Brasilia: destinul nostru e să visăm

Brasilia: destinul nostru e să visăm

by Anca @ 1001 călătorii
265 views

Nu întotdeauna locurile care ne vrăjesc au cele mai bune începuturi. Brasilia a început ca o nuvelă proastă: un autobuz greșit luat de la aeroport, un altul care nu mai sosea într-o stație pustie în seara de Crăciun, un taxi de negăsit, un hotel neprimitor în care a fost cât pe ce să nu fiu primită. Aș fi plâns de ciudă dacă n-aș fi fost prea obosită pentru asta. Aș fi plecat de acolo dacă nu mi-ar fi fost prea teamă să fac asta. Până la urmă ce căutam acolo, în mijlocul Braziliei, într-un oraș fără ocean, fără munți, fără plaje, fără muzică?

Orașul formelor, orașul lui Oscar Niemeyer

Nu prea mă interesează viața de zi sau de noapte a unui oraș. Nici informațiile seci despre cultura, arhitectura, istoria unui loc. Nu mai am chef să mă prefac a fi o persoană interesa(n)tă, care poate recita lucruri pe care nu le-a simțit sau trăit. Dar îmi place, uneori, să fiu prezentă într-un loc în care chiar mă aflu. Sau într-unul pe care mi-l imaginez.

Ca atunci când, după o zi proastă, începi o zi nouă, te urci într-un Uber și te uiți pe geam cum se perindă orașul pe lângă tine, în ritmul leneș al unei zile de vacanță în care poți face absolut orice, chiar și să nu faci nimic. E soare și e bine și tot ce ai de făcut e să hoinărești într-un oraș fără plaje, fără ocean și fără munți, în care singura muzică e cea a lui Oscar Niemeyer, un arhitect din Rio care a inventat un oraș după formele inimii lui, l-a aruncat în lume și ni l-a făcut cadou să ne bucurăm de el oricând vrem de acum încolo.

Brasilia01.jpgBrasilia02.jpgBrasilia03.jpgBrasilia04.jpgBrasilia05.jpgBrasilia06.jpgBrasilia07.jpgBrasilia08.jpgBrasilia09.jpgBrasilia10.jpgBrasilia11.jpg

E o tempo dirá
A sina é sonhar
Que eu pago pra ver
Qual meu lugar

Oscar și-a imaginat, a visat, iar noi putem (sau nu) să îl însoțim în acest vis, al unui oraș imaginat. Din ’60 până acum clădirile lui Oscar s-au mai deteriorat. Cimentul are crăpături, palmierul acela singur înfipt în mijlocul unei zone golașe e și mai singur acum, iar bulevardele sunt atât de de largi încât te și miri că mai vezi mașini trecând pe acolo.

Brasilia12.jpgBrasilia13.jpgBrasilia14.jpgBrasilia15.jpgBrasilia16.jpgBrasilia17.jpgBrasilia18.jpgBrasilia19.jpgBrasilia20.jpgBrasilia21.jpgBrasilia22.jpg

Que a vida é um dia
Um dia sem culpa
Um dia que passa aonde a gente está

Fericirea e și în lucruri mărunte: o cafea și-o ciocolată mică într-un mall, în a doua zi de Crăciun, o plimbare până la Nossa Senhora de Fatima (tot a lui Oscar, evident), graffiti pentru care trebuie să aștepți să treacă autobuzul ăla enervant care îți strică poza perfectă, masa de prânz pregătită pe trotuar pe niște tarabe improvizate și regretul că nu îi mai prinzi pe oamenii ăia la întoarcere, toate acele cupole, forme drepte, forme fără nume care sunt acolo, ca un loc de joacă pentru fotografi, dar și cerul înnorat și palmierii verzi, vânzătorii ambulanți de apă rece față de care mimezi că știi portugheză și tonele de selfies care urmăresc un singur lucru, să-ți surprindă fericirea.

Brasilia23.jpgBrasilia24.jpgBrasilia25.jpgBrasilia26.jpgBrasilia27.jpgBrasilia28.jpgBrasilia29.jpgBrasilia30.jpgBrasilia31.jpgBrasilia32.jpgBrasilia33.jpgBrasilia34.jpgBrasilia35.jpgBrasilia36.jpgBrasilia37.jpgBrasilia38.jpgBrasilia39.jpgBrasilia40.jpgBrasilia41.jpgBrasilia42.jpgBrasilia43.jpgBrasilia44.jpgBrasilia45.jpgBrasilia46.jpgBrasilia47.jpgBrasilia48.jpgBrasilia49.jpgBrasilia50.jpgBrasilia51.jpgBrasilia52.jpgBrasilia53.jpgBrasilia54.jpgBrasilia55.jpgBrasilia56.jpgBrasilia57.jpgBrasilia58.jpgBrasilia59.jpgBrasilia60.jpgBrasilia61.jpgBrasilia62.jpgBrasilia63.jpgBrasilia64.jpgBrasilia65.jpgBrasilia66.jpg

E o tempo dirá
A sina é sonhar
Eu pago pra ver qual o meu lugar
Que a vida é um dia
Eu perco é o medo do que a sorte lê

Seara, în același loc în care cu o seară înainte așteptasem zadarnic un autobuz era, acum, plin de lume și treceau catralioane de autobuze, fiecare cu un alt număr, imposibil de reținut. La hotelul care fusese atât de neprimitor în prima seară ceaunele bolboroseau pe niște cuptoare, pepenele verde era proaspăt și rece și puteai mânca orice, oricât, și era plin de lume, în timp ce la magazinul de după colț doi soldați stăteau în fața mea la coadă, cumpărând diverse, în timp ce eu luam un sandviș și niște gustări pentru a doua zi. Plecam mai departe, și mai departe, dar în același timp rămâneam acolo. A sina é sonhar. Destinul nostru e să visăm.

3 comentarii
4

3 comentarii

Florentina 5 februarie 2020 - 10:52 am

Cât de frumos, Anca! Mi-ai umplut ochii de lacrimi și sunt la serviciu… Trăiesc și simt prin vorbele tale și mă transpun acolo și visez (la) acolo.
Cât de încremenit este totul, abia dacă se văd 3-4 oameni în poze…
Sonhar, sonhar, sonhar… em portugues și nu numai.

Răspunde
Anca @ 1001 călătorii 5 februarie 2020 - 12:53 pm

Florentina, te îmbrățișez 🤗 Sper să nu creadă colegii tăi că ai probleme 🙂

Răspunde
Antonia 7 februarie 2020 - 5:27 pm

Waw. Peisaje de vis. Totul este foarte frumos.

Răspunde

Leave a Comment

O să îți placă și: