Cât costă un city-break la Istanbul?

Pentru curioșii care vor să ajungă la Istanbul și li se pare prea scump (că departe în niciun caz nu este) am pregătit un nou articol despre cheltuielile de călătorie. Cheltuielile logistice s-au ridicat la 160 de Euro, dar puneți la socoteală faptul că nu am vizitat tot ce se putea vizita (totdeauna să mai lași ceva și pentru data viitoare 🙂

Biletul de avion: am zburat cu Fly Pegasus, cursă directă București – Istanbul. Fiind companie low-cost nu aterizează pe Aeroportul Atatürk, ci pe Sabiha Gökçen care e la vreo 45 minute de centrul orașului. Biletul mi l-am cumpărat prin iunie pentru începutul lui octombrie și a costat aproape 100 Euro (99, mai exact). Am făcut recent o simulare pe site-ul Fly Pegasus și se găsesc bilete și la 80 Euro. Zborul e foarte scurt (o oră și-un pic), mai mare e deranjul cu îmbarcarea.

Transfer aeroport Sabiha Gökçen – Istanbul: din fața aeroportului sunt curse frecvente operate de Havatas, drumul până în Piața Taksim durează 45 de minute, iar biletul costă 12 TL sau 6 Euro (se poate achita fie în lire turcești, fie în Euro).

Cazare. Am stat la Sindbad Hostel, în Sultanahmet, într-o cameră de fete cu 6 paturi, mic dejun inclus. Nu cine știe ce condiții – decent, dar nu strălucit, însă ce mi-a plăcut enorm e că aveau la ultimul etaj o terasă pe care se servea micul dejun și de unde, dincolo de minarete și clădiri vechi, zăreai Marea Marmara 😊

Piața Taksim nu se găsește tocmai în zona de maxim interes turistic, așa că de acolo poate fi mai complicat de ajuns în această parte a orașului. Eu am ajuns seara și greu de tot m-am lămurit unde găsesc funicularul (e subteran, eu mă uitam după ceva de suprafață) și care-i treaba cu tramvaiul ăla care ajunge până în Sultanahmet (sistemul de acces e ca la metrou).

Sultanahmet este un labirint de străduțe, m-am învârtit o grămadă de timp cu harta în mână în căutarea hostelului, noroc că turcii sunt oameni foarte săritori și amabili, o doamnă s-a întors din drum văzându-mă că mă învârt în cerc într-o intersecție. Ziua e foarte fain, noaptea, imediat după sosire, poate fi epuizant să cauți o adresă acolo.

Croaziera pe Bosfor. Sunt de două feluri – doar jumătate de croazieră, până la al doilea pod (o oră și jumătate, 10-12 TL), și traseul complet care durează – cu tot cu pauza de vizitare de la capăt și întoarcerea în punctul de plecare – o zi întreagă (biletul dus-întors costă 25 TL). Inițial voiam varianta lungă, apoi m-am felicitat că am ales-o pe cea scurtă – e frumos cu vaporașul, dar peisajul nu diferă foarte mult, așa că poate fi obositor. Mult mai interesante și mai ieftine sunt feriboturile locale care leagă diverse puncte ale orașului – biletul e cel de autobuz/tramvai, un jeton care costă 3 TL.

Bazilica Cisternă: dacă nu zăream coada de la intrarea în muzeu ratam cu ușurință acest loc foarte interesant, singurul în care am făcut niște fotografii de-a dreptul groaznice. Fotografiile sunt de nearătat, muzeul de neratat.

Moschei: nu am vizitat Ayasofya care este acum muzeu – cozile sunt foarte lungi, biletul costă 25 TL, ci am ales varianta la fel de frumoasă, dar gratuită, a vizitării Moscheii Albastre. Spre deosebire de Ayasofya aceasta nu e muzeu, dar coada de turiști e la fel de consistentă, ceea ce duce la… mirosuri mai puțin plăcute în interior unde de voie, de nevoie, toată lumea umblă descălțată. Nu ai voie înăuntru cu umerii goi sau cu pantaloni scurți, motiv pentru care vezi multe cearșafuri albastre care se fotografiază de zor.

Mâncare: sandviș cu pește lângă podul Galata (5 TL), gogoșele cu miere (2 TL), porumb fiert sau copt (1 sau 1.5 TL), castane coapte, șaorma, struguri mari și dulci (astea am uitat cât au costat), etc. Spre deosebire de alte orașe vizitate în Istanbul mi-am luat mâncare exclusiv de pe stradă unde totul e bun, delicios, tentant și ieftin.

O dată ce m-am obișnuit cu orașul m-am plimbat numai pe jos – de la Galata până în Eyup și înapoi în Sultanahmet e ceva distanță, dar plimbarea pe lângă Cornul de Aur este una foarte plăcută. În rest pot spune că am fost la Istanbul singură, m-am îmbrăcat ca de obicei și nu am avut niciun fel de probleme – în afară de zona foarte turistică de lângă Ayasofya unde ești agasat cu tot felul de oferte de ghiduri, excursii și tururi, în rest, cu unele excepții (amabilități și how are you-uri din partea unor turci), nu m-am simțit amenințată de cineva sau ceva.

Orașul e foarte viu, cu lume amestecată și agitație, gălăgie, arome și culori, dar nu e unul în care să te simți inconfortabil, dimpotrivă, te simți în largul tău. Cel puțin eu așa m-am simțit. Mai straniu mi s-a părut modul în care se înserează acolo: pe la șapte seara cineva stinge brusc lumina și dintr-o dată soarele dispare fără urmă.