Dej este un oraș pe care l-am vizitat pentru că am văzut pe net o poză cu orașul fotografiat de pe un deal. Mi s-a părut un motiv suficient de bun ca să-l pun pe listă, mai ales că e aproape de Cluj și e și un tren care ajunge acolo cam într-o oră.
Planul inițial era ceva mai ambițios, mai exact voiam să vizitez și Dej și Bistrița într-o singură zi, dar mi-a fost teamă să nu rămân blocată în Bistrița – circula un tren mai pe seară, dar nu era unul direct, iar microbuze nu eram sigură dacă voi găsi în perioada aia dintre sărbători, așa că am renunțat la idee, mai ales după ce am văzut că în Dej e zăpadă. Și frig.
Gara din Dej se numește, dintr-un motiv misterios, Dej Călători și e cumva în afara orașului, deși orașul e mic și la o aruncătură de băț. Eu am luat totuși un taxi și l-am rugat pe șofer să mă lase în “centru”. “Unde anume?” m-a întrebat, deși centrul e atât de mic încât oriunde m-ar fi lăsat ar fi fost la fel. În cele din urmă am debarcat lângă biserica reformată, cu o turlă impunătoare și cocoțată pe un delușor.
Cum poarta era deschisă m-am plimbat prin curte, dar în interior n-am putut intra, pentru că era închis. Și cum mă holbam la niște fotografii vechi alb-negru expuse în hol mi-am dat seama că orașul poate fi privit și de undeva de sus, de pe un deal, cum văzusem și eu pe net, rămânea doar să descopăr de unde. O stradă în pantă m-a condus către locul respectiv: un cimitir.
Prin urmare, dacă ajungeți și voi vreodată în Dej mergeți pe strada din spatele catedralei până la țintirimul din deal și acolo, pâș-pâș printre morminte ca să nu deranjați locatarii, veți avea o vedere faină asupra orașului, cu turla înaltă a bisericii ițindu-se în centru.
Cum înghețasem de frig m-am grăbit repede spre gară, toată vizita nu cred că a durat o oră și jumătate. De abia în tren mi-am amintit că în piața Obor, la etajul 1, într-un magazin de mirodenii, am văzut de vânzare sare de Dej în tot felul de combinații aromatice care de care mai interesantă și mă gândeam că dacă tot ajung în Dej să cumpăr niște sare de la ei de acasă. N-am zărit însă nici un magazin și, oricum, probabil că ar fi fost închis. Sarea bănuiesc că provine de la Ocna Dejului, unde nu am ajuns încă, deși din fotografii pare interesantă…
P.S.: nu am renunțat la planul de a vizita Bistrița cândva, poate la Serbările medievale…?
8 comentarii
Ah, am ratat cimitirul si panorama! Eh, data viitoare. Cum spuneam si pe Facebook, eu am vazut multe indicatoare in oras spre ocna, insa nu se poate vizita decat cu programare, in grup mare, nu stiu nici eu exact. Cert e ca nu e turistica, cum e Turda, Prahova, Slanic Moldova, Targu Ocna, Praid, Cacica 🙂
Ocna Dej are un site destul de bine pus la punct, http://www.salinaocnadej.ro, mentioneaza ca e nevoie doar de programare solicitata cu minim 48 de ore inainte, de grup nu zic nimic…
pfii, trebuie să vă povestesc cum mi-am luat eu "săpun" de praid, apropos de saline.
în altă ordine de idei, Anca, rezişti eroic la frig. pe mine, zăpada şi pustietăţile acelea din Dej m-ar fi mânat direct într-o cafenea caldă, nicăieri altundeva 😉
Adica sapun cu…sare?
adică, drept săpun l-am luat eu, căci avea forma, dimensiunea, mă rog, toate aparenţele unui săpun. şi m-am străduit să-l şi folosesc. pe tot corpul. dar nu am reuşit decât să mă aleg cu nişte zgârieturi şi usturimile aferente… de fapt, e un soi de sare de baie solidă 🙂
Dar sa stii ca seamana cu un sapun uneori, nu e greu sa le confunzi 🙂
Cred ca am trecut de 100 de ori prin Dej, la propriu si n-am oprit niciodata, desi turla bisericii am zarit-o de fiecare data. O sa vreau sa merg la Dej pentru Muzeul Locomotivelor… asa poate o sa vizitez intreg orasul pana la urma 🙂 Ah… e asa aproape de mine 🙂
Pai nu stii ca asa e – cand e langa tine parca nu e asa interesant? 🙂
P.S.: Muzeul Locomotivelor? De asta nu stiam…