Bruges, un vis de toamnă

Bruges mi-a amintit de Cambridge, cu ale sale canale, bărci, lebede și rațe, străzi cuminți pe care circulă bicicliști și căsuțe ca niște jucării numai bune de agățat în pomul de Crăciun. Plimbarea a început pe o ploaie măruntă care s-a oprit pe la prânz, iar pe la ora 2 era deja soare și senin, de parcă urma să vină primăvara, undeva pe seară. O dată cu vremea frumoasă au venit și hoardele de turiști la vânătoare de ciocolată belgiană și instantanee cu turnul din piața cea mare.

Până nu demult nu știam despre Belgia decât că se vorbește limba franceză și că este țara lui Hercule Poirot. Al doilea fapt o fi el adevărat, dar primul nu prea – Belgia e o țară bilingvă și chiar dacă în Bruxelles se vorbește mai mult franceza, cum scoți nasul de acolo constați că flamanda e mai des folosită.

Bruges este capitala Flandrei de Vest, iar centrul său istoric este patrimoniu UNESCO; chiar dacă numele său original, Bryggja, însemna “port”, Bruges a încetat să mai aibă acces la mare undeva prin secolul XII. Au rămas însă canalele care înconjoară centrul istoric, căsuțele vechi, unele din lemn, altele din piatră, catedralele, toate dând orașului un aer foarte romantic.

E un loc perfect pentru o excursie de o zi – te poți plimba fie cu caleașca pe străduțele înguste, fie cu barca pe canale, poți lua masa în Markt într-unul din bistrourile cu vedere la turnul cel mare, sau poți, pur și simplu, să cumperi dantelă sau cutii de ciocolată de toate felurile și formele posibile. Iar dacă e duminică vei putea asculta clopotele cântând, învăluind orașul în sunetul lor cristalin.

Béguinage De Bruges

Beghínă: călugăriță văduvă sau celibatară, din evul mediu, care, fără a fi pronunțat un jurământ, trăia în mănăstire, constituind confrerii caritative. Acum niște simple călugărițe benedictine; pot fi văzute la Béguinage-ul din Bruges. Eu le-am zărit când ieșeau din biserică, iar una dintre ele, destul de bătrână, susținută de braț de o soră mai tânără, s-a împiedicat un pic când a ajuns la o mică baltă, și-a ridicat ochii și-a râs – un râs de copil care tocmai a făcut o boacănă. Ah, ce liniște era acolo și în ce căsuțe trăiseră beghinele astea… Mă întreb dacă primăvara (pe care o tot pândesc în ultima vreme), când înfloresc narcisele printre copacii ăia înalți, te lasă să șezi pe iarbă, să mănânci un sandviș și să visezi.