul lui și îl ascult cum vorbește – unul care m-a repezit o dată m-a pierdut ca clientă, mai ales că eu merg în piețe mici și i-am învățat deja pe vânzători. În piața cutare știu că e o băbuță cocârjată care vinde murături și când merg la ea îmi umple plasele cu de toate. Dincolo la tarabă e o tanti care știe să vândă frumos, e mai mare plăcerea să cumperi de la ea.

În altă parte e un nene care cultivă rucola în grădină (nu seamănă deloc cu cea de la magazin), iar altundeva o femeie care vinde plante aromatice (dar nu duminica, atunci nu vine la piață). Îi știu pe cei care vând ouă (de rață, de gâscă, de găină), știu unde găsesc pătrunjel la snop și cine are brânză bună de oaie. Câteodată merg și la magazin, mai ales iarna când n-am atâtea opțiuni, însă o dată cu primăvara… ehe, ce bucurie e să îți cumperi mâncare 😊

Obiceiuri bune

#7. Mă plimb

Dacă n-ai chef să alergi, poți să mergi pe jos. Mie îmi plac plimbările foarte mult, încerc să le fac și atunci când e vreme urâtă afară. Nu e nevoie de echipament special pentru asta sau de locuri deosebite, poate fi o plimbare prin parc sau pe străzi, mai departe de casă sau prin apropiere, într-o țară străină sau prin București. Chiar nu contează foarte multe unde te plimbi, atâta timp cât te simți în siguranță, ai pantofi comozi și îți face plăcere.

#8. Stau la soare

Nu la plajă, ceea ce fac din ce în ce mai rar, ci la soare, măcar 15 minute, să-mi încarc bateriile și să produc niște vitamină D. Nu știu ce relație aveți voi cu soarele nostru zilele astea, în care a devenit dușmanul nostru de temut, dar eu îl iubesc, îi simt lipsa după multe zile înnorate și mă duc special în parc ca să stau la soare și să mă încălzesc la lumina lui. Mi s-a întâmplat de multe ori ca într-o călătorie, după o zi extrem de obositoare în care nu am prea dormit, să mă așez undeva la soare și după un sfert de oră să îmi revin ”miraculos”. Lumina mi se pare ceva magic, ceva ce cunoaștem prea puțin.

#9. Mă demachiez seara

E un obicei pe care l-am avut dintotdeauna în viața adultă, nu mă duc la culcare niciodată, dar niciodată, fără să-mi curăț bine fața. În București, cel puțin, strângi toate noxele pe față, plus machiajul care la mine e minimal (urăsc fondul de ten). Nu folosesc decât soluție micelară ca demachiant, iar după ce îmi curăț tenul folosesc întotdeauna o loțiune tonică pe care mi-o fac singură acasă din gel de aloe vera (se poate cumpăra de pe Elemental.eu) și ape florale.

Loțiunea tonică, dacă e de calitate, îți curăță tenul suplimentar și îl hidratează. Nu (mai) folosesc creme de față, majoritatea sunt, oricum, nefolositoare – după baie folosesc ulei de argan, care se găsește peste tot și e minunat. Față de anii în care mă dădeam cu creme pe față și aveam pielea uscată, acum am scăpat de acest chin.

#10. Îmi fac patul dimineața

Nu sunt obsedată de ordine, însă oricât de târziu ar fi dimineața, îmi fac timp pentru asta. Îmi ia maxim 30 de secunde, dar face diferența între a te întoarce la o casă în care e dezordine și una în care pare că e foarte ordine. Recent am citit un articol care face legătura între teoria ferestrei sparte și micile noastre obiceiuri proaste: cu cât lași micile delăsări (ca nefăcutul patului dimineața) să pună stăpânire pe viața ta, cu atât mai puține lucruri mai importante vei putea face. Ocupându-te de lucrurile astea mărunte zilnic (să speli vasele, să pui hainele la loc, să-ți faci patul), cu atât ele se transformă într-o rutină și ajung să-ți ocupe mai puțin timp. Plus că vei avea o casă în care îți face plăcere să trăiești.

Cam astea sunt obiceiurile mele bune. Am și obiceiuri proaste de care încerc să mă dezbar, e o luptă continuă de îmbunătățire. Când mă gândesc că a fost o vreme când mâncam în pat (?!?), îmi rodeam unghiile la sânge (încă mai am mici derapări în privința asta) și cumpăram numai prostii, eu zic că stau mult mai bine.

  1. Obiceiurile tale bune mi-au adus aminte de obiceiurile mele rele, cum ar fi croasantul de dimineata. Sau gogosile cu gem. Sau alte dulciuri pe care din pacate le cumpar nu le fac. Stau tare prost la facut dulciuri…
    In rest…bravo! Tine-o tot asa ;)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *