Când mă satur de povești care îți storc o lacrimă sau caută cu orice preț să te impresioneze cu penița lor, simt nevoia de o porție de Bukowski și de universul lui de ratați. Nu-mi pasă de personajele lui (nici lui Bukowski nu-i păsa de ele) și nici nu visez pentru ele vreun happy ending. Mă folosesc de clica lui ”Chinaski” ca să nu uit că realitatea trebuie privită, măcar din când în când, în ochi.
Cred că Femei mi-a plăcut mai mult decât Dragoste la 17,50$, însă povestirile din cartea de față sunt mai deznădăjduite și mai pline de puroi.
Găsești aici tot felul de istorii – despre un bărbat care se îndrăgostește de un manechin de plastic, despre un canibal care e canibalizat și canibalizează, despre ucigași plătiți, despre ratați care nu reușesc să facă nimic cu viața lor, despre boli și doctori, despre o bătaie fictivă cu Hemingway și câteva violuri.
Femeile lui Bukowski iubesc altfel decât bărbații, ”cu glanda” (whatever that means) și doar bărbații suferă cu adevărat. Dacă ar fi să mă iau doar după întâmplările din carte, așa o fi – femeia cade în picioare, în timp ce bărbații se distrug încet și sigur, nu e foarte clar de ce.
Se săturase de petrecerile de Crăciun și revelion, de zilele de naștere, de ratele la mașini noi și la mobilă, de lumină, gaz, apă… de întregul ansamblu hemoragic de necesități.
Adevărul e că toți ne săturăm, într-un moment sau altul.
Locuiam alături de șobolani, șoareci și sticle de vin, iar sângele meu se târa pe pereți într-o lume pe care nu puteam și încă nu pot s-o înțeleg.
Cheia supraviețuirii e să te prefaci că nu vezi toate astea, să treci pe lângă ele senin, ca și când ele nici n-ar exista. Nu toată lumea poate face asta.
Nu există ușurare mai mare decât să nu mai fii nevoit să treci pe lângă alte ființe umane pe trotuar, să le vezi cum își plimbă grăsimea, să le vezi ochișorii de șobolan, fețele lor crude în culori cenușii, avântul lor animalic. Ce vis frumos: să nu mai trebuiască să vezi niciodată o altă față umană.
Pentru acest mic neajuns, Bukowski are alcoolul. Cred că i-a fost greu, dar cred și că i-au plăcut toate astea: scriind, suferind, bând, luând-o de la capăt. În definitiv, a trăit.
L-am admirat dintotdeauna pe ticălos, pe nelegiuit, pe nemernic. Nu-mi place băiatul proaspăt ras, cu cravată și serviciu bun. Îmi plac oamenii disperați, oamenii cu dinți distruși, minți distruse și maniere distruse. Ăștia mă interesează. Sunt plini de surprize și de explozii.
